Fără a avea nici o viziune Gabriel Garcia Marques descria evenimentul ineluctabil prin care o ţară cocoşată de datorii îşi scotea la mezat teritoriul. În romanul Toamna Patriarhului, marele scriitor nu se abţine deloc în a pune în gura ambasadorilor marilor puteri, toate fantasmele visate de bancheri: generalul "trimise un mesaj provocator bătrînului ambasador Roxbury să vadă dacă nu găseau vreo soluţie salvatoare la masa de domino, dar ambasadorul îi răspunse cu aceleaşi cuvinte ca ale lui lăsaţi-vă de prostii, excelenţă, ţara asta nu face nici cît o ceapă degerată, cu excepţia mării, bineînţeles, care era diafană şi bogată şi-ar fi fost de-ajuns să faci focul dedesubtul ei ca să găteşti în propriu-i crater nemărginita ciorbă de creveţi a universului, aşa că gîndiţi-vă, excelenţă, v-o acceptăm ca acont la dobînzile datoriei veşnic amînate pe care n-o vor achita nici o sută de generaţii de bărbaţi de vază la fel de zeloşi ca excelenţa voastră".
De ce se-ntâmpla asta?
Pentru că o ţară oricât de mică ar fi ea, merită cu prisosinţă o datorie. O datorie pe care nu o va plăti veci pururi şi orice zvon cu privire la aceasta va duce în final la creşterea dobânzilor şi a celorlalte speze legate de aceasta.
"...noul ambasador Fischer care mi-a propus să recunosc izbucnirea unei epidemii de friguri galbene pentru a justifica debarcarea infanteriei marine conform tratatului de asistenţă reciprocă pe tot timpul cît va fi nevoie spre a insufla un nou elan patriei muribunde."
Acum în contemporan, parcă sună cunoscut cuvântul "molimă", dar nu în felul aceasta arhaic ci mai degrabă: epidemie sau chiar pandemie.
"pe cînd o misiune sanitară solicitată de urgenţă guvernului său de către ambasadorul Mitchell era menită să-i protejeze de molimă pe cei care locuiau în palat, luau de pe jos probe de rahat de la copiii născuţi la şapte luni pentru a-l analiza la microscop, puneau pastile dezinfectante în hîrdaie, le dădeau cobailor din laboratoarele lor de cercetare să mănînce gîngănii..."
Toate acestea, fantasme de altfel, au reflectarea lor în prezent. Ne duc într-o mitologie asemănătoarei celei greceşti, acolo unde imobilitatea şi lipsa de prezenţă apleacă orice spirit.
Grecia trăieşte astăzi, o lecţie învăţată în trecut, numai că de data aceasta este cuprinsă de imobilitate. Grecia nu mai luptă pentru independenţă, duşmanul ei spiritual nu mai este islamul, ci banul. Dacă în ultimul război mondial Grecia a surclasat chiar Franţa prin eroismul cu care s-a opus invaziei (iniţial a celei italiene), şi poate numai vecinul de la nord, Sârbia a întrecut-o în rezistenţa eroică împotriva Germaniei hitleriste. Vecin care peste la nici cinzeci de ani după război, a fost realmente despicat într-o politică ce ţinea de doctrină şi de orientare religioasă.
Astăzi într-un articol din Reuter băieţii grei ai politici germane îşi exprimă dorinţa de-a scoate Grecia la mezat, cam repede şi cam împotriva tratatului de aderare, prin asta un nou Anschluss se poate ridica la orizont. Nu inventat de mine, Anschluss modern se numeşte bailout, el se poate aplica şi altor ţări, nu numai Austriei.
Frank Schaeffler, pomenit în articolul agenţiei Reuters este un liber cugetător, poate din cauza bunicilor ce visau la Walhalla. Dar nepotul lor, ajuns un tip tare în Partidul Liber Democrat, şi-ar alege un loc mai calduros, căci toată pensia din Germania ştie că nu are ce căuta în Mările Nordului, iar în marile păduri teutoburgice găseşti numai tancuri NATO şi de la Kiel şi Hamburg bate un vânt de rugină.
"Sell your islands, you bankrupt Greeks! And sell the Acropolis too!" ţipă politicianul în lipsa tribunei şi a unui Nürnberger.
Greci feriţi-vă, vin perşii!
_______________________________________________
Extrase din Toamna Patriarhului de Gabriel Garcia Marques, Ed. Rao, oct.1996, pag.253
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc