De la etajul V

Ştiţi de ce am ajuns la etajul cinci? pentru că acest etaj nu există!

Totuşi datorită unei legislaţii foarte alunecoase el s-a inventat la blocuri cu patru etaje. În lipsa unei izolaţii perfecte, acoperişurile orizontale, plate şi descuamate ale blocurilor construite acum mulţi ani s-au confruntrat cu proprietatea de-a deveni duşuri pentru cei de la etajele superioare. Atunci într-o conferinţă în care revolta creştea odată cu etajul din care făcea parte interlocutorul, s-a votat pentru a se înălţa un acoperiş; clasic, cu schelet de lemn, cu învelitoare de ţiglă aşa cum are fiecare casă din moşi-strămoşi. Au câştigat cei mai aproape de ceruri, dar mult mai târziu la vederea costurilor, chiar şi cei mai uzi locatari au început să dea înapoi. Antreprenorul, căci el este cheia de boltă în această aventură, a venit cu ideea că dacă asociaţia este de acord, el face pe gratis, dar bagă două apartamente la mansardă, în proprietatea lui, întabulate cu acordul asociaţiei. Să povestesc cum curgeau balele de la etajele superioare în jos, sau cum eram eu de beat când se votau aceste hotărâri ale asociaţiei.

Au fost nişte zile grele, nu neg neimplicarea mea în rezolvarea problemei, nu a acoperişului ci a propriei mele persoane.

La o vârstă la care poate trebuia să-mi plimb nepoţii, mă avântam într-o cursă nesimţită a băuturii. Făceam ce făceam şi pierdeam pensia. În final am pierdut apartamentul.

De la viaţa reală îmi rămăseseră doi copii, doi băieţi, fiecare la casa lui, fiecare cu probleme lui şi mai puţin cu ale mele. Când am ajuns în stradă, m-au luat la ei, pe rând, un timp. Nu mă puteam obişnui deloc cu familia lor, cu felul în care trebuia să mă strecor la toaletă, să citesc noaptea sau să fumez pe balcon. M-am lăsat de băutură, regret şi acum, probabil că din cauza excesului. Ce să fac dacă sunt pasional.

De aici povestea, preţurile acestor mansarde fiind mai mici, fiii mei mi-au cumpărat în fostul bloc una din cele două mansarde. Nu eram la etajul doi, eram mai sus. V-am spus că m-am lăsat de băutură? ce mai conta că mai urcam ceva etaje în plus, amicii mei de o viaţă erau aici.

Acum seara, stau în vârf de pod şi privesc strada. Oamenii trec, copii se joacă, maşinile trec, porumbeii zboară. Pot să cred că de aici, de sus, de la etajul V, acum viaţa se petrece altfel.