Umbra unui scaun

Ceea ce cauți ieri s-ar putea să găsești azi.
Asta nu pentru că timpul ți-a permis asta, ci pentru că pur și simplu ai căutat.


Scaunul l-am primit acum mult timp. Scaunul a ajuns la mine pentru a face loc într-o încăpere, într-o casă. Cu locul acela gol, rămas în urma lui, nu știu ce s-a întâmplat, în schimb, în lumina unui soare ce apune mi-am dat seama cât loc ocupă un scaun.

Dacă locul unui om este dat de mulțimea faptelor petrecute de el, atunci, pentru că sigur umbra unui om nu contează, locul unui scaun este dat de umbra sa.

Câștigă ceva scaunul dacă pe el stă un om? Nimic.
Pe scaun trebuie să stea o pisică. Pisica să toarcă nesimțit de mult, scaunul să doarmă, umbra să se-ntoarcă.

Din colecția de nori în așteptarea ninsorii

Norus fugaritus (din Est)

Norus incurcatus (din Vest)

Norus frontus (din Nord-Vest)

Există o politică a norilor, ea în mare se bazează pe vânt, adică se duc unde bate vântul.
Pentru a nu fi incompleți, amintim și de presiunea atmosferică, adică norii se lasă acolo unde vrea dânsa. Ați văzut nori lipiți de vreun perete? Nori care să se ascundă după ziduri, după ceva? A prins cineva vreun nor?
În dimineața aceasta am auzit că vine ninsoare din nou. O răzbunare perfidă a norilor.
Pozele sunt de ieri, cam la aceeași oră de azi.

12 - doișpe , douășpe

http://www.rattlesnake.com/

≪         - Cel puţin! Numai că, scumpe tovarăşe de la Paris, fă ceva pe toate astea.
           - Cum să fac?
           - Ei na, cum? răspunse Ostap. Cum se făcea înainte de epoca materialismului istoric. Nu ne alegem cu nimic.
           - Cum adică?
           - Uite cum. Cîte scaune erau'?
           - Douăsprezece! Garnitura din salon. 
           - Ei, probabil că garnitura dumitale din salon a ars demult prin cine ştie ce sobe.≫ * 

 *****
≪         De statistică nu te poţi ascunde nicăieri. Ea nu numai că posedă date precise cu privire la numărul de dentişti, de mezelării, de seringi, de portari, de regizori de cinema, de prostituate, de acoperişuri de stuf şi de văduve, de birjari şi clopote, care exista, dar ştie chiar şi cîţi statisticieni sînt în țară.

Un singur lucru nu ştie. Nu ştie cîte scaune sînt în U.R.S.S. Şi scaune sînt foarte multe... Ultimul recensămînt a stabilit că populaţia republicilor unioniale se cifrează la o sută patruzeci şi trei de milioane de oameni. Dacă lăsăm deoparte cele nouăzeci de milioane de țărani, care în locul scaunelor preferă lavițele, locurile de pe cuptor şi prispele, iar în Orient - covoarele roase şi rogojinile, tot mai rămîn vreo cincizeci de milioane de oameni, în gospodăriile cărora scaunele constituie obiecte de primă necesitate; dacă ținem seama însă, pe de altă parte, de erorile de calcul posibile şi de obiceiul anumitor cetăţeni ai Uniunii de a sta, cu ce nu spun, între două scaune, ceea ce eventual ar reduce cifra totală la jumătate, vom găsi că în țară trebuie să existe cel puţin douăzeci şi şase de milioane şi jumătate de scaune. Pentru mai multă exactitate, să mai tăiem şase milioane şi jumătate. Rămîn deci douăzeci de milioane, ceea ce, desigur, e o cifră minimă. Și în acest ocean de scaune de nuc, stejar, frasin, palisandru, mahon şi mesteacăn de Carelia, printre milioanele de scaune de brad şi pin, eroii romanului nostru trebuiau să găsească scaunul de nuc cu picioare curbate fabricat de Gambs, care ascundea în pîntecele său tapisat cu creton englezesc comorile doamnei Petuhova.≫ **

*****
≪         După calculele cercetătorilor, vocabularul lui William Shakespeare cuprinde douăsprezece mii de cuvinte.
Vocabularul negrilor din tribul de canibali Mumbo-Jumbo este alcătuit din trei sute de cuvinte.
Ellocika Şciukina se descurca foarte uşor cu treizeci. lată cuvintele, frazele şi interjecţiile alese de ea cu deosebită exigenţă din marea, bogata şi viguroasa limbă rusă:
1. Eşti un necioplit!
2. Ho-ho! (care poate exprima, în funcţie de împrejurări: ironie, uimire, entuziasm, ură, bucurie, dispreţ sau satisfacție).
3. Faimos!
4. Plicticos (se potriveşte la orfee. De pildă: „A venit plicticosul Petea", „E o vreme plicticoasă", „O întîmplare plicticoasă", „Un cotoi plicticos" etc.).
5. Vacs!
6. Catastrofă (catastrofal. De pildă, despre o întîlnire cu o bună cunoştintă: „Catastrofică întîlnire").
7. June (pentru toţi bărbaţii cunoscuţi, indiferent de vîrstă şi poziție socială).
8. Nu mă învăţa tu să trăiesc:
9. Ca pe un ţînc („L-am bătut ca pe un ţînc" - la joc de cărţi. „L-am repezit ca pe un ţînc" - după cît se pare, în discuţiile cu chiriașul principal).
10. F-F! (rostit ef-ef şi însemnînd şi fain, şi o frumusețe, şi formidabil, după cum era spus: cu un f, cu ff sau cu fff la urmă).
11. Grăsuţ sau drăguţ (pentru caracterizarea obiectelor însufleţite şi neînsufleţite).
12. Să luăm o birjă (se spune soţului).
13. Să luăm un taxi (se spune cunoştinţelor de sex masculin).
14. Eşti murdar de var pe spate (glumă).
15. Ei, nu zău!
16. Ulea (sufix alintător pentru orice nume. De pildă: Mişulea, Zinulea).
17. Oho! (exprimă ironie, uimire, entuziasm, ură, bucurie, dispreţ şi satisfacţie). 
Celelalte cuvinte, extrem de puţine, serveau ca verigă de legătură între Ellocika şi vînzătorii din magazinele universale. Dacă te uitai la fotografia Ellocikăi Şciukina atîrnată deasupra patului soţului ei - inginerul Emest Pavlovici Şciukin (una - pe față, cealaltă - de profil), vedeai numaidecît o frunte frumoasă, înaltă şi bombată, nişte ochi mari, umezi, cel mai drăguţ năsuc din gubernia Moscova şi o bărbie cu un mic benghi făcut cu tuş. Statura Ellocikăi măgulea bărbaţii. Ellocika era mărunţică, aşa încît şi bărbaţii cei mai prichindei arătau pe lîngă ea mari şi voinici. Cît despre semne particulare, n-avea şi se putea dispensa de ele, căci era o frumusețe pură.≫***

*****
≪         Marele maestru al combinaţiilor se găsea în situaţia unui jucător la ruletă care mizează exclusiv pe numere în plin, vrînd să cîştige dintr-o dată de treizeci şi şase de ori miza sa. Situaţia era şi mai proastă, căci cei doi asociați jucau la o ruletă la care unsprezece numere din douăsprezece erau zero. În afară de asta, al doisprezecelea număr dispăruse din cîmpul lor vizual, aflîndu-se dracu' știe unde şi poate că tocmai în el zăcea ascuns miraculosul cîştig. Şirul acestor gînduri amare îi fu întrerupt de venirea directorului general. Ostap îi aruncă o simplă privire şi se simţi cuprins de o senzaţie neplăcută.≫ *V

 *****

După acest șir de fragmente din marea epopee a scaunelor, se trage repede o singură concluzie; n-au fost douăsprezece munci ale unui singur om, ci au fost doisprezece oameni care fiecare au înfăptuit una dintre aceste pedepse, pentru înțelegerea publicului toți s-au unit într-unul singur numit apoi Herakles (Hercule). Acestuia din urmă i s-au pus în spate toate onorurile. Nici măcar Isus nu a fost singur, el a avut doisprezece sosii, de aceea ubicuitatea sa se află în Evanghelii, care la rândul lor sunt incomplete și ca număr, dar și ca fapte. Fiecare dintre apostoli a plecat în lume cu povestea sa, la urmă au rămas numai cele comune, așa cum este necesar dealtfel.

Astăzi, o știre, apare la rândul ei în diferite ipostaze și nuanțări. Evenimentul este relatat până la diluare, dacă este important, dacă nu, se diluează singur.
Acum, ca un eveniment personal, mă voi duce să caut un scaun.

_______________

Ilf și Petrov, Douăsprezece scaune, Rao, 2002, pag. 55; pag. 160-161; pag. 231-232; pag. 270-271.

Vin berzele - bubuie mugurii

O flotilă de berze a trecut pe deasupra, până să le iau la ochi, erau departe.
În schimb, pentru a nu trece timpul degeaba, am văzut mugurii de cais care stau să explodeze.

Agonie și extaz sau dorul cunoașterii

http://www.friendsofart.net/en/art/michelangelo-buonarroti/leda-and-the-swan

Trei fragmente din cartea lui Irving Stone pentru cei ce nu vor să meargă la Muzeul Antipa (!)

„          - De fiecare dată cînd dalta lovește marmura, sfărâmă cristalele. Un cristal sfărîmat e un cristal mort. Cristalele moarte aduc ruina sculpturii. Trebuie să înveți să cioplești blocurile mari fără să zdrobești cristalele.
           - Cînd voi reuși asta?
           - Mai tîrziu.
Bertoldo îi vorbi [lui Michelangelo n.m.] despre bulele de aer care fac ca marmura să se desprindă în bucăți sau să se macine din pricina intemperiilor. Ele nu pot fi văzute din afară și trebuie să ajungi să știi cînd se găsesc înlăuntrul pietrei. Ca la alegerea unui măr; poți să-ți dai seama că e bun, pentru că se bombează în afară, spre spațiu, într-o formă sănătoasă, pe cînd un măr putred tinde să fie concav, de parcă ar fi strivit de spațiu.
           - Marmura e ca omul; trebuie să cunoști bine ce ascunde pe dinăuntru, înainte de a porni la treabă. Dacă în tine există bule de aer ascunse, atunci îmi pierd timpul degeaba.” *

_____________________

„Michelangelo își trecu degetul mare peste blocul de marmură, descriind linia unei siluete.

            ≪Marmura≫ provine din cuvîntul grecesc care înseamnă ≪piatră strălucitoare≫. Așa strălucea și blocul lui în lumina soarelui de dimineață, în timp ce-l înălța vertical pe bancul de lemn și privea la luciul datorat luminii ce pătrundea suprafața, fiind apoi reflectată de fațetele cristalelor aflate mai în adîncime. În timpul celor cîteva luni petrecute în apropierea blocului, îl studiase sub toate luminile, din toate unghiurile, în toate variațiile de căldură și frig. Ajunsese cu încetul să-i înțeleagă esența, nu cioplindu-l cu dalta, ci cu puterea percepției, pînă cînd se încredință că-i pătrunse fiecare strat, fiecare cristal, cunoscînd astfel și căile de-a face marmura să redea aidoma formele pe care  gândea să le obțină. Bertoldo spunea că formele trebuiau mai întîi descătușate, înainte de ale desăvîrși. Dar marmura conține mii și mii de forme; dacă n-ar fi așa, ar însemna ca toți sculptorii să cioplească la fel.
           Luă ciocanul și subbia și începu să-și croiască drum, cu colpo vivo, lovitura vie, urmînd aceeași direcție, într-un singur elan.” **

_____________________

„          Pe la ora 11 se sculă, își îmbrăcă pe furiș pantofii, calze, cămașa și mantia călduroasă și, cu picioarele încă moi, ca de rahitic, porni spre Santo Spirito.
           Nu găsi nici un cadavru în camera mortuară. Nici în noaptea următoare. Cele două zile îi lăsaseră timp să se înzdrăvenească. În cea de-a treia noapte, găsi din nou pe masa de scînduri un corp învelit în giulgiul răsucit.
           Al doilea cadavru era al unui bărbat mai în vîrstă, cu pete de barbă albă pe o față mare, roșie, cu pielea tăbăcită și cu țesutul de sub piele de culoarea marmurii. De data asta, mînui cuțitul cu mai multă siguranță, deschizînd pîntecele printr-o tăietură dibace, apoi, slujindu-se de mîna stîngă ca de o pîrghie, desfăcu toracele, care trosni ca un lemn uscat și rămase prins numai de claviculă. Luă lumînarea și apropie flacăra; avea pentru prima oară o vedere de ansamblu. Văzu ceva roșu-pal, ca o rețea, dintr-un țesut solid, și înțelesese că sînt plămînii. Această rețea avea un înveliș negru -auzise că așa se întîmplă la țesătorii de lînă.
           Apăsă plămînul din curiozitate; un șuierat izbucni pe gura cadavrului. Înspăimîntat, scăpă lumînarea din mînă. Din fericire, nu se stinse. Cînd își recăpătă stăpînirea de sine, ridică lumînarea de jos și pricepu că apăsînd plămînul silise aerul, rămas înăuntru să iasă afară. Pentru prima oară, înțelesese ce este respirația; văzînd, simțind și auzind legătura dintre plămîni și gură, descoperise ce urmare are asupra întregului corp.

           După ce dădu plămînul la o parte, zări o masă de culoare roșu-închis; desigur, trebuie să fie inima. Era acoperită cu o pieliță lucioasă. Tăind ici-colo, descoperi că tot țesutul era legat de o formă asemănătoare unui măr, aproape liberă în piept, prinsă doar de capătul de sus.
           - S-o scot?” ***

Irving Stone, Agonie și extaz, ed. Meridiane, 1971, * pag.158; ** pag.198; *** pag. 286-287.

Oglinda nașterii noastre

?

Intuitiv scriu că totu-i doi, alții spun că-i numai unul.
Dacă-i doi atunci este voie să fie și trei, și patru ...
Dacă-i numai unul, atunci am dat-o pe brazdă, căci al doilea este o minciună.
Este minciună și al treilea și al patrulea, și tot așa.
Așa am rezolvat lumea în patru leme.

Spre munte - greșeli inerente în ale urcatului pe munte