Lumea

Cicero, Despre natura zeilor, II, 22. -despre Zenon

Și folosindu-se, după cum obișnuia, de o comparație, își încheie argumentul astfel: 

„Dacă măslinul ar face flaute cu cânt armonios, ai avea oare cea mai mică îndoială că în măslin s-ar găsi o anumită știință a cântatului din flaut?

Ce spui?

Sau, dacă platanii ar produce mici lire cu sunet melodios, tot așa ai crede și de această dată, că platanii au un anume simț al muzicii.
De ce, atunci, lumea să nu fie socotită ca înzestrată cu suflet și inteligență, din moment ce naște ființe însuflețite și inteligente?”

Fragmentele stoicilor vechi, Hans von Armin (ed), Humanitas, 2016, pag.201

A visa un ou

http://wielka-sztuka-w-malych-dawkach.blog.pl/tag/car-aleksander-iii/

Pentru că Sărbătorile Pascale se apropie cu iuțeală, mi-am adus adus aminte de cel care a visat un ou în chingi atârnat de pat.

Ne aflăm în antica Romă republicană. Pe colinele acesteia apar cu repeziciune cartiere noi. Într-unul dintre ele, într-o casă nou construită se află Mucius, care într-o binefăcătoare siestă de după-amiază, adoarme și visează un ou atârnat de patul său. Atât de real a fost visul, încât Mucius caută oul până și sub pat și negăsindu-l aleargă la interpret. Acesta, un etrusc bătrân, expert în arta divinației, îi spune că trebuie să sape prin pardoseală și va găsi o comoară. Ajuns acasă, Mucius nu stă pe gânduri și dă patul la o parte. Sapă și găsește o comoară, un boț mare de aur învelit în foi de argint bătut. Adoarme nemaivisând nimic, în schimb cuprins de remușcări, dimineața aleargă la bătrânul etrusc cu ceva argint decupat din foițe. Acesta privind argintul spune: „Despre gălbenuș nu-mi spui nimic?!”

Nu vom putea întoarce niciodată ajutorul dat de cineva, întotdeauna va mai fi ceva de făcut pentru cele primite în ajutor și chiar dacă facem mai mult, balanța se va schimba în favoarea noastră și celălalt va trebui să intervină în a o echilibra. Și tot așa.

Textul original este scris de Cicero, eu l-am adaptat, acum vi-l redau așa cum este el tradus în Despre divinație.


≪ 
LXV
Cineva îi povestește unui interpret că a visat un ou atîrnînd de chingile patului din dormitorul său (această întîmplare este relatată în cartea lui Hrisip despre vise): interpretul îi spune că asta înseamnă că o comoară se află îngropată sub pat. Omul sapă; găsește o cantitate de aur, înconjurată de argint. Trimite interpretului un pic argint, doar cât l-a lăsat inima. Atunci acela întreabă: dar din gălbenuș nimic? Căci el interpretase, prin analogia cu oul, că gălbenușul ar însemna aur, iar albușul argint.

Oare nimeni altcineva n-a mai visat vreodată un ou? De ce doar acest om oarecare e singurul care a găsit o comoară? Cîți necăjiți, demni de ocrotirea zeilor, au fost vreodată anunțați în vis de găsirea unei comori? Și de ce acel om a primit un semn atît de neclar, încît printr-un ou să i se sugereze că e vorba de o comoară, în loc să fie îndemnat direct să caute comoara, așa cum lui Simonides i s-a interzis să se îmbarce? Aceste vise neclare nu se potrivesc deloc cu maiestatea zeilor.
≫

Cicero, Despre divinație, Polirom, 1998, pag.189.

Mai târziu una dintre întrebările lui Cicero a primit răspuns în Oul lui Fabergé.
Dar despre maiestatea zeilor nimic?

Scena a II-a din „Împăratul îndrăgostit”

În peștera subacvatică a lui Nemo,
erau bogății capturate din vase scufundate.
În peștera lui Nemo era divinul,
Instrumentul,
Submarinul!
 
Înspiralat ca un fitil,
Era gigantul Nautil.
Și lângă el, atât de mic,
Era micuța Moby Dick! .

Scena a II-a

Fără muzică.

Împăratul: Cine a vorbit, cine a recitat?!

Tăcere.

Î: Nu mă aude nimeni? Hei, servitorilor...

Intră un paj. Toți se ridică, mai puțin cocoșatul.

Pajul: Au venit saltimbancii să vă prezinte spectacolul.

Î: Au adus și ursul?

Pajul ridică din umeri.

Î: Ultimele două versuri ...

Pajul anunță intrarea saltimbancilor
Apar câțiva clovni, un aruncător de flăcări pe gură, un om cu un cimpanzeu pe umeri, o fată în costum de baie negru ce duce o farfurie pe nas, alții.

Î: Ursul, unde este ursul ?

Un clovn: Este bolnav majestate!
Alt clovn: La fel și dresorul!

Î: Atunci plecați, afară toți.

Î: Mai puțin fata, fata cu farfuria. Vino-ncoa!

Fata cu farfuria: Majestate!

Î: Cum te cheamă?

Fata cu farfuria: Little black dress!

Î: Interesant nume, cine s-a îmbătat la nașterea ta?

Râsete.
Little black dress: Mama.

Î: Să o cunoaștem pe mama ta?

Little black dress: Trebuie să o scoateți din spital.

Î: Sau să intrăm noi acolo? Nebunii apucă repede să spună vorbe despre lumea viitoare.

Șeful de protocol (cocoșatul): Majestate, am putea organiza o masă rotundă.

Ministrul de Război (MdR): Să-i aducem pe toți nebunii, aflăm cum se va termina războiul, să vină și babele alea cu jocul cu mărgele de sticlă.

Î: Deci și după vedeniile nebuniilor sau ale bețivilor se pot face numeroase prezumții care să pară că au șanse de adeverire. *

Cocoșatul: Seneca.

Apare un paj.

Pajul: Horațiu.

Împăratul: Vergiliu.

Little black dress (Lbd): Cine nu nimerește măcar o dată ținta, dacă zilnic își exersează aruncarea?

Împăratul: Cicero. Vino draga mea lângă mine, în dreapta mea, gonește puturosul ăsta de militar mai la margine. Tu miroși atât de bine. Ce arome arunci pe tine?

Lbd: Wish of peace!

Cocoșatul se foiește, Colonelul Cangur, țeapăn până acum, îl împinge jos de pe canapea. 

Cocoșatul: Tre` să dau un telefon!

Împăratul (privindu-l): Repede c-avem treabă, mi se face sete.

Împăratul (întorcându-se către fată): Sper că nu faci parte din grupul Fetelor Speriate.

Lbd: Parfumul este Avon, majestate.

Împăratul: Să vină Somelierul. Printre noi pot să fie trădători.

Apare un paj.

Pajul: Vine Somelierul.

Împăratul (către Somelierul din fața lui): Miroase-o!

Somelierul (se pune în genunchi în fața fetei și își pune capul în poala ei): Fata nu minte majestate.

Împăratul (către Somelier): Bine, stai lângă ea, mă anunți când își schimbă mirosul.

Mișcări pe locurile din dreapta împăratului. 
Pe fereastră apar lumini rotunde ale reflectoarelor antiaeriene.

Pajul: Aterizează generalul Vultur... cu parașuta!

Împăratul (sare la fereastră): Pregătiți medalia, poate o aduce și pe Moby Dick.

Pajul (către public, cu dosul palmei la gură):Moby Dick este arma secretă a împăratului.

Î: Pregătiți un loc pentru generalul Vultur, în stânga mea.
Colonelul Cangur: Să stea în locul meu, l-am încălzit.

Apare cocoșatul, se pune în locul Colonelului Cangur, acesta îl împinge din nou jos.
Fata sare și ea de la locul ei; Somelierul, în patru labe îi miroase dosul.
Ministrul de Război se apropie pe la spate de împărat.
Pajul stinge lumina.
Se aude un strigăt de moarte.
Cortina.
Publicul tace, nu aplaudă.


*
Cicero, De divinatione, LIX 
„Deci și după vedeniile nebuniilor sau ale bețivilor se pot face numeroase prezumții care să pară că au șanse de adeverire.Cine nu nimerește măcar o dată ținta, dacă zilnic își exersează aruncarea?”
„Jam ex insanorum, aut ebriorum visis innumerabilia conjectura trahi possunt, quae futura videantur. Quis est enim, qui totum diem jaculans non aliquando collineet?”

Cicero, Despre divinație, Polirom, 1998, pag182-183.

Cicero - De divinatione

Blvd. Mihai Viteazul, Mecanica, vis-a-vis de Academia Română - filiala Timișoara

... reîncep jocurile, te scoală și umblă...
≪
XXVI. Dar de ce m-oi fi ocupînd eu de greci? Nu știu cum, parcă întîmplările noastre au mai mult farmec.

Toți istoricii, precum Fabius, Gellius și mai recent Coelius, s-au referit la ele. Pe cînd se celebrau pentru prima dată jocurile votive* , în timpul războiului latin**, cetatea a fost chemată pe neașteptate la arme. Fiindcă jocurile fuseseră întrerupte, s-a hotărît reluarea lor. Înainte ca ele să reînceapă, cînd publicul deja se așezase, prin tot circul a fost purtat un sclav cu gîtul în furcă, și bătut cu vergile.

Mai apoi unui țăran i-a apărut în vis cineva, spunîndu-i că nu i-a plăcut cum au fost inaugurate jocurile și i-a poruncit să anunțe asta senatului. Țăranul n-a îndrăznit s-o facă. A avut din nou parte de același vis și de avertismentul aceleași persoane de a nu-i pune la încercare puterea ; dar nici de astă dată țăranul n-a îndrăznit. Și imediat i-a murit fiul.

Avertismentul s-a repetat a treia oară. După ce și el a paralizat, a povestit totul prietenilor și, la sfatul lor, a fost purtat pe targă pînă în clădirea senatului. După ce a povestit senatorilor visul, s-a întors acasă teafăr, pe propriile picioare. Dar cum se povestește, senatul a recunoscut importanța visului și jocurile au fost încă o dată reluate.
≫ ***

Cu mintea mea de acum, citesc acest capitol ca fiind unul moralizator. Cicero se ferește să ne spună cine este acel cineva din visul țăranului -de parcă asta pentru noi acum ar conta. Această fereală ascunde însăși frica țăranului de a nu divulga divinația.

Țăranul consimte în final să-și de-a drumul vorbei -sindromul Casandra, crezând că nu va fi crezut. Efectul este invers. Ba chiar Senatul Roman (prin forța sa SPQR) reia jocurile votive.

Cetățeanul, ocupant al cetății, trebuie să vină în față și să-și spună durerea. Locul lui este în Forumul Roman (agora grecească), locul unde se strâng toate impozitele și dările. Locul unde se judecă și locul unde se discută politică.

Mai târziu în Evanghelia lui Ioan se spune că:

	„Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.
	Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?
	Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.
	Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.
	Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla.”

http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=5

Cu mintea mea de acum încă mai caut morala. Cicero a murit la un an după Caesar, în 43 î.e.n. (Î.H.).
De ce m-am dus la vot?
Să-mi exprim voința.
De ce am refuzat să nu mă duc la vot?
Pentru că nu cred în minuni.

De aici începem să avem răbdare.
Fotografia de mai sus, este a unui duh, pe care aburii unui canal l-au eliberat.
Priviți cum în răbdarea mea fac fotografii între mașinile care trec din stânga și din dreapta, pentru a prinde odată un fum frumos, vertical.

Atunci a venit duhul. Vă urez vise plăcute!

___________________________________________
* Jocurile votive (ludi votivi) erau organizate ocazional, după campanii militare de lungă durată, încheiate cu succes; erau celebrate în Circus Maximus, în semn de recunoștință față de zei, și se deosebeau de Ludi Magni, serbări anuale închinate lui Jupiter, între  4-19 septembrie.
** Războiul latin (bellum Latinum) a fost cel purtat de romani cu latinii,... 340-385 a. Chr., ...
*** Marcus Tullius Cicero, Despre divinație, Polirom, 1998, pag.75

notele aparțin volumului de mai sus ***

Cicero - despre prietenie

Pod peste canalul Bega -obiecte singulare, cheiuri multe (cele galbene), așteptări multiple

≪Aşadar este adevărat ceea ce spunea de obicei,
după cum cred,
Archytas din Tarent şi
ceea ce i-am auzit pe bătrânii noştri amintind ca un lucru auzit de ei de la alţi bătrâni:

„Dacă cineva s-ar sui la cer şi ar vedea universul şi frumuseţea astrelor, admiraţia lui nu-i va face nici o plăcere; dar ea l-ar încânta, dacă ar avea pe cineva căruia să-i povestească ce a văzut”.

Astfel firea omenească nu iubeşte întru nimic singurătatea, ci caută totdeauna, ca să zic aşa, un sprijin, care ţi-e cum nu se poate mai plăcut când vine de la cine ţi-e drag.≫

Marcus Tulius Cicero, Despre prietenie, XXII

frunze de alun în așteptarea ierni - nu singure

Poate nu singurul, dar important pentru mine; internetul a reușit să-mi trezească dorința de-a povesti -de toate cuiva, în aparență anonim. Orice evadare nu scapă nepedepsită și așadar mă văd obligat a scrie unui număr de cititori.

Mi-am ratat meseria de arheolog cuprins de angoasa adolescentină a unui zid pe care nu-l voi trece niciodată, nu credeam că am să vizitez și alte țări. Astăzi, poate ca o datorie, m-am angajat să scriu cât pot despre toate dorințele mele neîmplinite în privința antichității. Și ca o destăinuire - n-am terminat Grecia continentală, apoi vin insulele.

Cineva pomenea de Italia, vine și rândul ei.

Despre ce scriam? Despre singurătate?!

Inducerea în eroare

Cicero, De natura deorum, 25, 69.

Socotind că, dacă atomii ar fi purtați în jos numai,

de propria greutate,

noi am fi lipsiți de libertate,

dat fiind faptul că această mișcare este determinată cu necesitate,

pentru a ne sustrage acestei necesități,

Epicur a imaginat un mijloc anume.

Astfel, zicea că tot ceea ce cade în linie dreaptă,

în virtutea greutății, deviază ușor.

_______________________________________

Felul în care percep realitatea dăunează grav sănătății, de aceea orice salvare este exclusă; sunt cronic.
Înțeleg ajutorul pe care-l primesc și înțeleg și frustrarea celor ce nu mă înțeleg, dar eu îi iubesc numai pe cei ce mă înțeleg. Egoismul acesta îmi elimină toxina neînțelegerii celorlalți, astfel că eroarea în care eu aș putea să plutesc dispare. Devin astfel înțelesul tuturor, o mare mediocritate, doar deviez ușor.