profesorilor din ciclul gimnazial
 |
| http://www.buzzinefilm.com/columns/film-column-forbidden-zone-color-07182009 |
Intrarea principală are largi trepte de beton și multe la număr. Le-am urcat în grabă știind că ușa de aici este închisă pentru cei care vin din exterior și nu fac parte din club. O doamnă învățătoare dădea să iasă, iar eu politicos i-am ținut ușa, dar când să intru mă avertizează că n-am voie.
- De ce? întreb eu.
- Pentru că pe aici nu trece toată lumea! îmi răspunde vizibil agasată de întrebarea mea.
Revin cu o altă întrebare:
- Ați spus toată lumea?!
- Da, îmi răspunde nervoasă doamna învățătoare, ce părea a avea în jur de vreo șaizeci de ani.
- Dumneavoastră nu faceți parte din toată lumea?! dar acum treceți pe aici.
A urmat o pauză lungă, în timpul căreia a apărut și un elev (care sigur era elevul de serviciu) ce dorea să-mi închidă ușa în nas; trăgea din răsputeri de clanță.
- Sunteți cadru didactic? am întrebat-o eu din nou calm și cu cât eram eu mai calm cu atât învățătoarea se enerva, iar elevul se opintea.
- Da, tocmai de aceea eu am voie să trec pe această ușă, părea salvată cu acest răspuns și își mai potoli nerăbdarea de a mă vedea plecat.
- Dar faceți parte din toată lumea! am încheiat eu, lăsând ușa liberă elevului ambițios și coborând treptele prin fața doamnei. La câteva trepte de trotuar m-am întors, am privit în sus și i-am mai spus:
- Și predați lecții copiilor, nu?
N-am mai auzit răspunsul. Am plecat grăbit să ocolesc școala enormă pentru a putea ajunge la bazinul de înot pe care îl are în interior. Deasupra acestui imens bazin este o sală de sport, cu teren de handbal, volei sau tenis, cel de tenis este întocmai ca mărime ca cel omologat. Arhitectul a conceput această școală, poate fără să vrea pentru vremea aceea, ca un mall educațional, holurile sunt mari, lumina ajunge ziua în fiecare colț, sunt săli de pictură, de festivități, alături de terenuri ce înconjoară acest lăcaș, totul foarte liber. Cred că sunt patru intrări (sau ieșiri), din care aceasta de care v-am povestit este cea pricipală, este locul pe unde nu trece toată lumea.
Am plecat mai târziu cu amintirea acelei mochete uzate pe care numai profesorii și învățătorii o putea călca, este vorba de mocheta de la intrarea pricipală. Atunci erau alte vremuri, vremuri pe care eu mi le amintesc cu plăcere, căci mai târziu în institutele de învățământ superior, profesorii ne numeau colegi și intram odată cu ei prin intrarea principală din cadrul facultăților.
Școlile decad vizibil, învățătorii sunt debusolați, lipsa unei morale pedagogice îi face absenți în fața dorințelor unor copii care au început să învețe de pe internet.
Învățătorii încă se cred stăpâni în școlile care nu le-au aparținut niciodată, și toate acestea pentru că nu au salariile pe care și le doresc? Noroc pentru ei că au intrarea pricipală, este a lor, numai a lor, mai mult chiar; este lumea lor.
