Panorama - în stânga Penelopa

Rafina port, Attiki, Greece

Am învinuit pe cei care ascunzând realitatea au reinventat simbolismul.
Dar nu vina ce o purtau -cei care reușeau păcăleala, mă irita, ci faptul că odată cu trecerea timpului, aveau dreptate. Asemeni unei nade pescărești care nu te poate păcăli atâta timp cât ești tânăr -felul ei prea domol de a se mișca, în contradicției cu dinamica juvenilă, nu cadrează dinamic, nu țintește bine. În schimb, pe cel lent, obosit și flămând, nada îi pare reală, îi apare normal, face parte din secvența în care Birdman apare în primele două episoade, și mușcă. Pradă ușoară, pește la kilogram; de neiertat.

Atunci stau și mă întreb, unde-i maturitatea, unde-i înțelepciunea și într-o formă ultimativă; unde-i Penelopa?
Răspuns: Undeva la stânga, numai că-i lipsește începutul, vigoarea adică, amintirea ce se dedică.

Privind tabloul, nu-mi pot răspunde la întrebarea ce poate fi enunțată:
Pe când evadarea?

Îmi aduc aminte imediat de Papillon, de Henri Charrière - scriitorul și actorul acestei vieți de evadat.
Ce ne lipsește?
Ori aici, poate și Sokrates ar putea răspunde; Dorința !
Și mai departe?
Mai departe nimic.

În cazul evadatului Papillon, era dorința de a trăi pentru a se răzbuna. Dar într-un fel viața a reușit să-l uite pe contele de Monte-Cristo, pentru ca mai departe să poată fi fericit.

În cazul celor mulți este apăsarea zilnică a unei sigure activități care le dă siguranța unui singur enunț: acela că pot supraviețui.

Nici măcar supraviețuirea nu este conștientă, dacă cumva asta se înțelege, este sigură că în afara unei zile de astăzi, mâine este o zi în care ei își pot dedica ziua de astăzi; aici este marea satisfacție a multora, a continuității facile, imuabile, lipsite de vreun deziderat, scop sau ... în final dorință.

Unde sunt eu?
Eu oscilez, eu sunt un tic-tac!