miercuri, 5 martie 2014

În așteptarea Marelui Feribot - evadări

Capul Sunion, Grecia

≪Soarele e la orizont și curînd o să dispară. Însemnînd că e vreo șase. Să sperăm că noaptea n-o să fie prea agitată, deoarece știu ce înseamnă statul îndelungat în apă, care-mi sleiește puterile.

Beau cîteva înghițituri zdravene din burduful de piele al lui Santori, după ce-am înfulecat doi pumni de miez de nucă. Foarte satisfăcut, după ce-mi usuc mîinile în bătaia vîntului, scot o țigară și-o fumez cu încîntare. Înainte de s-a lăsat noaptea, Sylvain și-a fluturat prosopul, și eu pe-al meu, în semn de noapte bună. E tot atât de departe. Stau așezat, cu picioarele întinse. Mi-am stors cît am putut de bine bluza de lînă și-o îmbrac. Bluzele astea, chiar ude, țin de cald, și-am sințit frigul chiar în clipa în care a dispărut soarele.

Vîntul devine mai răcoros. Doar norii dinspre apus sînt scăldați la orizont într-o lumină trandafirie. Tot restul se află acum într-un semiîntuneric care se întețește din clipă în clipă. La răsărit, de unde bate vîntul, nu sînt nori. Înseamnă că deocamdată nu-i pericol de ploaie.

Nu mă gîndesc la absolut nimic decît doar să mă țin bine, să nu mă ud fără rost și mă întreb de n-ar fi cazul, dacă mă cuprinde oboseala, să mă leg de saci, sau dacă nu-i prea riscant după experiența făcută. Apoi îmi dau seama că mișcările mi-au fost stînjenite deoarece lanțul era prea scurt, unul din capete fiind împletit inutil cu frînghiile și cu sîrmele sacului. Capătul ăsta e ușor de recuperat. Așa că o să am mișcările mai libere. Potrivesc lanțul și mi-l prind iarăși la brîu. Piulița, plină de unsoare, funcționează ușor. Nu trebuie strînsă prea tare, ca prima oară. În felul ăsta mă simt mai liniștit, deoarece intră spaima-n mine la gîndul că aș putea să adorm și să-mi pierd sacul.

Așa-i, vîntul se întețește, și valurile de asemenea. Toboganul funcționează de minune, cu tot mai accentuate diferențe de nivel.

S-a înnoptat de tot. Cerul s-a umplut cu milioane de stele, iar Crucea Sudului strălucește mai tare decît toate celelalte.≫

Henri Charrière, Papillon, Volumele III-IV, ed. Meridiane, 1972, pag.168-169.

7 comentarii:

  1. o zeita paminteana5 martie 2014, 13:32

    Nu pot sa ma gindesc la nimic....vid, vid....

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru a evada, Papillon își face o plută. Dar pluta devine închisoare în restul evadării. Se leagă de ce poate, pentru ca în timpul somnului să nu alunece în apă. Își leagă sacul cu merinde de el, pentru ca să nu-l piardă.

    În iluziile noastre, dorințele devin propriile noastre închisori și toate acestea în așteptarea Marelui Feribot.

    RăspundețiȘtergere
  3. o zeita paminteana5 martie 2014, 15:08

    Cam asa ar fi....cu merindele. Trebuie bine legate. In fine, imbatrinim. Toxicitatea unor dorinte, placeri rezida in acceptarea neconditionata a stimulilor cu potential de reward imediat. Asa este construit creierul. Poti lupta prin mecanisme de reprimare. Uneori, mai intervine si abureala creierului....asa se abureste el, din cauza mediatorilor sau ratiunii slabe....
    Altfel, dedublarile, triplarile sau alte tipuri de inmultiri, dar nu mitozele neoplazice, pot fi interesante. Mai ales daca vorbim de scriitori....

    RăspundețiȘtergere
  4. Drama oamenilor obișnuiți trece indiferentă. Marea problemă a propriei închisori se acutizează la oamenii politici, puși în fața unor situații neprevăzute. Din afară, imaginea devine hilară.

    RăspundețiȘtergere
  5. o zeita paminteana5 martie 2014, 19:50

    Situatii neprevazute - azi, doar la fenomenele stochastice

    RăspundețiȘtergere
  6. mesmeea cuttita5 martie 2014, 22:12

    ... cam toți avem reveria unui feribot pe post de lance de atac împotriva oboselii din și de realitate. ori poate nu (helas!)

    RăspundețiȘtergere
  7. ... îngrămădiți pe chei, cu capetele-n soare, privind spre un orizont plin de insulițe, lipsiți de orice dorință, oamenii, așteptau...

    Kalinihta (Καληνύχτα) Doamnă M!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc