Trei poezii - prima a lui Eminescu

Timișoara, P-ța Libertății

De-or trece anii ...

Mihai Eminescu

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum". 

http://www.mihaieminescu.eu/opere/poezii/de_or_trece_anii.html

Cine naiba mai e și Tom Jones ăsta?

Charles Bukovski

traducere Dan Sociu

de vreo două săptămîni
eram încurcat cu o puștoaică
de 24 de ani în New York -
asta se-ntîmpla
în timpul grevei gunoierilor,
și într-o seară stabila mea,
gagica mea clară, o femeie
de 34 de ani,
a intrat peste noi, zicînd
„vreau să-mi cunosc rivala”.
cînd a văzut-o, i-a spus
„o, ce pizdulice drăguță ești tu”
și pe-urmă au început
să se zgîrie -
țipete de pisici sălbatice,

gemete, sînge și pișat...
eram în chiloți, și beat.
am încercat să le opresc,
am căzut, mi-am julit un
genunchi. au luat-o pe scări,
s-au rostogolit în stradă.

au apărut patrulele de poliție,
un elicopter se-nvîrtea pe deasupra.

stăteam în baie și mă
priveam în oglindă.
rareori ți se-ntîmplă
la 55 de ani lucruri
atît de minunate.
eram mai tare decît Revoltele
din Watts.

stabila mea, aia de 34,
s-a-ntors în casă.
era pișată toată,
hainele rupte,
cu doi polițai după ea
care voiau să știe de ce.

mi-am aranjat chiloții
și-am încercat să le explic.

Charles Bukovski, Dragostea e un cîine venit din iad, Polirom, 2007, pag.124-126.

Pavor nocturn

Dan Sociu

[...]
într-o galaxie îndepărtată, cu milioane de ani în urmă,
au fost zile de vară cînd, spre sfîrșitul lor,
la întoarcerea acasă, am fi putut să rămînem o familie
tînără, cu sare de mare pe piele, viitorul intact și
nucleele atomilor în specia lor inițială. o ploaie scurtă
s-ar fi topit deasupra flăcărilor, arcuindu-se peste
autostradă, fără să o atingă.
dar verile acelea s-au terminat, acum
n-ar fi decît un ocol furios, fără impact,
printre umbre.
[...]

Dan Sociu, Pavor nocturn, Cartea Românească, 2011, pag.65.