luni, 27 ianuarie 2014

Acel minunat ochi ivit din cer


De fiecare dată instrumentul a fost cel care a ajutat omul pentru a vedea universul pe înțelesul său.
De aceea un ochi poate fi acea deschidere în care se pierde totul. Dincolo de ochi este doar un albastru pur, pătat ici colo de norii semitransparenți ai sufletelor care amăgite de frumusețea pământului cad pe aceasta. Asta se numește decădere.

3 comentarii:

  1. Mai sunt şi felurile de privire pe care ţi le pui peste ochi.
    Mai există ochi în adâncimea cărora te dizolvi pentru totdeuna, când "cazi" în ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pleoapa este acoperișul meu,
    Și genele; țurțurii ce-au prins ploaia-n capcană.
    Cristalinu-i lumina unui soare fugărit de-un zmeu,
    Pe zidul tencuit în grabă.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc