miercuri, 18 ianuarie 2012

Un apus dintr-un pahar de vin


O mie de drumuri, care mai de care mai drepte, mai curbe, mai înțelegătoare în geometria lor au definit suprafața și astfel privitorul rătăcindu-se în ele, n-a știut pe unde o va apuca soarele pentru a apune.
Când a ridicat ochii, era prea târziu, cupola era zgâriată de un avion cu reacție, un deal alb se ridicase în fața lui, stâlpii ce au apărut repede, țineau toată foaia albă ca să n-o ia vântul. Drumurile și-au lăsat atunci invers amprentele, ca și cum talpa vulgară, primitivă, a unei umbre, a fost umplută cu gips.
Sus de tot, de culoarea vinului, cerul nu mai spunea nimic; nici stele încă, nici luna, nici vreun nor mai obosit, doar o văpaie îl mai ținea așa suspendat datorită aerului cald ce dilata la infinit o cupolă uriașă.
În tot acest peisaj, am văzut omul, cu un contur deosebit, asemeni unui cosmonaut, ce tăcut inspecta cu niște antene speciale marea coală imaculată, acolo era toată istoria sa, toate drumurile, întoarcerile și frânturile -drumuri neterminate. Era atât de liniște că nici nu am cutezat să memorez, știind că ionii ce vor traversa axonul vreunui neuron va produce zgomotul și, cupola va cădea.

9 comentarii:

  1. ...vor produce zgomotul - ca sa nu mai comenteze clubul....

    stii, esti cam pesimist. in vino veritas?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai citit până acolo?
    Axonul este un tub într-un tub, când ionii curg și se răsfață prin peretele interior, el sună ca o goarnă, s-ar putea să fie singular! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. atunci trebuie sa reformulezi...

    stiu teoria asta cu influxul nervossi mecanica cuantica - chestii legate de potasiu, etc, etc

    nu stiu daca este sunet sau zgomot. daca este zgomot este nasol....tu ce crezi

    RăspundețiȘtergere
  4. Am văzut un film mai demult, era un tip ce auzea sunete înainte de cutremur, auzea adică, infrasunete.
    Filmul se numește „Fenomenon”, trebuie să mă crezi că filmul mi-a plăcut tare mult.
    S-a dovedit de ce auzea și de ce creierul lui sfârâia atât de tare că descifra codurile ultrasecrete ale bazei militare (americane) din apropiere, coduri în Morse, of course, și în salt în frecvență, ce mai contează!

    RăspundețiȘtergere
  5. nasol. cred ca vinul este amestecat cu torofina. incearca cu ...tuica....s-ar putea sa treci la ultrasunete

    RăspundețiȘtergere
  6. De revesratrol ai auzit, hai să întreb și eu ceva?

    RăspundețiȘtergere
  7. da, teoria asta cu antioxidantii este cam ciudata. de fapt, nu se stie ca radicalii liberi sunt nocivi sau reprezinta un mecanism de adaptare la injurie.
    apoi - eu de mult spun ca neoplaziile sunt urmarea hipoxiei - hipoxemiei - dar nu ma crede nimeni. dovada ca in alte tari au ajuns sa faca tratament cu oxigen intravenos pe ...bani foarte multi

    deci ar trebui sa regindim chestia cu poluarea aerului...dar cine poate s-o faca?

    iar substanta de care zici s-ar putea sa aiba efect pentru profilaxia bolilor cardiovasculare. numai ca in toate trebuie sa existe o masura - pentru ca nu apara si de.... ciroza hepatica.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu cumva e vorba de filmul in care a jucat John Travolta?
    imi amintesc freamatul frunzelor...

    m-am intrebat de multe ori de ce extra-ordinarul e asimilat patologicului

    RăspundețiȘtergere
  9. avis
    un exemplu foarte recent

    http://www.adevarul.ro/life/viata/Fata_de_16_ani-supranumita_-geniul_de_la_Microsoft-a_murit_0_629337448.html#

    filmul în schimb mai arată teama omului față de supranatural și de aici o întreagă intrigă socială

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc