vineri, 18 februarie 2011

Prea târziu pentru a fi departe şi prea devreme pentru a fi aproape

http://www.worldoffemale.com/cute-animals-driving-cars/

     Opri maşina. Pădurea pe care o avea în faţa lui dădea semne că doreşte să-l înghită. Asta fiind din cauza iernii, din cauza absenţei verdelui, a lăcomiei albului.

     Era singur în parcarea drumului naţional. Coşurile de gunoi suprapline indicau prezenţa umană. Lângă ele; cornete şi ambalaje pentru îngheţată. Vara era departe.


     Coborî din maşină şi se sprijini repede de oglindă, "podeaua alunecă"; şi nu era udă, ci îngheţată. Pe jos totul sclipea. Privi printre copaci; avea senzaţia că vede la kilometrii depărtare. Atât de rari păreau şi atât de singuri.

     Îşi aprinse o ţigară şi zăbovi cu stingerea chibritului. Acesta îi încălzi palmele, apoi acesta îi arse degetul mijlociu, îl scăpă uşor. Pufăi de două trei ori şi respiră adânc. Buzele-i striviră ţigara fără filtru. O scoase din gură şi se uită la ea, ba o mai şi roti, iar pufăi; de două trei ori.
     Părea că aşteaptă.

     Părea că priveşte, prin pădure, pe după copaci şi sprijinit de capotă, privi până se înţepeni de frig, atunci aruncă mucul şi-l privi preţ de o clipă. Ţinându-se cu grijă de maşină se strecură înăuntru. Dârdâi puţin, răsuflă şi se relaxă. În maşină mai dăinuia căldura din timpul drumului, aşa că se înclină puţin, lăsă scaunul pe spate şi adormi.

     Se trezi brusc, ca şi cum cineva l-ar fi trezit. Era frig şi noapte. Realiză unde era şi dădu repede drumul la radio. Pe display văzu ora. Suflă în mâini şi le frecă îndelungat una de alta, apoi porni maşina. Huruitul motorul îi plăcu, un zgomot dătător de viaţă şi speranţă.
"În curând, în curând...", îşi spuse cu voce tare.

     Era linişte. Autostrada era prea departe pentru a auzi maşinile cum treceau. Locul acesta era un loc de deviere către un vechi drum naţional. Şoseaua la rândul ei, avea o buclă intenţionată pentru a trece pe aici. Pentru a privi din locul acesta.

     Începu să ningă. Fulgii care la început erau mici de tot acum păreau c-au explodat ca floricelele din porumb. Veneau rotindu-se ca nişte arme mortale. Pe parbriz curgea apa, ventilatorul dădea deja căldură.
     Brusc în spate două lumini îl orbiră prin lunetă. Şi el intenţionat a pus oglinda aşa. Maşina care veni parcă lângă a lui şi stinse repede farurile. El opri motorul.

     Deschise repede portiera şi se-ndreptă spre cealaltă maşină, cu grijă. Se sprijni de ea şi deschise portiera acesteia. Intră înăuntru.
     Câteva clipe nimeni nu spunea nimic, oricum era beznă. Cuvintele în întuneric sperie, aşa că cineva aprinse plafoniera. El o privi îndelung şi ea scoase o ţigară, apoi după ce o aprinse i-o dădu lui. La fel a făcut şi pentru ea.
"Este gata?", întrebă el.
"Suntem liberi!", răspunse ea.
El pufăi nervos.
"Şi el?"
"Este aproape... de cer!"

     Îi cuprinse cotul şi ea rămăsese cu ţigara în gură. Cu cealaltă mână el i-o extrase încet şi o puse între buzele lui. Deschise electric geamul şi le aruncă pe amândouă. Aerul curat invadă habitaclul. De afară zgomotul motorului ei, într-un ralanti liniştitor îi calmă. Ridică geamul.

     Îşi strecură mâna între picioarele ei şi ea împinse scaunul în spate, apoi îl lăsă. El era atât de aproape şi asta dură mult. Timpul nu mai avea nici un rost. Trezirea s-a produs atunci când sirene de poliţie şi faruri îi traversară. Ei semiculcaţi, în poziţii în care doar eroii antici greci mureau; prinşi ca doi amanţi proscrişi, luminaţi de lanterne; se treziră.

     Poliţia a luat depoziţiile ei, care la aflarea veştii morţii soţului strigă în gura mare că ea doar îl aştepta pe el de şase ore aici.

     Aşa a fost, au făcut schimb de maşini cu o zi înainte, tocmai pentru a abate atenţia detectivilor particulari care o pândeau. Ea îi luase maşina dintr-un garaj subteran înecat în nivele cu două cifre.
     Maşina lui era caldă, maşina înregistrată pe numele lui adică, căci motorul mergea şi a ei, cea parcată prima era deja rece. Ea încasase moştenirea şi el primi 20 de ani temniţă.

     Mult timp după aceea el îşi aminti că fumase o ţigară, în faţa maşinii ei, când veni primul. Că ea, această ţigară îngheţată la doi metri în faţa maşinii era atunci cea mai puternică dovadă criminalistică că el fusese înaintea ei acolo. Ideea asta ca şi mucul de ţigară fuseseră atât de aproape de el.

___________________________________________________

Acţiunea este clasică, siropoasă şi dreaptă în acelaşi timp.
Alţi autori mai mari sau mai mici, de romane poliţiste m-au întrecut.
Dar mie mi-a plăcut atât de mult titlul pe care l-am scris, că era musai să scriu ceva ...
... de obicei încep cu titlul! :)

6 comentarii:

  1. Si mie imi plac povestirile tale...Imi plac pentru ca ele imi dau posibilitatea sa le fac eu continuarile:)) Si am o imaginatie... si colorata :))

    RăspundețiȘtergere
  2. atractia...dorinta...te apropie cand mai sanatos ar fi sa te duci cat mai departe...
    frumos titlu...frumos...fierbinte scris...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu inteleg cum faci. Eu mai niciodata nu gasesc titluri. Am doar ideile de la care pornesc si care nu se pot concentra intr-un titlu. Lucrez la asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ma bag, e meseria ta:) Eu scriu doar in imagini:))

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc