miercuri, 9 februarie 2011

Gândul unei fieste



     Trebuie să pomenesc de acel boxing club numit The Flock, unde bătrânul John Snoweye aflat pe o băncuţă foarte aproape de ringul de box privea. La nivelul ochilor două cizme articulate de piele săltau ca o minge, văzu cum un tânăr negru boxa agil cu umbra sa. Mişcările ample ale braţelor îi înclinau capul asemeni unui metronom, din când în când un icnet ajusta perioada.

     Din întuneric, veni o cadână care din curiozitatea vălului pătrunse în sala prost luminată, unde doar fumul alburiu al trabucelor se remarcau la prima vedere. Aşezându-se lângă fostul mare boxer, căci afişe mari cu chipul său tânăr ascundeau tencuiala căzută de pe pereţii înconjurători, îl atinse. Îl atinse poate voit, căci el când se-ntoarse, oarecum speriat sau mirat o apucă de mijloc având acel dram de energie ce încă uimea pe mulţi, şi o puse în poala sa.

     În sportul ce pare poate cel mai violent din lume, adversarii se bat cu mănuşi, iar principiile sunt foarte clare, la fel ca timpii şi greutăţile, spaţiul şi înălţimea ringului. În toate acestea se poate instala cel mai simplu o religie, cu altar, cu preoţi, cu toate semnalele sacre, cu ambient şi dorinţă.

     În sportul în care greşelile sunt scump plătite, orice amintire a eşecului necesită o armată de psihologi şi psihiatri, de ce nu un preot ar rezolva mai simplu toate acestea!

     În sportul care are atâtea pauze, mici adevărat, dar în care minunăţii feminine ne arată stadiul unde este şi şolduri unduitoare se preling prin interiorul perimetral al ringului, picioare lungi cu genunchii aruncaţi înainte prevestesc toată adrenalina ce are să vină, bust decoltat ce trezeşte mirarea continuă a spectatorilor, ... şi spectatoarelor, toate acestea în chipul plin de lumină a celei ce ţine sus pancarda, a celei care este atât de naivă şi deplorabil de sexoasă anunţând o nouă repriză; poate a şasea!

     Bătrânul nostru, cu cadâna în braţele sale, remarcă toate acestea la urechea minunatei cadâne din 1001 de nopţi şi reflectă apoi cu voce tare:

"Nu ţie vreau să ţi-o trag ci aceluia din ring, să-i sparg faţa cu mânile mele!"


http://www.onepennysheet.com/wp-content/uploads/2009/07/Ernest-Hemingway-001.jpg

10 comentarii:

  1. ti-l imaginezi pe hemingway spunandu-i asta ziaristei cu care a fost casatorit ? nu-mi mai aduc aminte care din cele 4 era :))

    RăspundețiȘtergere
  2. cred că-i povestea copilotului... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nicidecum . suta la suta hemingway :)
    numai tu amesteci magnificenta lumii arabe cu prozaismul de boxer .

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă îl văd pe boxer ca fiind bărbatul prozaic, un luptător în câmpul vieţii ce nu se apleacă uşor la florile ce înfloresc repede în jurul său, tipul care gândeşte că fără putere fizică nu poate face nimic, pot să remarc că pentru a trezi cu adevărat o femeie îţi trebuie şi o rezistenţă fizică. :)

    Femeia este o civilizaţie, o lume pe care bărbaţii, nătângi cum sunt, o cuceresc de fiecare dată.

    M-am gândit o clipă la cruciaţii surprinşi şi asediaţi la Acra de Saladin, civilizaţia europeană fiind atunci de un caracter clar masculin, lipsită de apa caldă, iar cea arabă fiind de un caracter predominant feminin, ce îmbrăţişa havuzurile cu petalele de trandafir.

    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. cred ca la asta s-a gandit si martha gellhorn cand l-a luat de sot pe hemingway :)

    RăspundețiȘtergere
  6. si prezint scuzele de rigoare . voi incerca sa nu mai monopolizez discutia . de doua ori scuze :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Hemingway a fost un om curajos toată viaţa, toate romanele scrise de el au ca ţintă curajul... moartea lui a mai demonstrat odată lucrul acesta, al curajului.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu ai de ce să-ţi ceri scuze, netul este liber pentru toată lumea...

    RăspundețiȘtergere
  9. stilul lui hemingway e cam simplut . poate pentru ca scrie alert , jurnalistic . drace , asta inseamna ca iar am comentat ? :))

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc