luni, 21 februarie 2011

Impecabil de frumoasă şi aranjată



http://www.gettyimages.com/detail/98472975/Taxi
citat

     Mi-am ridicat privirea şi am văzut că ninsoarea transformase lumea într-un fuior. Fulgii albi îmi cădeau pe faţă şi se topeau imediat ce îmi atingeau pielea, treceau prin solzii mei şi-mi pătrundeau adânc înăuntru. Treptat, m-am lăsat înghiţită de zăpadă. Înainte, aveam o piele de care stropii de ploaie se izbeau cât colo. Şi înainte nu însemna adolescenţă, ci doar cu un an în urmă. Dar ca să nu mi se spună diverse porcării într-o lume condusă în întregime de bărbaţi, am avut de ales între a deveni complet indiferentă pe dinafară şi a fi impecabil de frumoasă şi aranjată. Am încercat să fiu întotdeauna frumoasă. Dar există o limită şi în faptul de a fi întotdeauna frumoasă.  Efortul şi timpul pe care le sacrifici pentru a fi frumoasă au tendinţa de a te solicita din ce în ce mai mult, fără a pune la socoteală şi munca pe care, ca membru al societăţii, trebuie să o depui. Cu toate acestea, te degradezi puţin câte puţin, şi când încerci să inventezi o cale de a lupta împotriva acestui lucru, te cuprind nerăbdarea şi disperarea. Poate am ajuns aşa pentru că am obosit să fiu frumoasă. Sau poate pentru că voiam să dau uitării disperarea.
     Treeebuie să plec.

Mari Akasaka, Vibrator, Nemira, 2005, pag. 38, de sus până jos.

http://www.gettyimages.com/detail/98472982/Taxi
Să fie atât, asta să însemne infinitul, călătoria, topirea clară a unui fulg de nea?

7 comentarii:

  1. stii cu ce rimeaza postarea asta ? cu romanul lui ryu murakami : " piercing " :)

    RăspundețiȘtergere
  2. aşa este, dar importantă aici este femeia, mai presus de asta autoarea... Mari Akasaka, tot o femeie...

    deci, fără concurenţă :)

    RăspundețiȘtergere
  3. fotografiile sustin atat de bine textul...privind-o pe ea si citind am impresia ca si un fulg de zapada poate face rani adanci si dureroase...

    RăspundețiȘtergere
  4. trebuie să recunosc, şi voi muri aşa, că alţii, adică restul, lumea de fapt, scrie mai bine decât noi (aici te-am luat în barca mea), mai mult, fac fotografii mai bune: de aceea de fiecare dată când am ocazia le postez, ca şi citatele, ca şi cuvintele lor, a celorlalţi şi a celorlalte, sau invers, sau ce contează, pentru că sunt valoroase!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. in barca poate sunt eu...dar tu sigur esti pe un micut iaht care pluteste elegant stiind exact incotro se indreapta :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc