Invitație la dans

Pireas Museum, Greece

Această invitație la dans mi-a amintit de Anna lui Karenin. Anna la bal, stând parcă într-un colț (dar nu așa era), era așa că vorbea cu Kitty și Levin o privea. Kitty îi povestea de contele Vronski.
Anna era parcă foarte frumoasă și privea în jurul ei. Privea până l-a văzut pe conte, pe contele Vronski, apoi absurd, datorită unei vâjâieli și-a pierdut capul.

Sunt ore în viață pe care ai dori să ți le pierzi doar privind. Unii privesc un râu, alții un munte, alții o mașină, arta privitului se descompune pentru fiecare în dorințe. Eu am rămas la privitul statuii. Curatorul vine și mă dă afară. Este trecut de ora închiderii. Eu îi explic că vreau să văd balul, el îmi arată ceasul. Balul este mai târziu! îi spun eu mai apoi. El cheamă poliția, sunt dus pe sus.

A doua zi mă întâlnesc din nou cu nimfa, sunt travestit, dar ea mă recunoaște. De ce n-am stat la bal? mă-ntreabă ea. Nu pot, este prea târziu.

Eterna scuză a timpului pierdut, îmi răspunde ea.
Te voi răpi, revin eu, dar îmi voi pierde și eu capul.
Te aștept!

P.S.
Așa se instalează nebunia!

Bijuteriile - teatru scurt

Personaje:
Leli,
Vera,
Agy,

Trei femei trecute prin viață, prima bolnavă, suferind de Alzheimer, a doua cea mai mică ca și vârstă și ultima, cea mijlocie; toate trei surori.
Scena arată ca o cameră, undeva mai există un paravan, este holul apartamentului, în rest dulapuri, o bibliotecă, o masă cu șase scaune, o canapea, o noptieră, un televizor, fereastra ce dă spre stradă.

Leli stă la masă și se joacă cu o hârtie, în fața ei este masa, apoi celălalt scaun, apoi fereastra spre stradă, este cu spatele la public. Pe masă nimic spațial, doar un mileu ce acoperă aria.
Vera șterge praful și se învârte în jurul mesei, asemeni unui bondar.

LELI: Auzi Vera, tu ști pe unde sunt bijuteriile mele?!
VERA:Care bijuterii?
LELI: Cum care? Bijuteriile pe care mi le-ai luat.
VERA: Tu vorbești prostii tanti, de unde să știu eu unde sunt bijuteriile matale.
LELI: Știi, că d-asta ești aici, să cotrobăi peste tot, nu te văd eu, am un ochi la spate.
VERA: (se oprește, este exact în spatele ei și face un semn obscen cu mâna) Și mă rog ce-ai văzut acuma?
LELI: Am văzut cum te uiți sub dulap!
VERA: Bine-ți șade măi femeie bătrână să mă faci pe mine hoață.
LELI: (se-ntoarce brusc și țipă) Unde sunt bijuteriile mele?
VERA: (cade speriată în fund, ține cârpa încă în mână și o aruncă în fața lui Leli) Iacă-te-le!

Cârpa cade și Leli se-ntoarce înapoi, caută hârtia.

LELI: Am auzit că mâine are să plouă!
VERA: Și azi a plouat.
LELI: Da, când? că afară-i lumină.
VERA: De dis-de-dimineață...
LELI: Da? am fost în piață și nu era ud pe jos.

Afară se aude zgomotul unui tramvai, se oprește cu un scârțâit prelung.

LELI: Cred că n-am bilet.
VERA: Las că am eu două. (Vera se apleacă și șterge cu cârpa pe sub dulapuri)

Vera șterge peste tot și deja a mai dat două ture în jurul mesei.

LELI: Plecăm?!
VERA: Stai să vină și Agy.
LELI: Agy are bilet?
VERA: Nu știu, dar își are singură de grijă,LELI: Mai ții minte când eram la pârâu și Agy n-a vrut să intre în apă? că era rece?
VERA: Eram copii...
LELI: Da, atunci m-am lovit într-o piatră și mi-am rupt degetul mic de la piciorul stâng, și acum stă în afară.
VERA: Dar nu ți l-ai operat când ai ajuns de măritiș și apoi că n-a ieșit bine, ți l-ai mai operat odată...
LELI: Cine? eu? vorbești prostii.

Se aude un sunet de sonerie. Vera se duce după paravan și se aude zgomotul unei uși deschise, apoi închise. Șușoteli.

VERA: A venit Agy.
LELI: Ți-am zis eu că n-are bilet.

Apare cea de-a treia femeie, este Agy, plină de viață; Vera pare deja obosită.

AGY: Ce mai faci Leli?

LELI: Bine, stai jos lângă mine.

Vera își vede de ture. Agy lasă o plasă jos și se așează pe scaun, lângă Leli. Leli se apleacă spre urechea ei.

LELI: (șoptind) Să-ți spun ceva!
AGY: ...
LELI: Vera mi-a furat bijuteriile.
AGY: (tare) Nu zău!
VERA:(a auzit totul de la început) Da bine măi femeie, nu îți este rușine...
AGY: Leli unde ai pus bijuteriile? Să vedem dacă mai sunt acolo.LELI: Voi vreți să aflați unde-mi țin eu bijuteriile?
AGY: Da, ca să vedem dacă mai sunt acolo.
LELI: Și apoi să le luați.
VERA:(care s-a oprit în fața ferestrei) Nici nu știm unde le pui măcar.
LELI: Dar vrei să știi...
AGY: (țipă) Pentru numele lui Dumnezeu, aproape în fiecare săptămână ai o zi de asta, cu bijuteriile, dacă nu-s ele, este apa sau curentul, sau cine mai știe ce.
Leli stă încruntată.

LELI: Cine-i Dumnezeu?
VERA:(face ochii mari se uită spre Agy) E prima dată când spune asta.
AGY: Leli, când ai fost la Putna și ai spus că l-ai întâlnit pe Dumnezeu, mai ții minte?
LELI: Eram tânără atunci, cum să nu țin minte.
VERA: ...LELI: Eu întreb acum, acum cine-i Dumnezeu?
AGY: Tot cel pe care l-ai întâlnit la Putna.
LELI: Aș, ăla era un tânăr frumos, îmbrăcat în frac, cu un papion mare, ce-i lărgea umerii...
VERA: ... și acum nu mai este așa? 
LELI: Eu cred că fiind bolnavă, l-am uitat pe Dumnezeu.
AGY: (sculându-se de pe scaun și mergând spre fereastră, în dreptul Verei spuse în șoaptă) Asta-i nebună de legat!
LELI: Am auziiit! și râde

Vera se așează jos cu spatele la fereastră cu fața la Leli.

VERA: Leli, când tata a venit cu calul prin crâng și-a auzit vocea mai ții minte?
LELI: Da.
VERA: Cine i-a vorbit?
LELI: Dumnezeu.
AGY: Păi vezi! Așa cum ne-a povestit el; Dumnezeu să-l ierte!
LELI: Cine-i Dumnezeu?
AGY: O luăm de la început!
VERA: Leli, hai să facem curat împreună.
LELI: (se ridică, publicul o vede acum pentru prima dată, fața ei este foarte expresivă, asemeni unei preotese-vestală)

Leli se îndreaptă spre locul unde stă Vera și se așează lângă ea. Agy privește pe geam.

LELI: (șoptind) Vera, să-ți spun ceva.
VERA: Ce ?
LELI: Cred că Agy mi-a furat bijuteriile, acum face semne să vină vânzătorul.

(cortina)

O descoperire senzațională

The unlikely researcher, George Smith, made one of archaeology's most sensational finds when he uncovered the cuneiform-inscribed clay tablet containing fragments of a lost Babylonian epic. (David Damrosch)

≪În toamna anului 1872, lui George Smith i-a căzut în mînă un ciob de tăbliță, pe care el a citit de îndată următoarele: „Pe muntele Nisir s-a oprit corabia; muntele Nisir a oprit corabia și nu a mai lăsat-o să se legene... Cînd a sosit ziua a șaptea, am scos porumbelul și l-am slobozit. A zburat porumbelul, s-a rotit, dar loc [uscat] nu era, și el s-a întors...”

Smith a rămas surprins de asemănarea acestui fragment cu legenda biblică a potopului.
Fiecare copil englez cunoștea legenda credinciosului Noe, care a scăpat cu viață în timpul „potopului ce  a acoperit lumea întreagă”. Arca în care se îmbarcase el a acostat pe muntele Ararat. Pentru a afla dacă apele s-au retras, Noe a dat drumul unui porumbel. Dar porumbelul s-a întors curînd, deoarece totul zăcea încă sub apă.

George Smith s-a apucat să caute bucățile ce lipseau din această tăbliță.
Dar, vai, el n-a putut da de urma lor, cu toate că a răscolit întreaga bibliotecă. Totuși, a reușit să stabilească faptul că acest ciob face parte din a 11-a tăbliță a unei mari epopei populare, care povestește peripețiile unui erou antic necunoscut - Ghilgameș. Întreaga epopee a fost cuprinsă în 12 cărți-tăblițe de lut.

Articolul de ziar care relata descoperirea lui Smith a stîrnit mare vîlvă. Oamenii progresiști din vremea aceea și-au dat seama că mitul babilonian pune la îndoială autoritatea Bibliei. Este limpede că Biblia a preluat legenda potopului de la babilonieni - susțineau dînșii. Poate că și alte „minuni” biblice au fost inspirate tot de acolo...

La 3 decembrie 1872, George Smith a ținut o conferință într-o sală arhiplină. A doua zi, Smith devenise o celebritate.

Ziarele se întreceau care mai de care să scrie despre el. Publicul era obsedat de o întrebare arzătoare: oare se vor găsi fragmentele lipsă din legenda potopului, sau ele s-au pierdut pentru totdeauna?

Smith susținea că fără doar și poate cioburile celei de-a 11-a tăbliță s-au păstrat. Ele trebuie căutate la Kuiundjik, acolo unde a fost descoperită biblioteca lui Așșurbanipal.≫

L.Lipin și A Belov, Cărțile de Lut, ed. Științifică, 1962, pag.178-179.

De unde vin berzele

http://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical-sites-places/biblical-archaeology-sites/charles-fellows-in-aphrodisias/

Romantismul n-ar fi existat fără realism, este ceea ce păstrează veridic în orice viziune, poem, roman sau imagine eroică. Este sângele roșu al exaltării, albul ochilor întruchipând spaima, sau chiar berzele ce-și fac cuiburi pe capitelurile coloanelor unui templu antic al zeiței Afrodita din Asia Mică.

Metro Universal Bookfest

Metro nr.11; 30.05-12.06.2013

În perioada musonului, Metro organizează, a nenumărata ediție a Târgului de Carte.
Afișul A4 din oferta promoțională nu poate acoperi diversitatea și universalitatea titlurilor.
Ca prezentator va fi doamna Elena de la Informații, ce va îndruma pe rând câte-un gestionar de la departamentele de congelate, băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, cosmetice, aparatură electro-casnică, detergenți etc. care vor explica pe rând poziția intelectuală față de acest târg organizat din mila unui mare distribuitor față de edituri.

Doamna Elena a rugat-o minute în șir pe femeia de serviciu să aducă (dracului odată) volumul lui Paler, că era ultimul, căci un cumpărător rămase agățat de raft și nu mai vroia să plece. În minutul cât acesta se uita la mormanul de DVD-uri de lângă mormanul de cărți, femeia de serviciu, având o treabă la toaletă, trecu repede pe lângă domnul intelectual și înșfăcă prima carte ivită, care se dovedi a fi volumul de mitologicale ale lui Paler și se îndepărtă grăbită. Domnul o văzu, dar era prea târziu.

Gestionarul de la Electrice mi-a explicat în două rânduri Legea lui Kirchhcoff, o învățase dintr-o carte de la Târg; în timpul pauzei de masă. Mi-a arătat un neon de deasupra noastră și mi-a explicat că pâlpâie pentru că nu mai este în stare să-și conserve energia, nici acum nu pot să scriu dacă afirmația lui este falsă sau adevărată.

O copilă mică, ce se învârtea de jumătate de oră pe acolo, cât timp mi-am pus berea-n coș și-am căutat șervețele de culoare bleumarin, văzându-mi mirarea afișată citind titluri ce se rostogoleau odată cu cărțile pe care ea le împrăștia; mi-a spus că omul de Nea a fost păpat de omul de Sea. Adică omul de Neanderthal a fost exterminat de Homo Sapiens.
Cum vrei tu!
- Din cărțile astea știi?
Nu, de pe net!
Am răsuflat ușurat.
- Dar ce carte cauți?
Una de colorat.
Am râs superior.
- N-ai să găsești, măcar citește una.
Le-am citit pe toate.
M-am uitat prostit la sinceritatea ei afișată atât de cristalin în ochii ei. A citi o carte înseamnă să o atingi, mi-a spus ea mai apoi. Mult mai târziu i-am dat dreptate, eram la Târg de Carte, cum să nu fi citit o carte!

Mi-am mai pierdut timpul privind ecranele televizoarelor super-extra-plate și hiper-maxi-largi, rula Suleyman Magnificul pe ele, erau cu un episod în urmă, frumoasa adormită mai juca încă.
Unde ești tu, Vintilă Corbul, ca să vezi Căderea Constantinopolului...
Pe când visam așa atavic, un bodyguard trecut de vârsta pensionării, venea în pas de dans vorbind încet la motorola lui, ceva aproape de „Roger, Roger...!” Mă pândea, eram poate o idemnizație în plus, măcar un spor ...spqr!

S-a apropiat întrebător.
L-am întrebat eu primul:
- Citiți cărți?
Eram oricum deja tranșat de fetiță.
Da, oarecum...
-Adică?
Am citit ceva de Camius.
-Anume?!
Nu mai țin minte, are importanță?
-Nu.
A murit în accident.
- Camius?!
Da.
- De ce?
Pentru că viața este un accident.
Și s-a îndepărtat în grabă; „Roger, Roger...”

Nu merită să vă povestesc preumblarea mea plicticoasă de la Feswiivalul Cărții de la Metro, mai era interviul pe care l-am luat șefului de cărucioare, mi-a explicat că lui nu-i lipsesc atâtea cărucioare cât pierde CFR-ul pe calea ferată. N-o știam, am aflat cu lux de amănunte de la el cât costă fierul vechi.

Ar mai fi ceva de povestit cele zise de măcelar, dar era prea frig acolo și-am plecat fără să aud sfârșitul.
Acum este sfârșitul.


P.S.
Feswiival = Căciula de pe cap care se joacă de bucurie când vine valul, apropo de cel mai lung cuvânt nemțesc din lume.

Despre intelectualism, despre actual

avion

≪Gîndirea se cheamă în latină intelligere. Ea este îndeletnicirea lui intellectus. Dacă vrem să combatem intelectualismul, atunci, pentru a lupta într-adevăr, trebuie să cunoaștem adversarul, adică trebuie să știm că intelectualismul este doar un vlăstar actual și destul de sărăcăcios al acelei preeminențe a gîndirii care a fost pregătită de multă vreme și dezvoltată cu mijloacele metafizicii occidentale. E important să retezăm excrescențele intelectualismului actual. Însă prin aceasta poziția sa nu este cîtuși de puțin zdruncinată, ea nu este nici măcar atinsă.

Primejdia recăderii în intelectualism continuă să-i amenințe tocmai pe cei care vor să-l combată. O combatere ancorată doar în prezent a intelectualismului actual face ca apărătorii unei folosiri corecte a intelectualismului tradițional să-și poată revendica aparența unei îndreptățiri. Ce-i drept, ei nu sînt intelectualiști, dar au aceeași proveniență ca ei.

Această reacție a spiritului înclinat să rămînă în ceea ce este pînă acum, care provine din inserția naturală, parte dintr-un îndemn conștient, devine însă acum mediul de manifestare al reacției politice. Interpretarea greșită a gîndirii și folosirea greșită a gîndirii interpretate greșit pot fi depășite numai printr-o gîndire autentică și originară și prin nimic altceva.≫

Martin Heidegger, Introducere în metafizică, Humanitas, 2011, pag.175.

antena de înaltă tensiune a norilor

lemă:
Bookfest - un bordel intelectual

teoremă:
Dacă Isus a izgonit negustorii din templu, atunci cineva va izgoni comercianții din cultură.
Reciproca fiind adevărată, însemnă că Isus a fost cineva.

De 1 iunie -handbal

Contra_atac

Înapoi, înapoi s-a ratat

Pasare la limită, întoarcere

Fetele au avut zi grea de ziua lor, patru echipe s-au întâlnit în sistem turneu pentru a câștiga Cupa 1 iunie. De dimineață până după prânz, fiecare a jucat trei meciuri. Obositor.

M-a uimit felul în care s-au dăruit în acest sport, felul în care au jucat până la epuizare. Sigur vom auzi peste ani buni de vreuna dintre ele. Voi povesti și mâine, acum sărbătorim victoria.

Fault