Fuga nourului și Marguerite Yourcenar

Chiar și norii se mănâncă, se mănâncă între ei.
Dar lucrurile nu rămân aici, această cină înnourată se petrece în mers, în fuga păsărilor din fața furtunii.
Martor este soarele.
Lumina ce izbește frontal zidul alb și mișcător face ca apariția acestei amestecări înnourate dramatică, peisajul nu bagă de seama asta, privitorul va avea parte de un vis pufos.
Și acum lecția de limbă franceză:

Mutantul

Din cauza poluării, a zgomotului urban, a încălzirii globale, a alegerilor locale (aici stresul este marcant), a crizei imobilizărilor imobiliare, a crizei Euro, a piraților de la nord de Madagascar, cât și a pinguinilor ce au ajuns acolo, din cauza secetei ce nu există și a inexistenței motivelor de a scumpi drastic curentul electric, din cauza mea că țip prea tare, că scriu, că trăiesc, a apărut în curtea mea Mutantul. Trei sau chiar patru flori de căpșuni s-au iubit atât de tare încât cuprinse de acea dragoste hotărâtoare, și datorită unor viespi sau albine ce le-au cotrobăit interioarele, au dat naștere acestui minunat fruct. Mutantul a fost găsit în urma unor epurări vegetale, urmele extraterestre sunt evidente, capsula spațială nu este de găsit. Țin minte doar de niște oameni îmbrăcați în negru care m-au pus să scriu povestea de mai sus. Noroc totuși că pozele le-am făcut înainte de a veni dânșii și a de mă curenta optic.

Teofilo Stevenson

Teofilo Stevenson (left) against Mircea Simon.

http://cubaboxingstory.blogspot.ro/2008/12/teofilo-stevenson-cuban-giant.html  

În Appendix la Calea samuraiului astăzi, Yukio Mishima aruncă mănușa cititorului scriind; dacă e să eșuezi, fă-o splendid. Murind astăzi la cei 60 de ani, Teofilo Stevenson a eșuat în urma unui atac de cord, cam devreme totuși, în timp ce marele Muhammad Ali este măcinat de boala Parkinson și se îndreaptă spre 70 de ani. Poți decide asupra finalului ? sau decăderea morală și fizică ține numai de obișnuință.

Acea căpșună de pe tort

Un colb ce-a trecut peste gardul sudic, gard de sârmă rară, a ascuns în vântul ce l-a purtat, germenii plantei ce mai târziu a dat fructele. Ascunse în tufiș și datorită tunsului ierbii își scot capul, datorită culorii sunt observate, aceste căpșune, mai apropiate de sălbăticie decât porumbeii ce le privesc de pe gard, sunt atât de aromate. Așadar, prin micimea și neperfecțiunea geometrică se apropie de fragi, de aici odorizantul.


A trebuit să mă aplec și să scotocesc într-un verde acel roșu și mi s-a părut firesc să inund albul unei pietre cu această culoare a sângelui, profil și portret, apoi ca o răzbunare, o reacție verde devine ceas solar, se poate ghici ora, așa cum se pot vedea semințele, pe care mai târziu un vânt le va amesteca-ntr-un praf; un colb, ce mai!

Fâțâiala

Să mergi fără s-atingi pământul, ca cel de dinainte ce n-a atins apa, iată fâțâiala!
Și în acest necunoscut de fâțâială noi ne zbatem pe o vreme caniculară dătătoare de furtună.
Cine vrea mai poate, restul stă să privească... ce? Un mare CE, cuvânt deja secular,  cuvântul lui Nietzsche.
Așadar să dansăm, azi încă mai votăm,
Pe ploaie, pe vânt,
Putem scrie și-un cânt!

Epilog, Călătoria lui Odiseu de Mario Vargas Llosa

http://theballoonjourney.blogspot.ro/2010/11/mario-vargas-llosa.html

≪
[...]
N-aș fi scris nicicând Odiseu și Penelopa, dacă mai înainte n-aș fi trăit experiența, formidabilă pentru mine, de a urca pe o scenă spre a povesti de acolo, pentru scurte momente spre a interpreta, alături de o actriță profesionistă, Adevărul minciunilor. Faptul de a preda cursuri, de a ține conferințe ori de a rosti discursuri în piețe publice nu m-ar fi pregătit pentru aventura aceea în care o persoană iese din sine însăși, se metamorfozează într-o alta și, pentru un timp fără timp, în acea realitate autonomă care este aceea a teatrului, se transformă într-un personaj de ficțiune.
[...]
Adevărul minciunilor a devenit astfel un spectacol care utiliza anumite texte literare drept materie primă spre a construi ficțiuni povestite, citite și reprezentate pe scenă.
[...]
Nu citisem niciodată poemul homeric în întregime, doar fragmente și versiuni pentru copii și de la o vreme mă bătea gândul să mă cufund în lumea Odiseei, dinainte convins că mă va umple de uimire. Așa a și fost. Am făcut rost de toate traducerile în limbile ce-mi erau accesibile și de cele șase versiuni care circulau în spaniolă. Pot spune că în primele trei luni din acest an [2006 n.m.], pe care le-am petrecut la Lima, n-am făcut altceva decât să navighez, în stare de transă, însoțindu-l pe Odiseu în fantasticele sale peregrinări maritime în încercarea de a ajunge la nestatornicele țărmuri ale Itacăi.


Scrisă în urmă cu două mii șapte sute de ani de către un poet și un povestitor despre care nu știm nimic, decât că era un geniu și că, spre a-și clădi poemul, s-a folosit de mituri, povești și legendele care colindau de secole prin insulele și pe malurile Mediteranei, Odiseea este, mai mult chiar decât Iliada, textul literar și fantezia mitică ce stă la temelia culturii occidentale.
[...]
Cine și cum este Odiseu?
La prima vedere, un aventurier hârșâit în artele războiului, care s-a evidențiat prin îndrăzneala și vitejia sa în războiul Troiei și care, ajutat de zei cum sunt Palas Atena și Hermes, înfruntă și biruiește dușmani brutali precum Ciclopul, sau subtili precum sirenele, și în același timp cât luptă, trece prin chinuri și își vede dispărând toți tovarășii, se și desfată totodată și petrece cu femei frumoase -nemuritoare ori muritoare - care cad învinse la picioarele sale, precum și cu propriile fapte vitejești pe care, după ce le-a trăit, le păstrează în amintire spre a le povesti mai târziu. Și cu câtă locvacitate și elocvență!
≫

Mario VARGAS LLOSA

Salzburg, 23 august 2006

Mario Vargas Llosa, Odiseu și Penelopa, Curtea Veche, 2007, pag.88-89.

Lucrurile nu stau tot timpul aşa

Grecia - august 2011

Orice mesaj comportă eroarea, este natura informației, divagarea ei. De aceea oamenii au pus la cale descâlcirea erorii și algoritmi matematici încearcă să o anuleze, să o negocieze spre minim. Un telefon simplu perturbat în mijlocul unei conversații aruncă semne de întrebare până la reluare, dacă ea -reluarea, mai are loc, dacă nu s-a interpus accidentul, hazardul și uitarea.


Se știe că odată timpul pornit omenirea a început să se caute, să se regăsească dintr-o mare perioadă de uitare, dar Kronos (Cronos), zeul suprem nu dorea ca acest timp să fie universal și prin diverse tertipuri îl mânuia numai în favoarea sa, fiul său, predestinat de-ai lua locul a dat timpul tuturor, închizându-l pe tatăl -Kronos, în Tartar, un loc deloc plăcut.


Cum Zeus a ajuns basileul tuturor zeilor este poveste lungă. În schimb Zeus nu vroia ca focul să fie al tuturor, spre binele omenirii bineînțeles. Omenire, care greu își revenea din amnezia temporară indusă de Kronos.


Noroc cu titanul Prometheus (Prometeu), care profitând de naivitatea celui mai bun zeu olimpic -Hephaistos, fură focul pentru oameni... și povestea poate continua la infinit.


Renegarea și impulsul imediat de a arunca cu piatra devine politică globală, odată degetul îndreptat, odată ratingul scăzut, bârfa și zvonul luat drept adevăr, începe adevărata economie a acestui secol: arătați răul spre cei mai slabi ca voi dacă vreți să faceți bani !


Singura dorință a lumii rămâne mișcarea, această dialectică ce ne dă progresul, cunoașterea, dar și interesul. Puțini știu că rămășițe ale unui ev ce ține de geneză, trebuiau eradicate, astfel că Uranos (Uranus) a ținut acest Univers în poziția celebră a privirii, timpul fiind înghețat. Iar Kronos l-a învins - pe tatăl său Uranos, datorită timpului. Devine, fără să vrem, celebră zicala în care timpul este bani. Dar nu timpul, ci fracțiunea sa, secunda, miimea, atomul, mai departe multiplicarea dă banii, asemeni acestei păcăleli mondiale a Faceboc (Facebook) -ului, unde în două săptămâni s-au volatilizat un sfert din datoria universală a Greciei și nimeni nu dă Zeul Banului jos, jos în Tartar.