Lucrurile nu stau tot timpul aşa

Grecia - august 2011

Orice mesaj comportă eroarea, este natura informației, divagarea ei. De aceea oamenii au pus la cale descâlcirea erorii și algoritmi matematici încearcă să o anuleze, să o negocieze spre minim. Un telefon simplu perturbat în mijlocul unei conversații aruncă semne de întrebare până la reluare, dacă ea -reluarea, mai are loc, dacă nu s-a interpus accidentul, hazardul și uitarea.


Se știe că odată timpul pornit omenirea a început să se caute, să se regăsească dintr-o mare perioadă de uitare, dar Kronos (Cronos), zeul suprem nu dorea ca acest timp să fie universal și prin diverse tertipuri îl mânuia numai în favoarea sa, fiul său, predestinat de-ai lua locul a dat timpul tuturor, închizându-l pe tatăl -Kronos, în Tartar, un loc deloc plăcut.


Cum Zeus a ajuns basileul tuturor zeilor este poveste lungă. În schimb Zeus nu vroia ca focul să fie al tuturor, spre binele omenirii bineînțeles. Omenire, care greu își revenea din amnezia temporară indusă de Kronos.


Noroc cu titanul Prometheus (Prometeu), care profitând de naivitatea celui mai bun zeu olimpic -Hephaistos, fură focul pentru oameni... și povestea poate continua la infinit.


Renegarea și impulsul imediat de a arunca cu piatra devine politică globală, odată degetul îndreptat, odată ratingul scăzut, bârfa și zvonul luat drept adevăr, începe adevărata economie a acestui secol: arătați răul spre cei mai slabi ca voi dacă vreți să faceți bani !


Singura dorință a lumii rămâne mișcarea, această dialectică ce ne dă progresul, cunoașterea, dar și interesul. Puțini știu că rămășițe ale unui ev ce ține de geneză, trebuiau eradicate, astfel că Uranos (Uranus) a ținut acest Univers în poziția celebră a privirii, timpul fiind înghețat. Iar Kronos l-a învins - pe tatăl său Uranos, datorită timpului. Devine, fără să vrem, celebră zicala în care timpul este bani. Dar nu timpul, ci fracțiunea sa, secunda, miimea, atomul, mai departe multiplicarea dă banii, asemeni acestei păcăleli mondiale a Faceboc (Facebook) -ului, unde în două săptămâni s-au volatilizat un sfert din datoria universală a Greciei și nimeni nu dă Zeul Banului jos, jos în Tartar.

Valoarea nefiinţei

Din colecţia numismatică a Muzeului de Arheologie şi Istorie Naţională din Athina

Non-existenţa este marcată de non-etică şi mă refer la lucruri, la cele ce nu există ca fiinţe. Ar fi hilar în vremurile de azi să implorăm un vulcan să fie etic, moral. Tocmai din cauza aceasta, deseori predicţia cutremurelor nu reuşeşte să avertizeze la timp, sau dacă o face, tot de multe ori dă greş şi nu se întâmplă nimic. Omul este marcat de fiinţa sa şi dă o valoare mare fiinţei sale.


Apariţia banilor a schimbat punctul de vedere, banii nefiind fiinţă, au căpătat din ce în ce o mai mare valoare în spiritul omului. În urma schimbării, toată filosofia valorii a încercat să demonstreze că banii reprezintă munca, echivalenţa existenţei chiar, şi putinţa cu care omul face faţă mai uşor nevoilor sale materiale, sociale, spirituale etc. Atunci mă întreb: de ce în lipsa fiinţei banului, omul a încercat să-l stigmatizeze cu propriul chip, chiar divină fiind trimiterea?!


Nu prin asta s-a încercat de milenii să se dea fiinţă banului, să fie o fiinţă prin raportul acestuia cu societatea, să devină referinţa de bază a oamenilor; banul să fie viu, să se mişte şi să participe total în viaţa noastră.


Dacă ideea de numismatică a creat colecţia de monede, aici vom găsi banul mort. Moneda ce devine obiect de muzeu, care mai supravieţuieşte un timp în mişcarea dintre colecţionarii privaţi, ca mai apoi să moară într-un muzeu.


Banii, în perioada de început, erau monede, aveau pe-o faţă o imagine, în final omul s-a transpus în aceasta, fie el rege, zeu sau comandant militar, sigur că mai întâlnim şi alte fiinţe, zburătoare sau marine, domestice sau sălbatice, imaginare sau reale care apar din când în când. Ori lipsa de imaginaţie, ceea ce nu cred, ori lipsa de diversitate, a făcut ca banul să aibă fiinţa omului înscrisă adânc.


Mijloacele electronice de plată trimit banii în forma lor clasică de reprezentare în muzee, în scurt timp omul va trebui să-şi găsească un alt lucru cu care să fiinţeze, sau deja l-a găsit.


Într-o reprezentare unică şi foarte rară, pe o monedă s-au amprentat zeiţele Atena, Hera şi Afrodita care aşteaptă mărul de aur din mâna lui Paris, prin asta păstorul -de viţă regală, o va desemna pe cea mai frumoasă.


Unicitatea acestei scene dă o altă aură monedei, veridicitatea este înscrisă adânc, mitul este legat prin valoarea banului şi transmis mai departe, aici se poate scrie deja de-o etică.