Două povești identice despre căutare

celor din partea cealaltă - femeilor, de 1 Martie

Istoria celor doi care au avut vise

... este scrisă de Jorge Luis Borges, ea pomenește de o căutare prin vis și începe așa:


≪Istoricul arab El Ixaqui relatează această poveste:

      „Povestesc oameni vrednici de crezare (însă numai Allah este atoateştiutor şi autoputernic şi preaîndurător şi nu doarme) că a fost odată la Cairo un om stăpînitor de avuţii, însă într-atîta de mărinimos şi dătător, încît pe toate ajunse să le piardă, afară doar de casa rămasă de la tatăl său, şi astfel se văzu silit să trudească din greu pentru a-şi agonisi pîinea de toate zilele. De atîta trudă se întîmplă ca, într-o seară, să-l prindă somnul sub un smochin aflat chiar în grădina sa şi în vis i se arătă un om ud leoarcă, şi acesta scoase din dinţi un ban de aur şi îi spuse: “Norocul tău se află în Persia, la Ispahan; du-te să-l cauţi”.

http://www.arabica-orientreisen.ch/fotoseiten/iran_isfahan.html 

      A doua zi, în zori, se deşteptă şi pe dată porni într-o călătorie lungă şi înfruntă primejdiile pe care le ridicară înaintea lui pustiurile, corăbiile, piraţii, idolatrii, apele, fiarele şi oamenii. Ajunse în sfîrşit la Ispahan, însă între zidurile acestei cetăţi îl prinse noaptea şi se întinse să doarmă în grădina unei moschei. Se afla lîngă moschee o casă, şi, prin voinţa Atotputernicului, o şleahtă de tîlhari trecu prin grădina moscheii şi pătrunse în casă, iar cei dinăuntru se treziră din somn la zgomotul hoţilor şi strigară după ajutor. Vecinii începură să strige şi ei , şi pînă ce căpitanul străjerilor din acele părţi veni în goană cu oamenii săi tîlharii scăpară fugind pe acoperiş. Căpitanul porunci să fie cercetată moscheea, şi acolo îl găsiră pe omul din Cairo şi-l biciură cu nuiele de bambus, în aşa fel încît fu la un pas de moarte.


Îşi veni în fire după două zile, în temniţă. Căpitanul trimise după el şi îl întrebă: “Cine eşti şi care îţi este patria?” Celălalt răspunse: “Sînt din vestitul oraş Cairo şi numele meu este Mahomed El Magrebi”. Căpitanul îl întrebă iar: “Ce te-a adus în Persia?” Celălalt se hotărî să spună adevărul şi declară: “În vis, un om mi-a poruncit să vin la Ispahan, pentru că aici ar fi norocul meu. Iată-mă la Ispahan şi văd că norocul acela pe care mi-l făgăduise trebuie să fi fost loviturile de bici pe care cu atîta mărinimie mi le-aţi dat”.


La astfel de cuvinte, căpitanul rîse cu gura pînă la urechi, după care îi zise: “Om nesăbuit şi fără minte, de trei ori am visat o casă aflată la Cairo, îndărătul căreia se află o grădină, iar în grădină un ceas de nisip, iar îndărătul ceasului de nisip un smochin, iar îndărătul smochinului o fîntînă, iar în fîntînă o comoară. N-am dat crezare cîtuşi de puţin acestei minciuni. Tu însă, corcitură de catîr şi diavol, ai colindat din oraş în oraş, mînat doar de încrederea în visul tău. Să nu te prind că mai pui piciorul la Ispahan. Ia monedele astea şi du-te”.


Omul le luă şi se întoarse acasă. În adîncul fîntînii din grădina lui (care era aceea din visul căpitanului) dezgropă comoara. Astfel Allah îl binecuvîntă , şi-l răsplăti, şi-l înălţă. Allah e Mărinimosul, e Nevăzutul”.

(Din Cartea celor O mie şi una de nopţi, noaptea 351)≫

Jorge Luis Borges, Moartea și Busola, Polirom, 2006, pag.226-227

Acum iată ce scria Borges la prefața exercițiilor sale de proză narativă (din care face parte povestirea de mai sus), în 1934:
„Uneori cred că bunii cititori sînt lebede mai tenebroase și mai rare decît bunii autori.”


Acum fiind vorba de doi, căci titlul și subtitlul asta ne arată, este rândul lui Mircea Eliade să ne dezvăluie povestea descoperită de el, de fapt nu de el, de altul, care la rândul său o știe dintr-o culegere, culegere care ...


≪ ...Dar mai e încă ceva: se întâmplă un fapt ciudat și reconfortant că schimbarea de perspectivă spirituală se traduce printr-o regenerare profundă a ființei noastre intime. Încheiem această expunere printr-o istorie hasidică ilustrând admirabil misterul întâlnirii.

Podul Carol ( Karol, Charles) - Praga (Praha, Prague)

Este povestea rabinului Eisik din Cracovia, pe care indianistul [orientalistul] Heinrich Zimmer a extras-o din Khassidischen Bücher de Martin Buber. Acest pios rabin Eisik din Cracovia a avut un vis în care i se spunea să meargă la Praga; acolo, sub marele pod ce duce la castelul regal va descoperi o comoară ascunsă. Visul se repetă de trei ori și rabinul se hotărî să plece. Ajuns la Praga, el găsi doar podul, dar păzit zi și noapte de santinele. Eisik nu îndrăzni să caute. Tot dând târcoale prin împrejurimi atrase atenția căpitanului gărzii; acesta îl întrebă amabil dacă pierduse ceva. Cu simplitate, rabinul îi spuse visul său. ofițerul izbucni în râs: „Chiar așa, bietul de tine!”, îi zise, „ți-ai tocit încălțările făcând atâta drum numai din pricina unui vis? Ce persoană cu mintea întreagă ar crede într-un vis?”


Ofițerul auzise și el o voce în vis; ”Ea îmi vorbea de Cracovia, poruncindu-mi să mă duc până acolo și să caut o comoară uriașă în casa unui rabin care se numește Eisik, Eisik fiul lui Jekel. Trebuia să descopăr comoara care era îngropată într-un colț prăfuit, după sobă.” Dar ofițerul nu acordă nici un fel de încredere vocilor din vis; el era o persoană rezonabilă. Rabinul se înclină adânc, îi mulțumi și se grăbi să se întoarcă la Cracovia. Săpă în acel colț uitat al casei sale și descoperi comoara care puse capăt sărăciei lui.


„Așa deci, comentează Heinrich Zimmer, așa deci, adevărata comoară, cea care pune capăt sărăciei noastre și necazurilor noastre nu e niciodată departe, nu trebuie căutată într-o țară depărtată, ea zace îngropată în colțurile cele mai retrase ale propriei noastre case, adică ale propriei noastre ființe. E în spatele sobei, centru dătător de viață și căldură care ne însuflețește existența, inima inimii noastre, numai să știm să săpăm. Dar mai e un fapt ciudat și constant, că numai după o călătorie pioasă într-o regiune depărtată, într-o țară străină, pe un pământ nou, semnificația acestei voci călăuzindu-ne căutarea va putea putea să ni se reveleze. Și acestui fapt ciudat și constant i se adaugă un altul: cel care ne revelează sensul misterioasei noastre călătorii interioare trebuie să fie el însuși un străin, de o altă credință și de o altă rasă.”


Și acest este sensul profund al oricărei veritabile întâlniri: ea ar putea constitui punctul de plecare al unui nou umanism, la scară mondială.

1953

≫

Mircea Eliade, Mituri, vise și mistere, ed.Univers enciclopedic gold, 2010, pag.62-63

Ori, Eliade așa își începea capitolul III din eseul de mai sus:
„Ne propunem să situăm și să studiem angoasa lumii moderne din perspectiva istoriei religiilor. Această întreprindere riscă să pară ciudată, dacă nu chiar de-a dreptul inutilă.” [pag.49]

Eduardo Galeano despre Borges

Memoria Focului

1935 / Buenos Aires

Borges

     Îl îngrozeşte tot ceea ce adună oamenii la un loc, de exemplu fotbalul şi politica, şi tot ceea ce multiplică, de exemplu oglinzile şi actul dragostei. Nu recunoaşte altă realitate decît cea existentă în trecut, în trecutul strămoşilor lui, şi în cărţile scrise de cei care au ştiut să o numească. Restul e fum.

    Cu o înaltă fineţe şi geniu pătrunzător, Jorge Luis Borges povesteşte Istoria universală a infamiei. De infamia naţională, cea care îl înconjoară, habar nu are.

Eduardo Galeano, Memoria Focului, ed. Politică, 1988, pag. 529
photo by:
http://plurk-pics.blogspot.com/2009/12/eduardo-galeano.html

Gombrovicz despre Borges

din jurnal

1962

VI

Piriapolis

     Borges n-a luat parte la congresul PEN-Clubului, dar soarta noastră tragică nu l-a cruţat de alte situaţii ridicole. S-a urcat în avion cu mama lui, doña Leonor, a pornit spre Europa după lîna de aur care se numeşte premiul Nobel. Ce alt motiv a putut să –i determine pe acest bărbat de peste şaizeci de ani, aproape orb, şi pe această bătrînică numărînd nu mai puţin de optzeci şi şapte de primăveri să călătorească într-un avion cu reacţie. Madrid, Paris, Geneva, Londra – conferinţe, banchete, festine – ca presa să scrie şi să fie puse în mişcare toate resorturile. Restul a fost, presupun, aranjamentul Victoriei Ocampo (« am vîrît mai multe milioane în literatură decît a scos Bernard Shaw din ea »).

     Se spune că un membru al parlamentului argentinian a avut intenţia să facă propunerea ca, într-o sesiune festivă, parlamentul să se adreseze Academiei de Literatură Suedeze cerînd atribuirea Premiului Nobel lui Borges (atît de mare era dorinţa lor de-a obţine un Nobel pe care nu-l au încă). Din fericire, în ultimul moment, a fost sfătuit să renunţe.

     Cu toate acestea, Borges s-a urcat în avion. Iată-l pe încă unul preschimbat în comis-voiajor. Încă unul întărind echipa de fotbal în marele meci internaţional … Numai de nu s-ar simţi mai mult minge decît portar.

Patetic spectacolul acestui singuratic orb, cu o mamă de aproape nouăzeci de ani, angrenaţi în agitaţia călătoriei cu avionul. Cel mai rău e, că într-un fel, el se pretează la toate acestea. Şi nu mă îndoiesc că-l va obţine. Premiul Nobel. Din păcate, din păcate … pentru asta există premiul şi dacă e să-l ia cineva atunci cine altul decît Borges ! Scrie o literatură pentru literaţi, parcă anume scrisă pentru membrii juriului, e un candidat numai bun, aşa cum trebuie, abstract, scolastic, metafizic, de ajuns de neoriginal pentru a găsi o cale bătătorită, de ajuns de original, în lipsa sa de originalitate, pentru a deveni o nouă şi chiar creatoare variantă a ceva cunoscut şi recunoscut. Un maestru bucătar prima ! Bucătărie pentru gurmeţi !

     N-am cea mai mică îndoială că prelegerile lui Borges despre esenţa metaforei, şi altele de acelaşi calibru vor fi suficient de sărbătorite. Căci şi ele vor fi exact aş cum trebuie : focuri reci şi artificiale, jocuri de artificii ale inteligenţei în mod inteligent suprainteligente, piruete ale gândirii retorice şi moarte, incapabilă să preia vreo idee viabilă, a gîndirii dealtminteri total neinteresată de gîndirea « adevărată », conştient fictivă, executîndu-şi aparte arabescurile, glosele, exegezele, consecvent ornamentală. În schimb ce métier ! Ireproşabil pe plan literar. Ce maestru bucătar ! Cine i-ar putea entuziasma mai tare pe literaţii pur sînge decît un asemenea literat nesanguinolent, literar, verbios, nevăzător, care nu vede nimic în afara combinaţiilor sale mentale?

     El seamănă cu fisele pe care le introducem în automate ca totul să înceapă să se rotească şi să joace în tact … Dacă măsura măreţiei unei literaturi este neliteralitatea ei, capacitatea de a se învinge pe sine pentru a ajunge la realitate, atunci trebuie să recunosc că un atare tip de excelenţă nu va complica eforturile creatoare ale lui Borges. Dar nu Borges mă irită. Cu el şi cu opera lui m-aş putea înţelege într-un fel între patru ochi … mă scot din sărite borgiştii, armate de esteţi, cizelatori, experţi, iniţiaţi, ceasornicari, metafizicieni, firoscoşi .. Acest artist pur are neplăcuta capacitate de a mobiliza în jurul său tot ce e mai dubios şi mai emasculat !

Witold Gombrovicz, Jurnal - Teatru, ed. Univers, 1988, pag.159-161

P.S.  Premiul Nobel pe anul 1962

http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1962/

am dat citatul de mai sus în continuarea ideii lansate de Şerban Tomşa
http://serbantomsa.blogspot.com/2011/01/borges-marele-bibliotecar.html

fotografiile sunt de la:

http://bajotumirada.blogspot.com/2010/05/argentina-aun-hay-borges.html
http://www.3ammagazine.com/3am/3am-cult-hero-witold-gombrowicz/

Cartea de vise - Emanuel Swedenborg

citat

Swedenborg ne-a lăsat o operă vastă. Vă recomand  tuturor Adevărata Religie Creştină şi, mai cu seamă, această carte despre cer şi infern. Cartea a fost tradusă în latină, germană, franceză şi cred că şi în spaniolă. Doctrina sa e expusă foarte clar. E absurd să credem că avem de-a face cu opera unui nebun. Un nebun n-ar fi putut să scrie cu atâta luciditate. De altfel, viaţa lui Swedenborg a cunoscut o totală schimbare: după care abandonează operele ştiinţifice. Considera că operele ştiinţifice au fost doar o pregătire dictată de Dumnezeu pentru a-i permite mai tîrziu să facă faţă altor misiuni.

Swedenborg se consacră, deci, călătoriilor în ceruri şi infernuri, conversează cu îngerii şi cu Isus, ca apoi să ne povestească totul într-o proză senină, o proză care se vrea mai ales clară, fără metafore şi emfază. Există multe anecdote memorabile, de exemplu aceea pe care v-am mai povestit-o , cu omul care dorea să merite cerul dar nu a primit decât deşertul pentru că singur îşi sărăcise viaţa.

Swedenborg ne invită pe toţi să ne câştigăm mântuirea printr-o viaţă mai bogată. Să ne mântuim prin justiţie şi virtute, dar şi prin exerciţiul inteligenţei noastre.

Apoi va veni William Blake care adaugă că omul trebuie să fie un artist pentru a fi mântuit. E vorba de o triplă salvare: trebuie să ne mântuim prin bunătate şi justiţie, prin inteligenţă abstractă şi prin exerciţiul artei.

Conferinţă ţinută de
JORGE LUIS BORGES
la Buenos Aires în 1978

_______________________________________________
Emanuel Swedenborg, Cartea de vise, ed. Univers, 1995, pag.19

Visul de Jorge Luis Borges

De-ar fi răgaz doar visul, cum s-a zis,
O tihnă pentru cugetul-ostenit,
De ce, atunci când brusc ai fost trezit,
Crezi că ţi s-au furat comori în vis?
De ce, când te trezeşti în zori, rămâi
Posac întreaga zi? Eşti jefuit
De-un dar lăuntric şi nedespărţit
De tot ce-i bun în tine. Te mângâi
Cu dulcea toropeală, poleită
În ceas de veghe de-un zugrav grăbit
Cu vise, -al umbrei biet reflex ciuntit,
Al visteriei, lume nenumită.
O strâmbă-n cioburi Ziua. Cine eşti?
Tu, ce-n tărâm de vis te regăseşti?