Analogic versus Digital

Zeul clipi.
Clipi apoi de fiecare dată până când totul a început să vibreze. Corzi.
Clipea atât de repede încât au început să se ivească atomii. Praf.
Apoi a plecat, cu clipirile lui cu tot.
În urma lui inerţia odată născută şi-a început dansul ludic. Spirale.
Jocul acesta a durat mult, ameţitor. Sfere.
Toate în final au devenit atât de fireşti încât ne-am născut noi, oamenii, pentru că asta ştim, alţii poate că nu ştim. Dar oamenii au găsit analogicul şi s-au bucurat tare de el, l-au împletit pe cilindru, l-au încărcat în carbon şi l-au trimis pe fir. Unii l-au pus şi pe satelit şi prin beep-ul lui i-au speriat pe ceilalţi, care l-au pus şi ei acolo. Înainte de asta au găsit reflexia analogicului, acum plenitudinea.
Au venit alte generaţii şi-au găsit digitalul. Au disecat fără milă analogicul, l-au chinuit şi cum au mai râs, privindu-l cum zăcea cu corzile pe afară; l-au făcut praf. Odată cu digitalul a venit umbra lui: virtualul şi cum s-au mai bucurat atunci copiii în jocul lor cu spiralele, cu sferele.
Ştiţi ce? nu se vor opri până nu vor rechema zeul să le clipească, măcar odată, căci în acea clipire cred ei că vor găsi totul.