Scrisoare către Ea

Am recitit ultimele tale rânduri. Probabil asta m-a făcut să-ţi scriu această ultimă scrisoare. De ce este ultima? Pentru că o dată are să fie ultima, dar nefiind numită astfel, acea scrisoare nenumită astfel v-a dăinui în mintea ta ca fiind precursoarea unei alteia şi tot aşa aşteptând următoarea, vei înnebuni. Tu vei înnebuni şi eu voi fi mort demult.
Nu mai judec demult pe nimeni şi cu toate că la vârsta mea, crede-mă, mă bate gândul să-i judec pe toţi. Judecându-ne singuri, eu cu tine, mă întorc la disperarea mea, la efortul minim depus pentru a împiedeca sinuciderea lui. Apoi, divorţul meu şi dacă ar fi să încep; plecarea ta.
La vârsta pe care mi-o pomeneşti (cam des) în scrisoarea ta, eram nişte naivi.

Tinerii ajunşi la perioada maturităţii sexuale sunt cei mai mari naivi şi cei mai mari mincinoşi, scriu asta, pentru că reuşeam atât de bine să ascundem asta încât până şi noi credeam că lumea este invidioasă pe noi, tocmai de aceea eram trataţi ca atare. Pur şi simplu nu ne băgau în seamă (şi ce bine era!), dar noi doream să fim trataţi cu cea mai mare responsabilitate.
Prietenul nostru comun X s-a sinucis în speranţa că moartea lui va rezolva ceva. Ce? Un ce!
Cum pot să fiu atât de impersonal?

Despre care persoană îmi spui că este impersonală, despre acela de acum 20 de ani sau despre mine, cel de acum. Tu mai ţii mite cum eram? Eu nu!
Eu mai ţin minte cum sunt tinerii; flori abia înflorite şi chelite de primul vânt aspru, geneza fructului, germenele putreziciunii.

Câinele meu pe jumătate orb şi cu mirosul confuz s-a oprit ieri lângă un pom înflorit. S-a urinat fără să mai ridice piciorul, pentru că nu mai poate. S-a întors brusc şi-a-nceput să miroase locul udat. Câteva clipe mai târziu dădea cu limba şi fiind curios m-am uitat mai atent: culegea cu aceasta petalele cazute, albe; mici, şi cred, atât de pure. Unele erau ude, dar nu conta, simţise el ceva. Probabil atunci am simţit şi eu, ceva; că vom ajunge să ne hranim cu propriile noastre iluzii, atât de pure dealtfel, până când vom ajunge prin lăcomia noastră să mâncăm şi din excrementele acestei lumi şi nu ne vom da seama.
Cred că X şi-a dat seama. Cred că şi eu mi-am dat seama, dacă mai ales am scris-o. Suntem lacomi. De asta am ajuns aici. Tu în lăcomia ta ai plecat, sperând că plecarea ta va rezolva totul. X la rândul său, profitând de poziţia familiei sale s-a lăcomit la mai mult, iar în final prietena noastră Y s-a aranjat cel mai bine, măritându-se (a doua oară) cu, cum îl cheamă că am uitat... un franţuz decrepit. Da, dar pentru noi s-a cam terminat, ea în lăcomia ei mai doreşte căcat de la viaţa asta. X s-a urcat primul în tramvai. Bizar din partea lui cum a ştiut asta, mi-a făcut tot timpul impresia că va hotărâ altcineva pentru el, poate tu. Oricum plecarea ta l-a golit!
Trebuia de fapt să încep cu prietena noastră Y, oricum soţie sau nevastă nu-i mai pot spune. Vezi am ajuns ca în liceu, cum scriai tu, aşa frumos despre noi; despre bunul tău prieten şi despre buna ta prietenă. Crezi că pentru asta a divorţat, că a ştiut de noi, că de fiecare dată când veneai în ţară ne-o puneam atât de artistic? Crezi că de asta nu-ţi mai scrie? Este fericită! Da, când animalul din noi se gudură la gândul că şi mâine i se va da voie să ia drogul ce-l face să se gudure şi mai tare, devine fericit. Fericit era câinele meu cu botul plin de petale ude, dar vezi, fericirea lui era ca tranzitul intestinal; trecea. A ei nu trece, încă!
Oricum nu aştepta să trec oceanul pentru tine, X ar fi făcut-o, dar tu l-ai refuzat politicos de fiecare dată. Totuşi nu mi-a spus dacă ai făcut-o cu el, măcar o dată, aşa din compasiune, că te pricepi bine la asta.
Încerc să închei şi să-ţi mai scriu că nu port nici o pică pe X, avea avantajul unei stări materiale mult mai bune decât a mea şi buna noastră prietenă Y a cam tras cu ochiul şi pe acolo, adică şi-a cam tras-o, am vrut să scriu şi pe acolo. Mai ştiu că tu ştiai şi de bucurie te-ai urcat în primul jumbo jet şi asta te-a costat cam scump. Aveai bilet numai de dus. Acum într-o ordine cronologică pe care n-aş mai vrea să o ştiu, care a fost primul X sau Y, sau tu cu X şi aşa l-ai făcut să meargă mai departe în planul tău diabolic, în această algebră în care ai murdărit două necunoscute, pe X şi pe Y. Să nu-mi spui că n-ai scris tu ecuaţiile că nu te cred.
Vezi, din pătratul perfect, am ajuns un triunghi ce acoperă trei ţări şi două continente şi numai cînd va deveni dreaptă, supravieţuitorii punctelor vor simţi tot ce-au simţit ceilalţi, în unic.

Cu bine, al tău prieten Z