Dragul meu,
Am primit ultima ta scrisoare. Ultima ta scrisoare, ca fiind ultima.
Orice răzbunare din partea ta, o primesc cu bunăvoinţă şi cu spiritul treaz. Este adevărat că în ultimele luni am avut probleme cu somnul şi de aici au început problemele şi cu medicamentele. Citind ceea ce ai scris am mintea limpede. N-am provocat pe nimeni şi mai puţin ca cineva să se sinucidă din cauza mea! Viaţa mea a fost un periplu printre jaloanele lăsate de tine ca urmare a disperării în ceea ce tu numeai "fericire". Plecarea mea nu a fost o fericire pentru tine, regretul meu nu este şi al tău. Lipsa umbrei mele din spatele tău te-a dezlegat de ceea ce tu credeai că o să dureze veşnic - ştiu că erai îndrăgostit de mine -, dar tot eu ţi-am lăsat ceva: libertatea. Aşa că ai crescut într-o libertate de care ai profitat la maxim. Nu tu ai profitat cel mai mult, - de asta îmi pare rău - ci curva aia. Când am cunoscut-o venind atunci în ţară, îmi vorbea de tine ca de fratele ei, de prietenul prietenului ei. Am fost patetică, mi-am remarcat singură locul ocupat, locul care de fapt ţi l-am lăsat ţie. Să ai în viaţă un loc tot timpul liber lângă tine este mare lucru. Eu ţi l-am dat pe al meu şi ea ţi l-a luat.
Am rămas aici, lipsită de orice valoare, pierdută în această lume străină.
Să nu-mi mai scri, dă bine în caracter, fă-l tangibil la orice reproş, la orice lipsă de voinţă.
Tu nu mai suporţi?! Văicărelile tale se aud până aici, scânceşti ca un copil lipsit de ţâţă. Apropo, ce mai face bestia de maică-ta? Tot ea îţi aranjează întâlnirile şi răspunde la telefon?
De ce atunci când ai avut ocazia să te ridici, n-ai făcut-o?!
De ce atunci când am venit, n-ai plecat cu mine? Este mai bine aşa, decrepit şi pesimist. Aşa te-am lăsat eu?
Te-ai cam jucat cu veşnicia şi ai pierdut-o în fundul grădinii, acolo unde mă tăvăleai în menta sălbatică şi-mi promite-ai toate virtuţiile acestei lumi trândave. Mai este leagănul acela atârnat în frânghie? Dinspre partea mea să-l ungi bine cu săpun şi foloseşte-l într-un scop caritabil. Scapă lumea asta de-o frână, las-o să zboare pe lângă tine. Atârnat îţi vezi găsi locul prin care-i vei face pe alţii să se amăgească de lipsa ta. Ştii cât o să dureze?
Nici eu n-am să mai scriu, pentru că nu mai sunt în stare.
Te-am lăsat, aşa cum te-am cunoscut prima dată.
A ta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc