Adevăr

Dacă cineva se întreabă de ce toţi nesăbuiţii intră în virtual şi scriu, eu acum pot să le răspund.
În răspunsul meu este răspunsul altcuiva, ceea ce crează de fapt şirul:
"Paradoxul unui adevăr constă tocmai în acest fapt, că el este o noutate, deci ceva rar, excepţional, şi că, atingând însăşi fiinţa a ceva al cărui adevăr este, el este şi ceea ce e cel mai stabil, mai apropiat, ontologic vorbind, de starea de lucruri iniţială. Tratarea acestui paradox necesită lungi dezvoltări, însă este clar că originea unui adevăr ţine de ordinea evenimentului." 1)

Să explic:

Acum un timp tatăl meu a trecut pe la mine şi în interacţiunea cu evenimentul, cu plimbatul pe biciclete al copiilor mei, al nepoţilor săi, el şi-a amintit de ceea ce mai sus se scria ca fiind starea de lucruri iniţială. O bruscă rememorare a lui, a copilului de atunci, în starea în care se afla, în dorinţa aceea minoră.
Era la păscut cu oile, undeva în munţi, în lunca îngustă, inundabilă a Oltului şi drumul de piatră ce traversa Carpaţii dintre Sibiu şi Râmnicu Vâlcea trecea deasupra lui, deasupra căii ferate, construite de fapt înaintea drumului.
Nu mai ţine minte la ce se gândea, nici măcar dacă gândea, dar la auzul unui clinchet de clopoţel, sunet ce nu făcea parte din apertura celor des întâlnite de el, a luat urma acestuia. Urcând spre drum, poate în ultima clipă, a văzut bicicleta.
Dacă acesta este un adevăr, putem stabili mai târziu.
Un copil, cu bluziţă de in, albă, cu mâneci largi, după spusele lui; pedalând pe o bicicletă, venea la vale, între Mlacă şi Ostrov cum se denumeau atunci şi cum se denumesc şi acum acea porţiune de drum, de şosea, venea la vale, fără să creadă că prin soneria lui va trezi sentimente, dorinţe sau vise unui copil, cam de aceaşi vârstă, aflat fără ştiinţa lui, în apropiere.
Poate că lanţul, cum mulţi s-au legat de el, a stârnit în mintea copilului, tatăl meu de atunci; dorinţa!
Când fiind pus în răspunsul întrebării: "De ce nu nu-mi cumperi şi mie tată bicicletă?", a avut atunci puterea refuzului, ceea ce povestesc eu acum era înainte de al II-lea Război Mondial.
"Păi fiule, acum nu avem prea mulţi bani şi dealtfel o bicicletă este scumpă, dar dacă tu vrei; vindem boii şi cu ceea ce mai avem cumpărăm una!"
Poate că memoria cedează, hârtia se îngălbeneşte, informaţia devine greoaie, în schimb dorinţa reuşeşte.
"Nu tată, nu vinde boii. Cu cine mă mai mândresc eu pe uliţă, cu ce cărăm fânul, pe cine mai răsfăţ eu..."

Adevărul rămâne suspendat, acum poate nedescoperit, dar nici inventat. Noi totuşi în final existăm pentru că ne amintim. A vorbi acum de ontologie, devine precar.


_____________________________________________
Alain Badiou, Manifest pentru filosofie, Idea Design & Print 2008, pag. 11-12.