vedere din dos de Freddy Tornberg

http://www.photography-now.com/exhibition/81292

Nu vedem pentru că nu pricepem, nu vedem pentru că strălucirea nu ne apasă.

Constanta versus Variabila

Dacă o constantă se autodefinește, variabila -pentru a fi evaluată, trebuie să capete o definiție.

Constantele adunate și împărțite la numărul lor, riscă să nu mai devină constante. Sunt cazuri în care acestea se transformă în numere iraționale.

Pentru a simplifica lucrurile, chiar și numerele iraționale sunt luate drept constante.
Variabila în schimb este doar mutată dintr-un câmp în altul, fără a fi rezolvată niciodată. De fapt tocmai acesta este sensul, ca o variabilă să rămână la locul ei, să urce și să coboare pe curbe.

Oamenii adoră felul acesta de poziție mobilă, alternanța, necunoscutul, diversitatea.

Solaris

O plajă din Peloponez, Grecia

În romanul lui Stanislaw Lem, o lume se lasă descoperită, protagoniștii se regăsesc în cea mai ideală dintre lumile lor posibile, un accident al coincidențelor evenimentelor preferate și ... asta îi înnebunește în final.

Eu personal mă aflu în postura cea mai ideală de a descrie acest fenomen datorită efectului de transmutare cromatică a imaginii reale, de a redesena planeta Solaris.

În cursul acestui eveniment voi suporta coincidența de a înnebuni și asta mă bucură; fac parte din clubul cel mai ideal al unei lumi provenite dintr-un accident.

The guardian

Undeva în spate, mai încolo, este cuibul de mierlă.
Câinele amușină, mierla-i pe ouă.
În sălbăticie mirosurile predomină. Mirosurile sunt parole, prin care oricine le cunoaște, poate intra în altă lume; în cazul de față, în cea a creației.
Cățeaua se simte, ar crea și ea ceva, ceva primitiv, atavic; pui, pui de cățea.

Oamenii ocolesc instinctiv sălbăticia creatoare, acolo pericolul este mai mare ca oricând; o ursoaică cu pui, un șarpe spre apă, un stup de albine sălbatice în roi.
Dimineața devreme mă îndrept tiptil spre tufișul de lămâiță, mierla mă vede, văd și eu ceva, prin încrengătura deasă îi trasez geometric ciocul, apoi întreg căpșorul, stă în cuib. Sunt vizibil, atât fizic, cât și mental; sunt săturat, nu-mi este foame și asta pasărea o știe. Ceea ce nu știu eu, este că din lumea din care eu fac parte, se vede foarte puțin și ea -mierla, prin rămurele așa zis protectoare vede foarte mult, mai mult ca mine.

Mierla este grea, ocupă  un spațiu interzis, acolo se petrece creația și noi toți oamenii trăim stresul acestei creații în sensul cel mai negativ cu putință. Creația ne sperie, este o piatră de moară, o cam porți tot restul vieții, este adevărat. Dar ceea ce este cu adevărat de speriat, este că cei care n-au creat niciodată nimic nici nu vor asta, nici măcar o poezie.

În fine, să nu uităm că tot timpul există un gardian, dar nu este Dumnezeu, suntem noi cu ceilalți, într-o ogradă strâmtă și mică despre care n-am aflat mare lucru, nici măcar unde ar fi gardurile.

Străina

Lalea între tufele de rostopască

Mierloi

În curte, aproape de pompă, în arborele mimoză, stă mierloiul.
Pe alte ramuri, aproape de el, un porumbel, un guguștiuc mai bine scris, îi privește umbra.
Mierloiul este stresat. Undeva aproape -noi știm unde, într-o tufă de lămâiță aspră, mierla s-a așezat pe cuib: sunt pisici ce traversează meteoric zona, sunt oamenii curioși, dar mai sunt și răpitorii cerului, ce traversează pe înserat acoperișurile, șoimii mici și ageri.

Mierloiul se asigură și guguștiucul îi dă dreptate. Ce lapidar acest sens; de așteptare în a avea dreptate. Dreptate în sensul dreptului la existență, al supraviețuirii ca specie. Cuibul este în siguranță. În noaptea asta plină de meteori, mierloiul încearcă singurătatea.

Loscil: Luna