Styxul -apa infernală

http://www.greece.com/photos/destinations/Peloponnese/Achaia/Mountain/Chelmos/Styx_Waterfall_Mt_Helmos/1114210

 ≪ ...iar drumul din dreapta duce la Nonacris și spre apa Styxului. În vechime, Nonacris era un oraș situat în Arcadia, care și-a luat acest nume de la soția lui Lycaon. În vremea mea nu existau decît ruinele acestui oraș, și de multe ori nici măcar acestea. La o mică distanță de aceste ruine se află o stîncă înaltă. Eu n-am mai văzut nicăieri o altă stîncă de o înălțime așa de mare. Pe această stîncă picură o apă, numită de greci Styx.

Despre existența Styxului a vorbit Hesiod în a a sa Theogonie, căci sînt unii care cred că Hesiod a compus Theogonia. Se spune așadar, că Styx era fiica lui Okeanos și soția lui Pallas. Se mai spune că Linos a spus lucruri asemănătoare în versurile sale. Eu însă, după ce am citit aceste versuri, am impresia că amîndouă operele sînt apocrife. Epimenide din Creta spune și el că Styx era fiica lui Okeanos, dar nu că era soția lui Pallas, și că ea ar fi dobîndit pe Echidna nu de la Pallas, ci de la Peiras, despre care nu știm cine a fost.

Cel care a întrebuințat numele de „Styx” frecvent în versurile sale a fost Homer. În jurămîntul Herei, Homer spune:

„Martor fie-mi pămîntul acesta și cerul de sus
Și Styxul cu apa lui stătătoare de jos”

Iliada, 15, 36-37, n.t

El face această descriere ca și cînd ar fi văzut aievea apa stătătoare a Styxului. Iar în „Catalogul oștilor” care-l însoțesc pe Guneus el spune că rîul Titaresios se formează în apa Styxului. Îl desemnează ca pe un rîu al Infernului, iar Athena declară că Zeus nu-și amintește că numai cu ajutorul ei Heracles s-a menținut în viață și s-a achitat de muncile impuse de Eurystheus:

„Dacă știam eu de asta și minte aveam într-atîta
Cînd fu trimis în Iadul cu porțile ferecate
S-aducă din beznă cîinele urîtului Hades
Nu mai scăpa el din apele greu de trecut ale Styxului”.

Iliada, 2, 748-755, n.t

Iar apa care picură de pe stîncă, în apropiere de Nonacris cade mai întîi pe o altă stîncă, de asemenea foarte înaltă, trece apoi peste ea și se azvîrle în apa rîului Crathis. Apa rîului este otrăvitoare atît pentru oameni cît și pentru orice animal. Se spune că această apă a nimicit caprele care s-au adăpat cele dintîi din această fîntînă. Dar pe urmă, cu trecerea vremii, s-au făcut cunoscute și alte calități ale apei, care stîrnesc mirare. Vasele de sticlă și de cristal, cît și cele de porțelan și toate cele făcute din orice fel de piatră, chiar vasele de pămînt ars, se sfărîmă atunci cînd pui în ele această apa a Styxului. Iar dacă vasele sînt făcute din corn, din os, fier ori din bronz, din plumb ori cositor, din argint sau electron, și chiar vasele de aur, sînt distruse sub influența acestei ape. Cu toate acestea, poetesa din Lesbos [Sappho n.t.] mărturisește că aurul este ferit de rugină și lucrul acesta se dovedește a fi exact.

Zeii adesea contribuie ca lucrurile cele mai disprețuite să fie în anumite privințe deasupra celor mai căutate. Așa se face că perlele se dizolvă sub acțiunea oțetului și că diamantul care are cea mai mare duritate printre pietre se topește în contact cu sîngele de țap. De asemenea, copita calului este singura substanță pe care apa Styxului nu o poate dizolva. Ea poate fi păstrată într-un vas cu o astfel de apă. Nu sînt sigur dacă această apă a fost otrava pe care conjurații au folosit-o ca să dea morții pe Alexandru, fiul lui Filip, dar știu că așa umblă vorba.≫

Pausanias, Călătorie în Grecia, ed. Științifică și Enciclopedică, 1982, Cartea a VIII-a, Arcadica  pag.111-113.

 

Note ale traducătorului

Nonacris - oraș în nordul Arcadiei pare să fi fost situat lîngă actuala așezare Solos; pînă la invazia mezilor în Grecia era considerat oraș sacru.
Styx era considerat drept cel mai important dintre fluviile Infernului și în preajma lui zeii făceau jurăminte pe care dacă le călcau pierdeau darul nemuririi.
Linos, fiul lui Apollo și al muzei Terpsichore, trecea drept un muzician de seamă, care îi inițiase în arta cîntecului cu lira pe Heracles și pe Orpheu. Face parte din pleiada poeților muzicieni legendari care au pus bazele muzicii citharedice și aulodice din Grecia, ca și Eumolpos dealtfel.
Se crease legenda că Alexandru cel Mare ar fi fost otrăvit cu apă provenind de la stînca de la Nonacris. 
pag.368 op.cit.

http://eng.travelogues.gr/item.php?view=53868

Estetica antică a morții pe trepte

≪Concepția antică potrivit căreia moare tânăr acela pe care-l iubesc zeii este fără îndoială unul din lucrurile cela mai adevărate și mai greu de îndurat care s-au spus vreodată. E aici o judecată asupra vieții de pe urma căreia aceasta nu-și poate reveni.≫

Cioran, Caiete, 29 iulie 1968 *

Primul templul dedicat lui Apollo a fost construit pe la mijlocul secolului VII î.e.n. acolo deja mușca din mit; Zeul însuși trasează coordonatele, cei doi arhitecți care-l ajută; Trophonios și Agamedes își vor primi răsplata la urmă. După o noapte de sfat cei doi îi cer a doua zi Zeului ceea ce puțini muritori ar fi cerut. Apollo acceptă în ultimă instanță și îi adoarme pe treptele templului, definitiv.

Templele grecești, în marea lor majoritate, au doar trei trepte, ansamblul se numește krepis.
Treptele se numesc anabathmoi.
Sub trepte se află euthynteria, care uneori se vede datorită excavațiilor arheologilor.

Să dormi pe trepte, însemna cumva să te alungești asemeni lor, destul de dificil să o faci pe trei trepte fără să vii la vale. În imagini eroice, cei care mor pe treptele bisericilor, fără număr acestea, le intersectează, le întretaie, asemeni secantelor.

Între sărbători (când vremea era destul de caldă), am văzut un om beat ce dormea alungit de-alungul unei trepte a bisericii catolice din P-ța Bălcescu (La Hovari), sub cap avea un fel de servietă de piele și mâinile le ținea ușor pe piept, am crezut că-i mort, dar sforăia de mama focului și nu-și dorea nimic.

The Temple of Apollo Epikourios at Bassae, Xeni Arapoyianni, 2010, pg.56-57

Nu trebuie să-i uităm pe tinerii Cleobis și Biton din Argos, prezenți și ei la Delphi (statui), pentru care mama lor Cydippe, preoteasă a Herei, a cerut Zeiței să-i facă cei mai fericiți din lume. Dorință și a arhitecților Trophonios și Agamedes.

Atunci Hera privește spre ei, ei care deja se culcaseră pe treptele templului fiind obosiți. Din clipa aceea Cleobis și Biton nu se mai trezesc niciodată, luându-le viața, zeița i-a făcut fericiți.

povestea aici:
http://scorchfield.blogspot.ro/2011/11/prin-tunele-la-delphi.html


____________________ * Cioran, Caiete II, Humanitas, 2010, pag.340 mijloc.

Regăsirea identității

Spre fațada nordică a Templului lui Apollo de la Bassae

Ascunderea fizică a identității se face prin acoperirea feței, totale sau parțiale, a trupului în general. În urma ascunderii cunoașterea devine difuză, împrăștiată. Cei care își acoperă fața o fac de cele mai multe ori dintr-o conotație religioasă, independentă dorinței proprii de cunoaștere. Un ochi închis cunoaște mai puțin decât unul deschis. O față mutilată în schimb, este ascunsă datorită unui reflex estetic, survenit în urma unei educații.

Muzeele sunt pline de statui antice degradate, și totuși acestea sunt admirate în întregime sau pe părți.
La Bassae avem un exemplu interesant și unul din principiile Comitetului pentru Păstrarea Templului lui Apollo Epicureicul, în acord cu Carta de la Veneția și New York privind monumentele antice * este ca protecția să înceteze atunci când templul va fi capabil -prin reconstituirea și reconstrucția survenită, să se protejeze singur.

Fațada nordică a Templului lui Apollo de la Bassae

Decizia de a acoperi templul are ca bază științifică coroziunea pe care apa o face asupra marmurei în sezonul rece datorită diferenței mari de temperatură zi-noapte **.
Într-adevăr, cortul protejează mai bine ca oricând templul, chiar are deschizături în partea superioară care permite apei să se evapore fără a face condens și totuși în atare condiții, după un efort financiar considerabil, unul uman poate și mai mare, în fața naturii, ne va fi greu să dăm la o parte cortina.

fisuri transversale în majoritatea coloanelor templului

În viitor, și poate singura soluție viabilă, ar fi pentru a face un templu modern care să-l înglobeze pe actualul. Identitate într-altă identitate, o cutie-muzeu. Postmodernitate și degenerare.



_______________________________________________
* The Temple of Apollo Epikourios at Bassae, - Xeni Arapoyianni -archaeologist,
Ministry of Culture and Tourism, Archaeological Receipts Fund, 2010, pag.54
** op. cit. pag. 52.

La Bassae

Cortul sub care se află Templul lui Apollo Epicureicul de la Bassae, Arcadia, Peloponez, Grecia

≪Phigalia este înconjurată de munți; în stînga se află muntele numit Cotilios, iar în dreapta, muntele Elaion, ce domină această parte. Cotilios se găsește la o depărtare de cel mult patruzeci de stadii de oraș, iar pe acest munte este o așezare cu numele de Bassai cu un sanctuar al lui Apollo Epicurios, făcut și acesta în întregime, din marmură, chiar și acoperișul. Dintre toate sanctuarele ce sînt în Pelopones, după sanctuarul din Tegeea, acesta deține întîietatea, datorită frumuseții marmurei și armoniei dimensiunilor. I s-a dat numele lui Apollo, fiindcă zeul a venit în ajutorul phigalienilor cu prilejul unei boli molipsitoare, tot așa cum atenienii i-au dat porecla de alexicacos [cel ce înlătură Răul, n.m.], fiindcă a îndepărtat și de la ei boala.

Apollo i-a salvat pe phigalieni cu prilejul războiului iscat între peloponesieni și atenieni și nu cu un alt prilej. Dovadă sînt cele două epitete ale lui Apollo, care indică o situație  asemănătoare și faptul că arhitectul sanctuarului din Phigalia a fost Ictinos, contemporan cu Pericle, cel care a construit de asemenea așa-numitul Parthenon.≫ *

Pausanias, Cartea a VIII-a, Arcadica, 41.5

partea laterală estică a templului

Ori această reconstituire de care se bucură acest templu este originală și poate unică în lume. Templul pomenit de Pausanias din Tegeea, care l-ar fi întrecut pe cel de la Bassae era cel închinat zeiței Athina Alea, care acum nu mai are decât fundațiile, iar resturile căzute au fost folosite în construcții ulterioare; acesta aflându-se într-o zonă dens locuită.

Trebuie să pomenim că templul lui Apollo se află aproape de vârful Cotilios și de jos de la Phigaleia urcușul, nu rareori pieptiș, i-a făcut pe locuitorii locului, urmașii celor antici,  nu numai să uite de templu, dar să-l și protejeze astfel prin nepăsarea lor. Templul se află la înălțimea de 1131 de metri față de nivelul mării. Astăzi antica Phigaleia se numește Pavlitsa și se află (pe drumul asfaltat) mai departe de Phigaleia, cam la 4 km, undeva în umbra muntelui.

În stânga spre Andritsaina (14 km), în dreapta spre Figaleia (Phigaleia) (13 km)

La templu se poate ajunge din mai multe părți. Noi am optat pentru drumul național ce pleacă de la Olympia, de lângă Pirgos, spre Kalitheia-Karitena-Megalopoli. Înainte de a intra în Andritsaina (Andritsena), se ivește o bifurcație, a cărei braț spre stânga, urcă avântat pe lângă orășel și ne duce direct la templu. Drumul fiind sinuos, dar bine asfaltat.

Poarta de intrare direct din parcare

Kionolatria - Zeul este o bârnă

Ministry of Culture and Tourism
Archaeological Receipts Fund
The Temple of Apollo Epikourios at Bassae - Xeni Arapoyianni -archaeologist

De pe vremea când Zeul era o piatră, un nor sau o stea, anticii greci au preluat ultimele rămășițe ale unei epoci pe care Platon a denumit-o „epoca de aur” pe care Hesiod se pare că a fost primul care a gândit-o.

Termenul de „kionolatrie” evidențiază Zeul care se arată sub forma unui lucru, formă diferită de cea umană sau chiar animală. Autoarea cărții de față îl pomenește pe Pausanias și descrierile lui privitoare la Apollo cel întrupat într-o coloană.

pag. 46

Templul lui Apollo Epicureicul este astăzi acoperit de-un cort. Protejarea lui este prima prioritate. reconstituirea este a doua. Dacă pentru vechii evrei, chivotul -având forma paralelipipedică, era plasat sub un cort și mai târziu în marele templu al lui David, astăzi avem inversiunea, templul însuși sub cort.

Despre fenomenul Bassae abia începem să scriem. Am început cu kionolatria.

În Evanghelia după Matei (http://www.biblia-ortodoxa.ro/noul-testament/sfanta-evanghelie-dupa-matei/)
avem:
”1. Nu judecați, ca să nu fiți judecați.
2. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura.
3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei in seamă?
4. Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău?
5. Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.”

Și dacă Zeul era o bârnă?!

Gard

Suficient cât să nu mai vezi peste gard.
Să aștepți să crești, să te înalți și-apoi să-l sari.
În final saltul face totul și nu topirea zăpezilor.

În timp ce tu dormeai

în timp ce tu dormeai,
aripi de fum se desfătau.
să -ncerc un telefon să dau,
în timp ce tu dormeai.

timp ce suflă cu putere,
nori leneși de miere,
...și-o trăgeau,
în timp ce tu dormeai.

sigur mă gândeam la alta,
în timp ce tu doreai,
și-o labă -scurt apucai,
ușurel, apoi strigai.

„o păsărele; de frig, de dor, de iele,
zbor scurt; flirt, mor și stele!”
și-a mai trecut un an,
în timp ce eu dormeam.