Pe cât iubesc eu drumul, parcursul lui, am avut ocazia să citesc despre jumătatea lui. Tot ceea ce a fost până atunci ghid, far, s-a pierdut la jumătate. Şi mai departe? Întoarcerea?!
Da, tot ceea ce se împarte se dă înapoi. Numai lucrurile neîmpărţite ne rămân nouă. Nu este un fel egoist de a gândi, este ceea ce se întâmplă. Cine are de pomenit "de jumătate" are de dăruit, tocmai de aceea felul meu personal în care judec jumătatea, îmi lasă aici drumul neterminat. Drumul trebuie să se oprească, a călători la nesfârşit este -dacă pot întrebuinţa cascada, vis în vis. De aceea în viaţa noastră ne oprim doar de câteva ori, la jumătate, la jumătatea jumătăţii şi poate rar de tot la jumătatea jumătăţilor rămase.
Doresc să mă întâlnesc la jumătatea drumului, doresc acel defileu ce desparte două teritorii în graniţa cărora sunt munţii, doresc dusul fără să mă gândesc la retur, ori tocmai acesta termină călătoria. Astfel călătoria este de fapt un dus şi un întors, acolo unde ajungem este jumătatea drumului. Este o candoare în această jumătate, nu contează care, prima sau a doua, este ceea ce simt că pot primi.
