Alunecare

Greece, Athina, summer 2019

Orice corespondență cu realul încetează în neputința căutării. Nu încetăm să căutăm, ci intrăm în necunoscut, acolo unde realul nu există. Oboseala survine momentului neînțeles, ochiul clipește mai des, urechea urmează semnalul, nasul se ridică; ne aflăm în Zonă.

Odată cu apariția romanului scurt; „Picnic la marginea drumului” frații Strugațki au lărgit teritoriile cunoașterii. Imaginea unei Zone nu ține de teritoriu, de geografie, de GPS, ea poate apărea oriunde, așa cum fata se naște sau devine telekinetică datorită tot Zonei.

Ori Arta cu majusculă semnalizează rapid această alunecare, clivajul emoțional al celui ce pricepe.
Om fiind, nu încetez să mă mir de privire, atunci neatent alunec.

Serenitate

Timișoara, P-ța Victoriei (Operei)

Există priviri lacustre, priviri aeriene, priviri mediane, ce nu țin de mediu, dar se agață de mijloc.
Există priviri ce pot împlini o sută de ani, pe care ne este greu să le întreținem. Alții au priviri de mii de ani.
Închei că toate acestea se termină și dispar sub o blândă serenitate.
De fapt, discutăm de-o apariție, de o fantomă, care ține cam cât o viață de om... în rest toate privirile de mai sus nu pot face elogiul nemuririi.