miercuri, 6 februarie 2013

Asediul

Zappeion (Záppeion Mégaro), Athina, Greece

Se cunoaște legenda conform căreia un rege, după ce slujitorii și poporul său au clădit o cetate inexpugnabilă, vrând să-i dovedească măreția și puterea acesteia, a pus un premiu de o valoare mare pentru acea vreme, premiu pe care îl va căpăta cel care va dovedi că va putea să intre în cetate fără ca gărzile să știe și să-l anunțe imediat.

Legenda este subtilă și nu ne spune cine a câștigat premiul și cum a făcut asta. Cert este că regele a fost asasinat la puțin timp după terminarea minunatei cetăți. Asasinii erau tocmai cei din garda regală, oameni care ar fi trebuit să-l apere pe rege. De atunci se știe că de obicei cetățile cad din interior, datorită unei trădări sau a vreunei ambiții personale.

Astăzi, cei de la Google au pus și ei un premiu pentru cei care vor reuși să le spargă sistemul Chrome. Premiu este foarte mare și atracția acestuia îi va face pe mulți să încerce un asediu informatic, numai că s-ar putea ca în acest caz premiul să fie o cheltuială minoră pentru cei din cetate, față de autodenunțarea celor ce se vor înscrie în acest joc. Uneori ne costă mai mult să ne căutăm dușmanii, decât să-i numărăm pur și simplu în ajunul marii bătălii.

Legendele, la fel ca miturile, au ca bază un eveniment real. Încă nu ne este clar dacă prin aducerea aminte a acestuia ridicăm la rang de regulă sau chiar principiu cele petrecute atunci. Poate că ne repetăm, poate că ne oglindim în vechime, în schimb este sigur că faptele de azi vor avea o repercusiune viitoare.

11 comentarii:

  1. Astfel de premii au mai fost acordate de Google de-a lungul timpului. Sunt multe persoane capabile să se înscrie şi care n-au a se feri cu nimic. Pe de altă parte, un autor de "viruşi" nu va da cioara din mână pe vrabia de pe gard... :)

    Întrebarea mea este dacă va cădea Google-ul. Nu pentru că este o cetate formidabilă, ci pentru că este singura cetate. Singurătatea mă sperie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceea ce povestea nu trebuie să ne spună, altfel își pierde rolul, ar fi că cei din jurul regelui poate că știau de vreun punct nevralgic al cetății și sfătuindu-l pe rege să organizeze vreun concurs pe această temă, doreau doar să mute pisica moartă.

    Sau regele a fost asasinat de vreun soț gelos doar!

    Toți care bat câmpul virtual pe internet au o amprentă, ea nu trebuie să fie digitală, trebuie să fie morală chiar, adică predilecția de a utiliza un registru ca și contor și altul de temporar pentru acumulator etc. Uneori ne trădează un vers.

    „E ușor să scrii și să vorbești pe un ton peremptoriu. Căci e mai lesne să-l imiți pe Iupiter decât pe Lao zi.” Emil Cioran, Caiete, III, pag.243.

    P.S. Citatul de mai sus îmi este adresat doar mie. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. da, cautarile astea...dupa ce platesti mai esti si batjocorit...

    RăspundețiȘtergere
  4. ... și numai denumirea de Zapeion te face sa te intrebi daca are vreun rost sa zapezi televizorul :)
    (absurd, firește)

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim
    Încă-i bine, colegul Giordano a sfârșit ars pe rug, trăim vremuri excepționale din acest punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  6. mesmeea cuttita
    nu răspund la provocări :)
    știu din ce parte bate vântul institutului...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Scorchfield

    adică predilecția de a utiliza un registru ca și contor și altul de temporar pentru acumulator etc

    Lol, am citit de 3 ori până am realizat că te referi la regiştrii procesorului. :)

    Poate ai dreptate cu cetatea, de altfel am înţeles că întrebările din interviurile celor care doresc să se angajeze la Google sunt atipice.

    Toți care bat câmpul virtual

    Haha, ce expresie cu dublu-sens!

    PS: Observaţia de mai sus îmi e adresată doar mie! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. geniile sunt rare. se estimeaza ca sunt 6000 de superinteligenti acum pe planeta. restul...este combinatie onirica si compilatie

    RăspundețiȘtergere
  9. @Anonim Cine estimează, cele câteva miliarde rămase? :)

    Era o glumă, cică cantitatea totală de pe planetă rămâne constantă. Creşte doar populaţia.

    Eu nu creditez gluma asta. În ce sens? Nu cred în împărţirea oamenilor în două, inteligenţi şi mediocri. E prea simplu, se pierd nişte profunzimi pe undeva.

    RăspundețiȘtergere
  10. am greșit, repede s-a demonstrat contrariul
    http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-21363894

    RăspundețiȘtergere
  11. adică:
    http://www.ziare.com/international/stiri-externe/femeie-acuzata-de-vrajitorie-arsa-de-vie-in-papua-noua-guinee-1217264

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc