Obiectul dă naștere imaginii; în mintea noastră imaginea apare datorită obiectului.
Pentru ca omul să înțeleagă ceea ce trebuie, imaginea reprezintă doar o parte din ceea ce vede.
Pentru ca să nu obosească, i se arată doar căpșunile, restul nu mai contează.
În realitate, avem mai mult verde decât roșu, dar asta nu contează, pentru privitor, din imaginea de ansamblu s-a extras ceea ce (poate) este cel mai important, poate că cineva preferă salata sau ceaiul din frunze de căpșuni (sic!).
Se întâmplă și în viața de zi cu zi, privim numai la ceea ce ne interesează, ba mai mult, la ceea ce înțelegem. Trăim într-o sărăcie a imaginii, sigur că este măgulitor să observi barza cum vine la cuibul ei, dunga albă pe cer a unui avion cu reacție, frunzele mici și fragile ale unei mimoze, căci mimoza se înverzește abia acum, toate acestea ne-ar putea face fericiți pentru o clipă, dar tocmai că este vorba de doar o clipă, restul nu mai contează.
Din alt unghi, diferența dintre imagine și realitate este izbitoare. Avem două probleme aici: prima că ni se arată o parte a imaginii și a doua; că privită din alt unghi, această imagine suferă de încețoșare (de blur). Deci pe lângă faptul că vedem puțin în viața asta, mai vedem și prost -pentru că nu ne alegem unghiul potrivit.
Experimentul meu va continua și zilele următoare pentru a demonstra că mărimea căpșunei reale o va întrece pe cea din imagine. Va fi o demonstrație uluitoare, voi fi aplaudat -la scenă deschisă... da, sigur... întrerup disertația pentru a vă anunța că fiica mea a mâncat căpșuna, a văzut-o aici și a dat buzna afară și-a mâncat-o. Mi-a mâncat imaginea.
