Înălțimea interioară

La Methoni, în Peloponezul occidental, într-o cetate venețiană cucerită de turci mai apoi, putem vedea adâncimea înălțimii. Am provocat vreun oportunism lingvistic, sau ne pronunțăm repede asupra unui centru eliptic în mișcare?

Ținutul acesta se numea Morea, nume folosit și de Byron în epopeele sale eroice. Are o incidență francă, dar folosit de Morosini, un tip curajos, venit cu pluta din Veneția în perioada Renașterii.

Interiorul mă duce la mormintele miceniene pe care le găsești -datorită indicatoarelor, la câțiva zeci de kilometri în orice direcție -în Peloponez.

 

Urci să vezi căderea. Sau mai bine scris urci ca să vezi de unde poți cădea.

De afară monstrul pare prietenos, în felul său optim solar îmi aduce aminte de "Friendly Alien" de la Graz, de oriunde îl privești, el te vede la fel. Ce idee?! (sic!)

Altfel, ne aflăm în mijlocul unei istorii mareice, ieri francii, azi venețienii, mâine turcii, apoi au venit francezii, apoi sperata independență, de parcă pietrei îi pasă. Istoria prea aprigă pentru inima omenească. Piatra este un martor mult mai demn de luat în seamă. Ori, în felul acesta, trebuie să ne dăm cu pietrele, să le pipăim, să le cunoaștem; de aici urmele, și mirosul, și antichitatea, cu stafidele ei.

Şah: posibilitatea de-a fi turn

Mută!

Mut,

Mutare?!

Lipsa vorbirii,

Ocuparea altui loc,

Deplasarea ...

Este firesc pentru mine ca: între a fi în imposibilitatea de-a fi insulă şi în cea de-a fi turn, o aleg -spre regretul meu, pe ultima. Vreau să plutesc şi totuşi nefiind învăţat cu asta, aleg verticalitatea, un unghi mai ridicat spre orizont.
Am privit turnul ce aduna în jurul său tot peisajul; toţi măslinii, toate viile, livezile şi drumurile, tot farmecul unui loc în care istoria a murit şi, mai mult de atât, nici nu era dorită, o stare laxă de uitare învârtea neştiutul, căci apariţia acestui turn, în locurile în care antichitatea greacă îşi întretăia drumurile spre Sunion, Vravonia (Brauronia), Marathon, Eleusis şi câte şi mai câte insule de cultură: devenite aşa astăzi, era insolită.

Acest turn este un turn al francilor, ce în expansiunea lor medievală au ajuns până aici, în spatele estic al aeroportului internaţional Eleftherios Venizelos de pe lângă Athina (Atena), aceştia lăsând unul asemănător chiar pe Acropole, distrus în urma reconstrucţiilor şi al reconstituirilor ca nefiind parte din această minune a lumii; Parthenonul.
Acest turn, ocolit, privit, disecat, m-a introdus în amintirea jocului, a subiectului şi în acelaşi timp a participantului care, privit din toate părţile, se ascunde şi începe partida din colţ: turnul.


Lăsând la libera alegere dorinţa de escaladare, prin interior sau prin exterior, dus de valul unei emoţii necunoscute, am recunoscut ceea ce în jocul de şah, se numeşte linie, adică parcursul pe care-l face tura, turnul, linia parcursă în a apăra regele, sau regina. Nu mă îndoiesc nici o clipă că verticalitatea turnului nu ar avea vreo legătură cu parcurgerea în linie a caroiajelor în jocul de şah.

Din turn am privit alt turn, am privit spre vest, spre Athina, spre înălţimile munţilor Imittos. Şi geamănul modern, care de data aceasta supraveghea păsările oamenilor, în timp de pace, arăta la fel de singur şi treaz ca cel al francilor apucaţi pe aceste meleaguri în dorinţa premergătoare a ceea ce va fi mai târziu numite cruciade.


Din turn în turn ocolim masa de şah, acolo este tot jocul. De aceea pot stabili reguli esenţiale, personale, ca cele în care se teoretizează jocul de şah: nu rege sau regină, nici nebun sau cal, ci turn, departe de toţi, protejat de colţ.

Turnul franc din spatele estic al aeroportul internaţional Eleftherios Venizelos