Citindu-l pe Șișkin

≪Ea s-a speriat. I-am spus că trebuie să fac ceva. Altfel nimeni nu ne va salva. Fiara asta le mănâncă tuturor capetele. Am îmbrățișat-o: „Lenka, spune ce să fac?” Ea s-a lipit strâns de mine: „Dragul meu, iubitul meu! Tu ești puternic, tu poți tot! Du-te în piață, stai în genunchi, fă-ți cruce la clopote și spune că ești numai un fir de păr din blana ei. Și totul o să fie bine.”≫ *

Densuș

≪

Întrebare: Și nu v-ați supus ordinului de-a pleca în delegație și, singur, ați avut să cercetați cazul, pentru că în fața ochilor o tot aveați pe femeia asta și trebuia să-i scoateți fata din închisoare? Unul bun împotriva tuturor răilor? Un erou singuratic împotriva ceții? Dar fiara era în dumneavoastră?

Răspuns: Nu. Mai degrabă da. Adică lucrurile nu erau așa. M-am dus acolo, nu știu unde, și în fața ochilor într-adevăr am avut-o pe acea femeie, privirea ei. Am plecat iarna și m-am întors într-o dimineață, primăvara. Stăteam întins pe patul de sus și mă uitam pe fereastră cum făceau dragoste copacii. Și gândurile mi se agățau mereu de rugul acela de mur. Iar în dimineața următoare deja nu mai era primăvară, ci vară, mai bine zis, nu mai era nimic. deșert. Dar nu unul cu nisip, ci cu pietre. Și mergeam eu pe pietre și căutam nu știu ce. Iar noaptea am văzut în depărtare focuri și m-am dus să văd despre ce este vorba. Mai întâi am crezut că este o șatră de țigani. Iar mai apoi - păi ce țigani pot să fie? Mai degrabă refugiați. Erau care, cai. O tabără mare. Era târziu, probabil dormeau toți. Lângă foc mai era cineva. M-am apropiat. Când flacăra s-a stins, silueta neagră de lângă foc s-a făcut și mai mică. M-am apropiat și mai mult și m-am minunat: erau îmbrăcați ca grecii antici. Și vorbeau o limbă străină. probabil făceau un film. Acum așa se face - la ei totule  scump, dar aici e pe doi bani. De aceea vin.

Întrebare: Dar timpul și spațiul sunt vechi, roase, deloc rezistente. Dacă se agață de ceva - de acel rug de mure al dumneavoastră? Și se rupe? Iar în ruptura asta pot să cadă orice doriți, chiar și niște greci antici.

Răspuns: Se poate. Nu știu.

Întrebare: V-au observat?

Răspuns: Unul, când a auzit pași, a sărit în sus, a început să se uite în direcția mea, dar nu m-a văzut în întuneric. Am plecat mai departe pe drumul meu. În noaptea aceea mi-am dat seama ce trebuia să fac. toată treaba era în numărătoare. Trebuia s-o opresc. Cum să spun... Trebuia să mă pun în calea numărătorii.

Întrebare: Pentru ca negrișorii să nu se ducă să se scalde în mare?

Răspuns: Da, trebuia să-i opresc pe negrișori. Să opresc tot. Ca totul să fie altfel. Ca să pot privi ochii acelei femei. ca să se întoarcă fata ei. Ca nimeni să nu se mai teamă de nimic. Ca viața să fie senină și bună.

Întrebare: Dar știați doar că, după numărătoare, un negrișor care voia să oprească numărătoarea a ajuns la proces, apoi în penitenciar, și acolo a început să fie umilit pentru că era gabor.

Răspuns: Da. Și de aceea numărătoare trebuia oprită.

Întrebare: Dar cum voiați să faceți asta?

Răspuns: Foarte simplu. Trebuia să ies în piață și să spun: „Eu nu sunt un fir de păr!”
≫ **

* Mihail Șișkin, Părul Venerei, Curtea Veche, 2013, pag.69;

**ibidem pag.70-71.