„Paradise, ți-am spus doar de atâtea ori că trebuie să reducem costurile vieții.”
Jack Kerouac, Pe drum, Polirom, 2009, pag.100.
De fiecare dată citesc că primul a fost cutare, ultimul a fost cutare, niciodată că putem clasifica -modern, călătoria astfel:
1. Homer ;
2. James Joyce ;
3. Jack Kerouac.
Dacă cineva îi pomenește pe Pausanias sau pe Calistrat Hogaș, trebuie să știe că eu nu i-am citit și nu am auzit de ei. N-au intrat în clasament din cauza urii personale.
E după înţeles oricare clasificare, după cum semnifică înţelesul călătoriei, după căutările cunoaşterii, după intensitatea pe drumuri de, a autocombustiei fiecăruia, că e şi asta ca om al vieţii cărţilor, şi gândul că în om drumul e unul pierdut.
RăspundețiȘtergereOricare călătorie musai să fie injectată cu serul aventurii, meru alta, altceva cu totul şi cu totul, asta o spuneam aşa, ca extrapolare.
Ce trandafir este?
RăspundețiȘtergereCamelia
RăspundețiȘtergereO călătorie este ca o beție.
Depinde în schimb foarte mult băutura cu care te-mbeți. Multe dau dureri de cap, altele te bagă-n sevraj de-a doua zi.
... ar mai fi destui faimoși, între care Celine și Nabokov :)
RăspundețiȘtergereSunt de acord, Doamnă M -
RăspundețiȘtergeretotuși locul nu-mi permite să mă exprim pe de-a latul.
În Odiseea, cel puțin începutul, este marcat de căutarea tatălui.
Telemah îl caută pe Ulise, este într-un fel nu numai o căutare a propriei identități, cât și accentuarea acesteia (mai ales în fața pețitorilor).
James Joyce reia această căutare a tatălui, Stephen Dedalus, într-un alt fel, reia drumul deschis de Telemah.
La Kerouac, mult mai puternic, Dean o face la fel, dramatismul este chiar accentuat.
Ar mai fi și alte etichete ce grupează aceste trei opere într-una singură. La Celine și Nabokov aceste sunt cam transparente.