Înainte de a fi instituţionalizat, m-am trezit în ceea ce mai târziu, în ceea ce o adevărată industrie de consum se reflecta în ceea ce copiii doreau şi se numea; copilăria.
Pentru prin mine aspectul a apărut datorită medicului specializat în psihiatria infantilă care mi-a recomandat un cuib de viespi sau un stup de albine.
Părinţii mei mi-au cumpărat scaunul rulant, era îndeajuns, era o cheltuială şi aşa prea mare asupra veniturilor submedii pe care le aveau şi, şi pentru că nu aveau bani pentru un cadru specializat într-o persoană, m-au mutat în mica lor grădină din spatele casei, de unde, din unghiul scaunului rulant puteam să văd, la mică distanţă; toată lumea.
Aşa, printr-o întâmplare, am descoperit transparenţa. Ştiţi copilul autist are probleme în regenerarea realităţii, atacul prin care impulsiv oamenii îi străbat liniştea, îl violentează, îi asupresc micul teritoriu pe care, de unde care, el va cuceri lumea.
Transparenţa este proprietatea dată de lumină în a nu-şi pierde, ea, proprietatea în timp ce străbate mediul; adică, cu cât puterea luminii se lasă a nu fi afectată de mediu, atunci mediul se apropie de proprietatea de transparenţă.
Dar, ce este în mintea mea transparenţa?
Am privit franja, decalarea frecvenţei, şi am observat că obstacolul ce intervine - în perpetuarea luminii, nu afectează intensitatea mesajului - a luminii, am tras concluzia că lumea este transparentă datorită faptului că lumina, acolo unde ea se doreşte, ea există!
Din mica grădină am privit plasa pe care o vietate cu multe picioare a creat-o pentru a-i perpetua existenţa, este vorba de vânătoare şi de victimă. În plasa aceasta mesajul transparenţei există uluitor de mult, sunt unghiuri subtile prin care plasa se lasă văzută. Mie mi-a trebuit ore întregi să dibuiesc saltul, asta datorită vântului, a acelui mediu transparent mutant, care mi-a relevat franja.
Franja este o diferenţă, este o privire, o dorinţă secţionată: acum vreau, mai târziu văd, şi mai târziu am, sau refuz, sau pierd! Am înţeles că mulţi fizicieni şi-au pierdut timpul şi viaţa în dezvăluirea acestui sens al decalajului.
Lumea este transparentă datorită decalajului, am tras eu concluzia, faptul că noi toţi nu ne aflăm, în acelaşi loc deodată -ceea ce ar fi greu de tot de suportat, ne face vizibili.
P.S.pentru cei curioşi avem aici continuarea de la
http://scorchfield.blogspot.com/2011/07/taramul-ochilor-scosi.html
Ce superb.
RăspundețiȘtergereTimpul este atunci tot transparenţă? (revenim la vechea controversă...)
:)
În romanele S.F. există sintagma "a vedea în timp", normal că totul ţine de figura în scris pe care autorul o dă acesteia -sintagmei.
RăspundețiȘtergereDacă ne deprindem, o clipă, să putem privi detajat orice din cele ce ne înconjoară, vom lămuri diferenţa; detaliul contează în măsura în care răbdarea măsurării lui contează!
Adică, cu cât viaţa este mai monotonă, nu vom reuşi desprinderea din plictiseală decât aplecându-ne la înălţimea firul de iarbă, dar uitându-ne la ceas; prin asta grăbindu-ne să mergem la servici!
Este Timpul.
:)
Si copilaria este o institutie, din moment ce exercita putere asupra corpului..de tot felul.
RăspundețiȘtergereEu voiam să spun că şi timpul este de fapt un decalaj, apropo de ce ai scris mai sus... :)
RăspundețiȘtergereIar detaliile... aşa e. Scapă privirii superficiale dar ascund în ele esenţele. Un om care nu este interesat de felul cum arată va fi trădat nu de îmbrăcăminte ci de unghiile netăiate sau de nasturele încheiat greşit... :)
Tom Saw
RăspundețiȘtergereprin propria experienţă -copilăria a trecut de mult, pot scrie că în primii ani am experimentat foarte mult, de la juliturile extrem de sângeroase datorate juliturilor până la felul în care corpul răspunde excitaţiei date de imaginaţie, mă refer la coşmaruri şi la primele experienţe erotice neîncadrate în obiectivitatea cunoaşterii; deci pot declara că înainte de a mă educa în gimnaziu (parte ultimativă a copilăriei), am suportat o educaţiei aşa-zis instituţionalizată (de mediul care mă înconjura).
Lotus
RăspundețiȘtergereFranja este un decalaj, primele experienţe optice se refereau la hîrtia înţepată de ac, tocmai că ceea ce pare acum nesemnificativ, este detaliul care trădează de fapt ştiinţa -existenţa în ceea ce omul actual regresează şi nu-l interesează.
P.S. Cei cu mobilele la vedere, care de fapt sunt uzate şi prea-folosite, nu ascund aceeaşi superficialitate?!
Scorchfield
RăspundețiȘtergerePoate că de fapt nu numai detaliul contează, doar că restul ne este foarte cunoscut. Şi nu mai vedem prin el, ca peştele care nu ştie că trăieşte-n apă. Şi atunci avem nevoie de detalii pentru a sesiza esenţa...
Însă da, acul este cel care a creat acea ruptură a hârtiei, acel decalaj, acel punct minuscul, acel detaliu. Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, e stăpânul fără margini peste marginile lumii... :)
Atenţie: eu nu am dat o conotaţie negativă actului de a nu-ţi păsa cum arăţi, l-am folosit doar ca exemplu! :D