Paranoia morţilor

Motto:

„august 1957

Cu venirea asfinţitului să-mi permit un mic-dejun uşor:

500 gr. de bere Jigulevskoe,

250 gr. de pâine neagră şi 2 ţigări

(vineri: 250 gr. de vodcă, un litru de bere şi, pe lângă pâine, delicatese de peşte).

În continuarea micului dejun să urmăresc întunecarea cerului,

să cuget despre formele de conducere,

să respir uniform.” *

5 august 2011

Cer senin, mimoza priveşte apusul peste gard, strada pustie, cineva tunde iarba, zgomotul alertează câinii.
Astăzi ar putea fi o zi celebră, s-a născut Marin Preda, care a murit la 16 mai 1980 spre miezul nopţii, l-au găsit a doua zi, prăbuşit printre sticle; n-am citit despre moartea lui decât puţin, căci s-a scris puţin -avem noi românii o teamă simbolică de-a nu scrie despre lucruri grele, precum moartea unui mare scriitor, aşa că pot fi uşor de contrazis.


Tot astăzi pe la prânz, într-o cameră de hotel, au găsit-o pe Marylin Monroe moartă, întinsă pe pat, cu faţa spre geam, parcă dormea, asta era prin 1962. Despre ea şi despre moartea ei s-au scris zeci de titluri, de la cărţi de spionaj, politice, până la cele erotice; o moarte celebră demnă de a fi popularizată.


Vedeţi, poate fi şi asta o formă de paranoia, să ştii cum au murit celebrităţile, mintea ta să fie ocupată cu înmormântări, cu autopsii, cu rapoarte, cu ipoteze, cu detectivi şi poliţişti, cu amănunte necrofile.


Sau


« A băut şi această porţie, tot cumva maşinal. Şi după ce a băut, şi-a deschis larg gura şi ne-a arătat tuturor: „Vedeţi că îmi lipsesc patru dinţi?” „Dar unde-s dinţii ăştia?” „Păi cine să ştie unde-s? Sînt femeie cu carte şi uite că umblu fără dinţi. El mi i-a dezbătut din cauza lui Puşkin. Şi uite că aud – aveţi o discuţie literară: hai, îmi zic, să mă aşez lîngă ei, am să beau şi totodată am să le povestesc cum mie, din cauza lui Puşkin, mi s-a spart capul şi mi-au fost rupţi patru dinţi din faţă...” » **


«...Asta o ştiu şi copiii. De ce a murit Puşkin –nu ştiu, dar asta o ştiu. » ***


Deci cum a murit Puşkin, căci asta este întrebarea pe care Erofeev o pune în gura şi în mintea eroului său Venicika, din mica odisee alcoolică: Moscova – Petuşki.
Am aflat răspunsul de altundeva.


« Era de-o frumuseţe de mătase şi de bal, lăsând în urma ei o dâră interminabilă şi fugace. Prima dată când a văzut-o, Aleksandr Puşkin şi-a zis: „E femeia vieţii mele!” Natalia Goncearova avea şaisprezece ani, iar el de două ori pe-atât. A luat-o imediat de nevastă. Era cel mai mare poet de pe vremea lui. Când a murit, din pricina unui zvon care-o acuza pe soţia lui că îl înşela cu ofiţerul francez D’Anthes; din cauza unei scrisori mizerabile pe care Puşkin i-o întorsese protectorului acestuia, Baronul van Heeckeren; din cauza duelului în care poetul şi ofiţerul s-au înfruntat pe 27 februarie 1837; din cauza acelei înserări în care nu se mai vedea decât la lumina zăpezii; din cauza morţii lui Lenski, pe care Puşkin o înfăţişase în duelul din Evgheni Oneghin, chiar înainte de a se căsători; din cauza cărţilor pe care ghicitorul Kirckov le înşirase dinaitea lui, prezicându-i că-şi va primi moartea din mâna unui om alb; din cauza limbii ruse care îl făcea uneori să crape de tristeţe, din cauza a mai ştiu eu ce –ştim oare din ce cauze decurge moartea, dacă nu cumva ne-am face medic legist al gândurilor şi cuvintelor care ne ţes destinul? Atunci când Alexandr Puşkin, rănit de moarte, căzu şi, ridicându-se cu faţa pudrată de ger, aşa cum un actor revine la aplauze, strigă: „Bravo!”, el se gândea râzând: ”Greşeală! Era femeia morţi mele!” » ****

________________________________________

* Venedikt Erofeev, Jurnalul unui psihopat, ed. Art, 2010, traducere Mihail Vakulovski, pag.313 mijloc,
** Venedikt Erofeev, Moscova-Petuşki, ed. Cartier, 2004, traducere Emil Iordache, pag.87 mijloc,
*** idem, pag.79 jos.
**** Michel Schneider, Morţi imaginare, ed. Art 2010, pag.91.