Prima oră şi a doua oră de filosofie

Cred că am întârziat şi de aceea fiind şi prima oră de filosofie din clasa a XI-a, profesorul m-a ţinut la uşă până la citirea completă a catalogului. Trecuse de mine, trecuse şi ora opt şi după ce îşi mai notase ceva într-un carneţel, ridică ochii spre mine şi spuse:
- Nu te trec absent, ia de aici 10 lei du-te şi cumpără-mi un bilet la Loto din staţie şi vino repede.
Am luat banii, mi-am lăsat geanta la uşă şi-am plecat. Pe scări în jos gândeam că de fapt nu-mi spusese ce numere să pun sau măcar să-mi dea o hârtie cu ele scrise. M-am întors înapoi. Lecţia începuse şi profesorul mă opri să spun ceva.
- Alege un bilet scris de 10 lei! Liber.
Pe scări în jos iar mă gândeam. Dacă nu sunt bilete scrise cu 10 lei, ce fac? Dar, nu m-am mai întors.
Am ieşit pe furiş să nu mă vadă portarul sau vreun profesor, am trecut parcul şi-am ajuns în staţia de tramvai, m-am băgat repede în chioşcul Loto şi m-am scuturat. Afară ploua cu găleata şi gluga îmi rămăsese în geantă. Nu o purtam la geacă, căci era prea mare şi avea şi altă culoare. Prima glugă o pierdusem.
Vânzătoarea, o hoaşcă bătrână, trăgea din ţigară şi îmi măsura cu privirea uniforma şi în timp ce ochii mei căutau un bilet completat, dânsa mă interpelă:
- Eşti de la liceu, de la ore ai plecat? de la ora de filosofie?
Am bânguit un "Da!", dar hoaşca nu se lăsă:
-Tu vei fi de acum curierul, uite biletul, dă banii!
Privirea mea se opri la mâna ei, la acele degete noduroase ce spânzurau biletul Loto. L-am smuls şi era să o şterg fără să plătesc. Am plătit.
Pe drum am pus biletul în buzunarul interior de la veston, să nu se ude, să nu se piardă. Ajuns în şcoală eram deja ud bine, dar n-am stat pe gânduri şi-am urcat scările două câte două. Am bătut la uşă şi-am intrat. Profesorul se plimba printre rânduri explicând ceva. Îmi făcu semn cu mâna spre catedră. Am scos biletul, l-am aşezat pe catalog şi l-am netezit puţin cu palma. M-am îndreptat înapoi spre uşă şi mi-am luat geanta. În bancă colegul îmi dădu un cot şi-mi făcu din ochi.
În acea noapte am visat că biletul era câştigător şi eu ştiam asta şi ştiind lucrul acesta mi se părea că văd viitorul. Eu fugind cu biletul, cu comoara, cu viitorul.
A trecut o săptămână şi-am uitat de întâmplare, iar cartea de filosofie nici n-am deschis-o. În schimb n-am mai întârziat şi în momentul când profesorul de filosofie a intrat m-am făcut mic de tot să nu mă vadă, dar m-a văzut. M-a văzut de cum a intrat şi m-a ridicat în picioare.
- Spui lecţia sau te duci după bilet? m-a întrebat.
- Mă duc după bilet, am răspuns repede.
- Numerele care erau scrise pe biletul de acum o săptămână le mai ţii minte?
- Nu, nu cred că le ştiu, poate vreo două.
- Deci te-ai uitat pe bilet? reluă profesorul sec.
- În grabă doar, am venit repede, nu? mă apărai eu.
În timp ce stăteam în picioare, profesorul se aşează şi scoate biletul din agenda lui, agendă ce o pusese înainte pe catedră. Îmi face semn cu mâna să stau jos şi spune către clasă:
- Citeşte cineva presa, ascultă unul dintre voi ştirile?
Tăcere.
- Nu ştiţi?
Tăcere.
- Acest bilet, şi-l ridică, a ieşit câştigător, singurul!
Murmure, clasa devenise un stup. Eu dădu-i un cot la colegul de bancă în timp ce clipea des.
- Acum, şi profesorul se ridică în picioare, acest bilet valoarează un milion, a scris cineva vreodată cifra asta undeva în afara orelor de matematică?
Încet se lăsă din nou tăcerea.
- Acum, şi revin la acest moment vreau să dau acest bilet unuia dintre voi cu promisiunea din partea lui că pleacă în acest moment şi nimeni nu are să-l mai vadă niciodată!
Iară intră stupul în clasă, dar de data asta unii întrebară:
- Cum adică? Ce-i asta? Cum vine?
- Adică, reluă profesorul, biletul acesta este viitorul vostru, curajul vostru, lumea voastră! Să nu-mi spuneţi că n-aţi visat să fiţi singuri, să nu daţi socoteală nimănui, să faceţi ce vreţi fără să fiţi urmăriţi...
Clasa discuta, dar nimeni nu sări în sus, nimeni nu ceru nimic şi nici eu.
Cam aşa a trecut a doua oră de filosofie