Pleoapa Zeului

pleoapa zeului

          Apusul promis de soarele unui prânz impecabil de albastru a fost cuprins de fuioare orizontale de nori, care s-au așezat asemenea mustăților de lapte.
          Acest orizont lăptos, staționar, a învăluit soarele la apus, când acesta s-a strecurat sub el, s-a ivit pleoapa zeului; un asemenea spectru, într-un contrast al unui întuneric albastru,     mi-a amintit de cuvintele lui Eliade ce aminteau de altele:

≪ Îndepărtarea și dezinteresarea Ființei Supreme sunt admirabil exprimate în cântecul populației fang din Africa Ecuatorială:


„Zeul (Nzame) e sus, omul e jos.
Zeul e zeu, omul e om.
Fiecare cu ale sale, fiecare în casa lui.” ≫

Mircea Eliade, Mituri, vise și mistere, ed. Univers enciclopedic gold, 2010, pag.142

Stare de echilibru

Thau Silvanei

pe cei ce-i privesc

Trebuie să te depărtezi puțin pentru a vedea starea de echilibru.
Trebuie să te miști ușor, să te înalți, să simți, să zbori, să pleci,
                        în altă dimensiune, de un alt calibru.

Sunt obișnuit să văd echilibrul așa cum am fost educat, proastă educație din moment ce mi s-a dovedit că echilibrul înseamnă mai mult pentru unii în felul lor, fel pe care eu nu l-am perceput. Lărgind aria, gândesc că nici cele ce se petrec în jurul meu nu alcătuiesc lumea pe care eu ar trebui să o cunosc. Trăind o epocă a vitezei, a timpului contractat, oboseala devine un viciu, călătoria o virtute?

„Nu ne simțim bine decât altundeva.” îi spunea Michel Cleenewerck de Crayencour fiicei sale, cea care a devenit mai târziu scriitoarea Marquerite Yourcenar; numele fiind anagramat de ea.

≪ Textele aparțin, desigur mărturisirilor din Les yeux ouverts. „Am privit mereu - cititorii mei observă însă rar acest lucru - istoria lui Hadrian ca un fel de construcție piramidală : urcușul lent către luarea în posesie a sinelui și a puterii ; anii de echilibru urmați de beție - care e de asemenea un mare moment, dacă vreți ; apoi prăbușirea, coborîrea grabnică ; și din nou construcția, de pe solul gol, a ultimilor ani, obiceiurile și riturile romane acceptate, după experiențele exotice de odinioară, munca ce trebuia să continue cu orice preț, îndurarea bolii.” Hadrian aparține vremii sale, dar prin deosebita lui înzestrare spirituală este contemporanul omului modern : „În toate a fost foarte inteligent. Dacă a privit mult înspre trecut, nu a neglijat totuși viitorul. E mai apropiat de noi decît tipul de împărat roman al lui Suetonius, într-un fel e un om al Renașterii... Hadrian nu e sclipitor. E unul din lucrurile care-mi plac la el ; e mai ales lucid, cu mari deschideri spre realitățile ce-i sînt necunoscute, cele barbare de pildă pe care ni le închipuim mult mai barbare decît vor fi fost.” Despre Zenon (Piatra filosofală), comparat cu Hadrian, autoarea [Marquerite Yourcenar] subliniază că Zenon nu e un Anti-Hadrian. Temperamentele lor diferă. Hadrian e mult mai sangvin, mult mai influențat de emoțiile imediate, mult mai susceptibil de a se prăbuși în nefericire. Există căderi verticale în viața lui Hadrian... Spre deosebire de creștinism..., Hadrian păstrează încă sentimentul grecesc al fericirii lesnicioase. Grecii, chiar cînd în străfundul lor erau disperați, au iubit întotdeauna viața. Fericirea e o noțiune ce contează pentru Hadrian. Ea nu contează pentru Zenon. Pentru Hadrian există un raport foarte clar între mărire și fericire. Hadrian e vărsătorul, generozitatea, un fel de debordare, iar pentru Zenon sînt Peștii... E sigur, în tot cazul, că împăratul e prin natură solar, iar Zenon e naturalmente nocturn. Sînt doi poli complementari ai sferei umane, așa cum am văzut-o eu.”≫

Mihai Gramatopol în cuvânt înainte la Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag.XVII

Atenție! nu călcați pe mașini!

11 martie 2012, Muntele Mic, Stația de teleschi Borlova.

Dans alb sau alb dans

ieri la 2 ore mai devreme decât aceasta

În telefonia clasică, în cea analogică există o nuanțare precisă a lipsei de semnal sau a unui bruiaj ce contracarează semnalul, se numește zgomot alb.


Dacă undele au culoare și dansul este format din unde, intuiesc cum se naște dansul alb sau alb dansul, what ever ! ca să fiu în trendul scrisului actual.


Cele scrise ar fi mai bine desenate, sau imaginate și totuși, am găsit printr-o coincidență cele ce divulgă noțiunea de mișcare albă, de dans alb.


Albul dans este practicat de profesioniști, așa cum incantațiile celor ce deschid cerurile sunt cântate de cei albi. Acei lipsiți de invidie, de orgoliu, de mânie, de dorință aprigă, de folos, de ...


Dansul alb a venit în umbra unei beții de cuvinte, de promisiuni, de întâlniri, de discuții, de regii, de martori, de principii... ei bine! nu a venit așa, a venit pentru că a trebuit să vină și eu l-a rândul meu, pentru că a trebuit să vină, îl postez.


____________________
Gif-ul este 1 la 5 (este luată o imagine din cinci), o aproximate de 200 ms a dus timpul la 1 la 1.

De 8 martie sunt pe drum

Vă doresc o zi plină de culoare

Proust în forma cea mai naturală posibilă

http://www.fucinemute.it/2011/04/lo-storico-l%E2%80%99artista-e-lo-scrittore-ginzburg-parla-di-giotto-e-proust/ 

                              ≪...fata de la bucătărie ce trebuia de obicei să-l curățe [sparanghelul] era o biată creatură bolnăvicioasă, însărcinată parcă în luna a noua cînd am sosit de Paşti; şi ne miram chiar că Francoise o lasă să facă atîtea drumuri şi atîta treabă, căci începea să-şi poarte cu greu în faţă misteriosul coş, cu fiecare zi tot mai plin, şi a cărui forță magnifică putea fi ghicită sub fustele-i largi. Acestea aminteau firesc veşmintele anumitor figuri simbolice pictate de Giotto, ale căror reproduceri fotograficele le căpătasem de la Swann. Chiar el ne atrăsese atenţia, şi cînd ne cerea veşti despre fata de la bucătărie, se exprima astfel: „Ce mai face Caritatea de Giotto?”


De altfel, biata fată, năpădită de grăsime, din pricina sarcinii, pînă la obrajii teşiţi şi pătraţi, semăna într-adevăr mult cu acele fecioare puternice şi bărbătoase, mai curînd matroane, care personifică virtuţile în Arena [din Cappella degli Scrovegni]. Şi îmi dau seama acum că Virtuţile şi Viciile din Padova îi semănau şi altfel. După cum imaginea acelei fete era sporită prin simbolul adăugat pe care îl purta în pîntecul său, fără să pară a-i înţelege sensul, fără ca nimic pe chipu-i să-i traducă frumuseţea şi spiritul, ca pe o simplă şi grea povară, tot astfel, fără să pară a bănui ceva, puternica gospodină ce este reprezentată la Arena sub numele de „Caritas” şi a cărei reproducere era agăţată pe un perete din camera mea de studiu de la Combray, întruchipează această virtute fără ca vreun gînd caritabil să fi putut fi vreodată exprimat de chipul ei energic şi vulgar.


Pictorul a avut ideea frumoasă şi originală de a o înfăţişa călcînd în picioare comorile pămîntului ca şi cum ar frămînta cu tălpile struguri pentru a scoate din ei mustul, sau mai curînd ca şi cum s-ar fi urcat pe nişte saci pentru a se înălţa; şi ea îi întinde lui Dumnezeu inima-i înflăcărată, adică mai curînd i-o „dă” aşa cum o bucătăreasă îi dă un tirbuşon prin ferestruica de la subsol cuiva care i-l cere de la fereastra de la parter.≫

http://www.scribd.com/doc/2478194/Marcel-Proust-swan [pag.100]

între parantezele drepte sunt intercalările mele

Istoricul, scriitorul şi artistul Carlo Ginzburg vorbeşte de Giotto și de Proust într-un eseu minunat (de unde am dat jos și imaginea reprezentând Caritatea de Giotto), dar mai întâi amintește de Leslie Poles Hartley și de cartea acestuia „The Go-Between” unde „Trecutul este o ţară străină. Acolo lucrurile se fac diferit.” Amintește și de Ernst Gombrich care ar fi spus că „pentru a-i înțelege pe anticii greci, ar trebui să scăpăm de Renaștere”. Pentru cine vrea să citească eseul amintesc că Google traduce destul de bine italiana din română.


Marcel Proust a simțit că îți trebuie o reconfigurare a cunoștințelor pentru a pricepe trecutul, adică mai simplu, dacă vrei să te joci cu copiii, dă în mintea lor. Cei care-l citesc pe Proust, consideră fraza acestuia grea, asta pentru că nu reușesc să-și reconfigureze metoda cititului. Spre exemplu Walter Benjamin a reușit asta și de aceea închei acest periplu greoi cu un citat din „Jurnalul moscovit”.

≪... nu a trebuit decât să le repet „În viața mea Moscova este astfel așezată, încît nu pot să trăiesc orașul acesta decît prin tine -un fapt profund adevărat, dincolo de orice povești de dragoste, de sentimentalisme etc.” Apoi însă, și asta mi-o spusese mai întîi ea, șase săptămîni sînt suficiente doar pentru a te acomoda într-o mică măsură, cu atît mai mult cu cît nu cunoști limba și întîmpini din această cauză dificultăți la fiecare pas. Asja m-a lăsat să strîng scrisorile și s-a întins pe pat. Ne-am sărutat îndelung. Dar cei mai mari fiori mi-i dădeau atingerile mîinilor ei, despre care îmi spusese mai demult că toți cei care se atașaseră de ea au simțit că ele emană o forță extrem de puternică. Mi-am lipit palma dreaptă de palma ei stîngă și am rămas așa multă vreme.


Asja a adus vorba despre frumoasa și minuscula scrisoare pe care i-o dădusem odată noaptea, în via Depretis la Napoli, pe cînd stăteam la masă în fața unei mici cafenele, pe o stradă aproape pustie. Trebuie să o găsesc odată întors la Berlin. Apoi i-am citit scena lesbiană din Proust. Asja a perceput nihilismul ei sălbatic: cum pătrunde Proust, într-un anume fel, în cabinetul perfect ordonat, pe care stă scris „sadism”, dinăuntrul protagoniștilor, spre a face totul țăndări fără pic de milă, așa încît nu rămîne nimic din imaculata, bine alcătuita concepție a depravării, ci, dimpotrivă, din orice punct de fractură, răul își arată adevărata sa substanță-„omenescul”, ba chiar „bunătatea”. Și, pe cînd prezentam Asjei aceste idei, mi-a devenit clar în cît de mare măsură lucrurile acestea se suprapun cu orientarea cărții mele despre baroc. Ca și în seara precedentă, cînd citind de unul singur în cameră, am dat peste excepționala prezentare a lucrării Caritas de Giotto, mi-a devenit clar că Proust dezvoltă un mod de percepere care se suprapune întru totul cu ceea ce încerc să cuprind în conceptul meu de alegorie.≫

Walter Benjamin, Jurnalul moscovit, ed. Idea Design Print, Cluj, 2008, pag.73-74

Guardian open journalism: Three Little Pigs advert - video