Prima oră şi a doua oră de filosofie

Cred că am întârziat şi de aceea fiind şi prima oră de filosofie din clasa a XI-a, profesorul m-a ţinut la uşă până la citirea completă a catalogului. Trecuse de mine, trecuse şi ora opt şi după ce îşi mai notase ceva într-un carneţel, ridică ochii spre mine şi spuse:
- Nu te trec absent, ia de aici 10 lei du-te şi cumpără-mi un bilet la Loto din staţie şi vino repede.
Am luat banii, mi-am lăsat geanta la uşă şi-am plecat. Pe scări în jos gândeam că de fapt nu-mi spusese ce numere să pun sau măcar să-mi dea o hârtie cu ele scrise. M-am întors înapoi. Lecţia începuse şi profesorul mă opri să spun ceva.
- Alege un bilet scris de 10 lei! Liber.
Pe scări în jos iar mă gândeam. Dacă nu sunt bilete scrise cu 10 lei, ce fac? Dar, nu m-am mai întors.
Am ieşit pe furiş să nu mă vadă portarul sau vreun profesor, am trecut parcul şi-am ajuns în staţia de tramvai, m-am băgat repede în chioşcul Loto şi m-am scuturat. Afară ploua cu găleata şi gluga îmi rămăsese în geantă. Nu o purtam la geacă, căci era prea mare şi avea şi altă culoare. Prima glugă o pierdusem.
Vânzătoarea, o hoaşcă bătrână, trăgea din ţigară şi îmi măsura cu privirea uniforma şi în timp ce ochii mei căutau un bilet completat, dânsa mă interpelă:
- Eşti de la liceu, de la ore ai plecat? de la ora de filosofie?
Am bânguit un "Da!", dar hoaşca nu se lăsă:
-Tu vei fi de acum curierul, uite biletul, dă banii!
Privirea mea se opri la mâna ei, la acele degete noduroase ce spânzurau biletul Loto. L-am smuls şi era să o şterg fără să plătesc. Am plătit.
Pe drum am pus biletul în buzunarul interior de la veston, să nu se ude, să nu se piardă. Ajuns în şcoală eram deja ud bine, dar n-am stat pe gânduri şi-am urcat scările două câte două. Am bătut la uşă şi-am intrat. Profesorul se plimba printre rânduri explicând ceva. Îmi făcu semn cu mâna spre catedră. Am scos biletul, l-am aşezat pe catalog şi l-am netezit puţin cu palma. M-am îndreptat înapoi spre uşă şi mi-am luat geanta. În bancă colegul îmi dădu un cot şi-mi făcu din ochi.
În acea noapte am visat că biletul era câştigător şi eu ştiam asta şi ştiind lucrul acesta mi se părea că văd viitorul. Eu fugind cu biletul, cu comoara, cu viitorul.
A trecut o săptămână şi-am uitat de întâmplare, iar cartea de filosofie nici n-am deschis-o. În schimb n-am mai întârziat şi în momentul când profesorul de filosofie a intrat m-am făcut mic de tot să nu mă vadă, dar m-a văzut. M-a văzut de cum a intrat şi m-a ridicat în picioare.
- Spui lecţia sau te duci după bilet? m-a întrebat.
- Mă duc după bilet, am răspuns repede.
- Numerele care erau scrise pe biletul de acum o săptămână le mai ţii minte?
- Nu, nu cred că le ştiu, poate vreo două.
- Deci te-ai uitat pe bilet? reluă profesorul sec.
- În grabă doar, am venit repede, nu? mă apărai eu.
În timp ce stăteam în picioare, profesorul se aşează şi scoate biletul din agenda lui, agendă ce o pusese înainte pe catedră. Îmi face semn cu mâna să stau jos şi spune către clasă:
- Citeşte cineva presa, ascultă unul dintre voi ştirile?
Tăcere.
- Nu ştiţi?
Tăcere.
- Acest bilet, şi-l ridică, a ieşit câştigător, singurul!
Murmure, clasa devenise un stup. Eu dădu-i un cot la colegul de bancă în timp ce clipea des.
- Acum, şi profesorul se ridică în picioare, acest bilet valoarează un milion, a scris cineva vreodată cifra asta undeva în afara orelor de matematică?
Încet se lăsă din nou tăcerea.
- Acum, şi revin la acest moment vreau să dau acest bilet unuia dintre voi cu promisiunea din partea lui că pleacă în acest moment şi nimeni nu are să-l mai vadă niciodată!
Iară intră stupul în clasă, dar de data asta unii întrebară:
- Cum adică? Ce-i asta? Cum vine?
- Adică, reluă profesorul, biletul acesta este viitorul vostru, curajul vostru, lumea voastră! Să nu-mi spuneţi că n-aţi visat să fiţi singuri, să nu daţi socoteală nimănui, să faceţi ce vreţi fără să fiţi urmăriţi...
Clasa discuta, dar nimeni nu sări în sus, nimeni nu ceru nimic şi nici eu.
Cam aşa a trecut a doua oră de filosofie

Pierre Klossowski

"În sfârşit, nimfele se depărtează: ea se ridică, înaltă în goliciunea ei - dar cine ar cuteza, cine ar fi avut vreodată îndrăzneala să creadă..., duce un picior spre oglinda apei şi chiar înainte ca trupul să se i se cufunde alene - Ovidiu ne spune că nimfele au ţipat îngrozite la vederea chipului neaşteptat al unui bărbat; că au înconjurat-o pe Diana ca s-o ascundă; dar în ceea ce-l priveşte pe Acteon, aceasta nu-i decât o reconstituire şi pentru el însuşi o anticipare barocă - fiindcă în clipa în care l-a fixat privirea Dianei, în clipa în care ea însăşi, care nu e decât fiinţa fără de viaţă şi fără de moarte, negarea peisajului în care se mişcă şi se arată, imposibilitatea însăşi a unui loc în care el ar fi putut s-o aştepte vreodată..." 1.)

Marele Vânător Acteon a văzut cercuri, cercuri; "La fel ca şi senzaţia pe care-o ai când apa iţi conturează formele corpului..." 2.) ale ei? ale divinităţii încercate de el?!

Să ne amintim de Eminescu...

1) Pierre Klossowski, Scalda Dianei, Ed Nemira 2002, pag.61
2) Comentariul Ruxy

Venedikt Erofeev

"Aşa. M-am oprit şi eu. Exact de un minut, privind tulbure spre orologiul gării, stau ca un stîlp în mijlocul pieţei Gării Kursk. Părul meu ba flutură în vînt, ba mi se face măciucă, ba din nou flutură. Taxiurile mă învăluie din toate părţile. La fel ca oamenii, care mă privesc ciudat, gîndindu-se pesemne: oare să-l sculptăm aşa, să le fie învăţătură popoarelor antice, sau să nu-l sculptăm?"


extras de la pagina 15 din "poemul" Moscova-Petuşki, tradus şi la noi de Emil Iordache şi publicat de editura Cartier în anul 2004 (editura Cartier este cu sediul la Chişinău)

Poemul are 150 de pagini în carte, şi este de fapt o călătorie, asemeni lui Ulise, asemeni lui Gagarin, asemenea tuturor celor ce "încearcă"...
Cartea nu este recomandată tinerilor sub 16 ani, pentru că nu o înţeleg şi dacă o înţeleg este şi mai periculos: se va umple ţara cu anarhişti şi alcoolici.
Cartea nu este recomandată gravidelor şi celor în lăuzie, deoarece are darul de-a modifica realitatea şi chiar pruncul nenăscut. Laptele matern îşi pierde proprietăţile ce ţin de natura lui dacă femeia ce alăptează citeşte asemena inepţii.
Cartea nu este recomandată bolnavilor şi celor aflaţi în covalescenţă, deoarece îi îndeamnă pe aceştia să nu respecte indicaţiile medicale.
Cartea nu este recomandată nimănui, pentru că trebuie să fii foarte sănătos când o citeşti şi oameni sănătoşi nu mai există. Dar dacă cumva există vreunul şi o va citi, acela va dori să bea şi va bea, până va ajunge alcoolic.


http://www.cripo.com.ua/back/venedikt_erofeev_03.jpg

Wall St. Helped Greece to Mask Debt Fueling Europe’s Crisis

Să traduc titlul sau să-l citez pe Byron?!

"The sword, the banner, and the field,
Glory and Greece, around me see!
The Spartan, borne upon his shield,
Was not more free."

Şi gata să nu mai scriu nimic. Să nu mă revolt, să fiu eu însumi; ataşatul cultural fără ştampilă de viză.
Ce vreţi voi? în ceea ce nu bănuiţi? şi ce vreţi în ceea ce visaţi?!
O moştenire? un rendez-vous mişto antic? un "elgin" la preţ de criză?
American "spoken" să ne referim la "shadows", la umbre... la ceea ce de fapt nu că ne petrece, ci că dorim să ne petreacă, să ne înconjoare, la acea realitate în care nu că avem dreptate, dar câştigăm din asta.
Grecia a oferit la preţuri mai mult decât "underprime" (un verbiaj bancar potrivit), mici proprietăţi de 1000 sau chiar 5000 de metrii pătraţi persoanelor străine, europene cei drept cu predilecţie.
Pe aceste minuscule soluri s-au născut adevărate proprietăţi imobiliare, de trei, patru şi chiar cinci stele, fără ca acestea, politic sau economic să salveze ţara din diferitele impasuri pe care realitatea nu încetează să le ofere.
Ca să ajungem la acestea, infrastructura a trebuit reelaborată şi curbele din munţii Pindus îndreptate, calea ferată (existentă doar în Peloponez, de pe vremea imperiului britanic este adevărat) importată rapid şi în nord. Capitala Atena reconstruită şi portul Pireu redimensionat şi asta din cauza unui traiect maritim visat de secole: canalul Corint. Atât de mult ne-am îndepărtat în trecut că am ajuns la 1882, anul în care s-au început lucrările la Canalul Corint, lucrări publice, naţionale; a nu se compara cu canalul Panama, mult mai renumit şi mai dibaci economic. Asta că veni vorba de infrastuctură. Efortul acesta naţional pe care cu mândrie putem să-l afişăm ascunde în spate datorii enorme pe care statul a trebuit să le facă, fără pudoare, în existenţa sa independentă politic. Ceea ce pot eu, puteţi voi, dar eu de la voi voiesc puterea, ar ciripi o slovă creştină. Prin asta o religie nu numai că impune o conduită, dar şi traversează peste secole o educaţie.
Din nord Grecia, după Evzoni (Gevgedia macedoneană), are o autostradă modernă care la 30 de km de graniţă se bifurcă spre Thesalonik, stânga şi înainte spre Atena. Mai apoi, lăsând capitala vechilor macedonieni, Pella, existentă spre dreapta, intrăm mai la sud tot spre dreapta pe o modernă autostradă iluminată noaptea spre Marea Ionică, spre vest, spre Igoumenitsa, înainte, spre Atena. Acum încă mai putem comenta calitatea şi lărgimea acestei rute în zona Larissa, dar în schimb pe traseul Atena-Corint putem da nota maximă cu maximul de plusuri. Ca o menţiune, putem pomeni de incendiile de la nord de Atena de anul trecut, atît de vizibile de pe autostradă. Nu că autostrada ar fi de vină, ci felul în care ea înconjoară capitala, ca un martor, asemeni acelei autostrăzi japoneze de la Kobe, prăbuşite în urma cutremurului din anii 1990.
În final pe cine păcălesc eu, căci totul costă, totul trece dintr-un buzunar în altul. Americanii zic că europenii fură şi ascund asta, aceştia din urmă dau vina pe statele expuse politic (neaplecate), dar au investit enorm acolo, investiţii care sunt normale de fapt. La rândul lor aceste state fac apel la centrifugarea lor în seama unei crize care de fapt nu le priveşte.
Cât costă o metopă de pe Acropole "luată" de Lordul Elgin, virtual, acum pe e-bay, aveţi curajul să vă aruncaţi?!

O lecţie

„Neîndoielnic fusese sigur frig astă-noapte!” şi gândul acesta îmi veni brusc în minte, la fel ca lumina aprinsă, ca ploaia sau ca dimineaţa. Dragele mele nu au ouat nimic. În privinţa asta nu aveam nimic de comentat. Nu mai contează nimic, căci ceea ce s-a-ntâmplat nu se mai întâmplă. Dragele mele m-au privit şi de data aceasta rugător şi în spatele acestor priviri am simţit neputinţa lor, vina lor. Mi-am zis atunci: „Ce bine că sunt cocoş!”
Ce bine că sunt ceea sunt era o mistificare, era bine să fi Zeu!
În acelaşi timp m-am gândit că îmbătrânesc şi prin asta nu reuşesc să-l chem la timp pe Marele Zeu. „Oare am voie să mă gândesc la asta, să fiu şi eu un mic zeu!”
Capacitatea mea se referă la înţelegerea profundă pe care o am asupra găinilor, la hipnotizarea lor şi la felul în care mă urc pe ele. „Oare astea îmi dau dreptul să fiu un mic zeu?!”
Cealaltă însuşire se referă strict la mine, la vocea mea; la chemarea pe care o invoc şi la apariţia ulterioară a Marelui Zeu. Atunci primim mâncare şi apă, sunete şi curăţenie. „Marele Zeu este Mare de tot!”
Ceva s-a schimbat şi vocea mea nu mai sună poate cum trebuie, este de vină bătrâneţea? acest obstacol pe care l-am simţit şi în privinţa dragelor mele, în urcatul meu pe ele, tot mai anevoios parcă.
De la o vreme Marele Zeu nu mai vine şi noi nu mai primim nimic şi găinile nu mai ouă şi tot aşa...
Vecinii nu luaseră în seamă absenţa de la întrunirile obişnuite ale zilei al vecinului. Spre seară totuşi cineva intră în curte şi-l strigă. L-au găsit suflând greu, căzut în bucătărie. L-au dus la spital şi se pare că acum se simte bine. De găinile lui au uitat momentan. Probabil că dacă durează mult spitalizarea vecinului, le vor tăia, căci fiecare este prea ocupat cu treburile lui.
Neîndoios vor începe sigur cu cocoşul.

Scurtă istorie a GRECIEI de Richard Clogg
Ed. Polirom 2006, pag. 78-79 cu următorul text:

"Insurgenţii greci făcuseră împrumuturi în condiţii dezavantajoase la Londra, în timpul războiului de independenţă, iar în 1822 cele trei Puteri "Protectoare", Marea Britanie, Franţa şi Rusia, au garantat un împrumut de 60 de milioane de franci, din care cea mai mare parte au fost cheltuiţi pentru armată, pentru birocraţia în stil bavarez a regelui Otto şi pentru plata dobânzilor. În anii 1880 s-au făcut alte împrumuturi, în valoare de 630 milioane de drahme, a căror dobândă consuma o treime din veniturile statului. Atunci când, în 1893, a intervenit un colaps în cererea de smochine, principalul produs de export al Greciei, ţara s-a văzut silită să reducă plata dobânzilor şi a intrat efectiv în faliment. Situaţia economică a continuat să se înrăutăţească după înfrângerea în războiul greco-turc din 1897, în urma căreia Grecia a trebuit să plătească Turciei 4.000.000 de lire turceşti. Împrumuturile luate pentru plata acestei sume şi a celorlalte împrumuturi au fost supervizate de o Comisie Financiară Internaţională. Aceasta îşi avea sediul la Atena şi era formată din reprezentanţii celor şase puteri "mediatoare", Marea Britanie, Rusia, Austro-Ungaria, Germania, Franţa şi Italia. Plata împrumuturilor urma să fie asigurată prin încasări de pe urma monopolurilor guvernamentale, impozitarea tutunului, taxele de timbru şi serviciile vamale prestate la Pireu. Înţelegerea, practic fără precedent a dus la o breşă considerabilă în independenţa financiară a Greciei."

Încurajarea economică a statului grec prin care acesta să-şi plătească datoria nu se limita numai la instituţionalizarea pe teritoriu elen a unei birocraţii occidentale, ci şi la tehnici fiscale de colectare a taxelor. Încrederea în statul grec ca garant al împrumuturilor era mult superioară decît încrederea în persoane sau firme greceşti. Riscul ca acestea să dispară sau să de-a faliment era datorat de cele mai multe ori unei graniţe volatile sau unei migraţii insulare neaşteptate. Dacă în alte state balcanice prosperau firme sau reprezentaţe ale unor firme străine, în Grecia asta s-a-ntîmplat mult mai târziu. Vecinul violent de Răsărit a sădit în mulţi teama unei fragilităţi a unui sistem privat de familie sau de continuitate.

"Grecia aparţine Occidentului!"
(Constantin Caramanlis)

"Grecia aparţine grecilor!"
(Andreas Papandreu)

"Nouă ne vine inspiraţia cel mai mult de la Răsărit şi nu de la Apus!
(Arhiepiscopul Hristodulos al Atenei)