Să mergem să înălțăm zmeul

Să mergem să înălțăm zmeul.
Vântul să bată cu putere,
Să înălțăm zmeul.
Să fugim,
Să alergăm,
pe drumul prins-n câmp.

Să izbim,
Să tăiem;
Aerul cuprins de vânt.
Cu zmeul sus,
La fel ca-n cânt.

Să mergem să înălțăm zmeul,
Și să privim cum el cade,
la fel ca noi,
la fel ca toți;
când nu e vânt,
când nu se aude nici un cânt.

Pentru a prinde...

Pentru a prinde un ochi, zmeul trebuie înălțat,
Și alergarea trebuie să prindă vântul,
Care,
     din spate venind, mugește ca un taur bălțat.


Pentru a vedea, trebuie să prinzi un ochi,
Care,
     odată înălțat, așteaptă un vânt rotat.


Pentru a te înălța, îți trebuie
vârtejul;
      cel ce vine din tine, vârtejul ce te chinuie,
      ce te biruie, ce te petrece.


Abia acum, fiind în văzduh, nimeni nu te mai întrece.
Ești tu, ești zmeu, ești ochi și...
      un orizont întreg te privește.