≪Raportul acesta va avea forma unei istorisiri,
deoarece pe planeta mea natală am fost învățat,
încă din copilărie, că Adevărul este un produs al imaginației.
Un fapt incontestabil poate fi acceptat sau respins după felul în care este relatat;
aidoma acelei neasemuite bijuterii organice din mările noastre,
care strălucește pe pieptul unei femei, dar,
purtată de o alta, pălește și se preschimbă în colb.
Faptele nu sunt mai solide, mai coerente și mai reale decât perlele.
Dar sunt la fel de sensibile.≫
Ursula K. Le Guin, Mâna stângă a întunericului, primele rânduri
Convins că este împotriva tuturor, exclamă că Umbra pleacă!, în timp ce restul observau că: Umbra vine. Explică fenomenul retragerii, al aplecării, al îmbătrânirii, și nimeni din cei prezenți nu-l dezaprobă. Omul, cu cât înaintează în vârstă își retrage toate, completă în final.
Peisajul din fața lor se decolora în lumină, este Adevărat că în Umbră toate se vedeau clar și nuanțat, dar asta numai datorită luminii indirecte, observă cineva. Acolo unde cineva pleacă, altcineva vine... se mai auzi pe urmă.
Dar acest peisaj este minunat tocmai din cauza venirii sau plecării cuiva, a Umbrei sau a Luminii. Peisajul acesta este o gară cu o singură destinație: Luna..., reflectă un bătrân.
Ba nu, răsare Soarele! reluă o fetiță.
Acest portativ de imagini, structurat exact în felul în care privind mereu la stânga -privești apoi în sus, cuprinde ceea ce natural (și face parte din întregul realism contemporan) se întâmplă în țara măslinilor, a Adevărului, a marmurei, a plimbării, a Zeilor, dar și a lui Dumnezeu.
În față, muntele Pentelikon (Pentelis).
