Similitudinea lui Joyce asupra N.N. cu M.M.

citat

Mă gândesc că pământul pe aici [din cimitir n.m.] trebuie să fie bine îngrăşat cu gunoi de stârv, oase, carne, unghii, hăuri ale putreziciunii. Groaznic. Se fac verzui, trandafirii, se descompun. Putrezesc repede în pământul umed. Toţi slăbănogii ăştia bătrâni laolaltă. Şi pe urmă un fel de brânză topindu-se încet, fleşcăită. Pe urmă încep să se înnegrească, şi se scurge un soi de zeamă din ei. Pe urmă se usucă. Molii moarte. Sigur, celulele sau ce-o fi trăiesc mai departe. Se schimbă în altceva. Viaţa veşnică într-adevăr. Şi nu se hrăneşte cu nimic decât cu ea însăşi.

James Joyce, Ulise, Ed. Univers, 1984, pag.129 mijloc

photo by
http://blog.syracuse.com/shelflife/2008/06/basil_dillonmalone_of_liverpoo.html

Negaţia negaţiei

motto

"Este timpul sa învăţăm din trecut pentru a lua decizii mai bune in viitor",
a spus Shawkat Yahia, un cercetător de la Universitatea Americană din Cairo.

citat

Să luăm un bob de orz. Bilioane de asemenea boabe sunt măcinate, fierte, transformate în bere şi apoi consumate. Dar dacă un asemenea bob găseşte condiţiuni normale, căzând pe un teren prielnic, el este supus sub influenţa căldurii şi umezelii, unei transformări specifice; încolţeşte. Bobul ca atare dispare, este negat, locul său îl ia planta care s'a transformat din el, negaţia bobului. Dar care este cursul normal al vieţii acestei plante? Ea creşte, înfloreşte, este fecundată şi produce în cele din urmă alte boabe de orz şi, îndată ce acestea s'au copt, paiul moare, fiind negat la rândul lui. Ca rezultat al acestei negaţii a negaţiei avem din nou bobul iniţial de orz, dar nu simplu, ci într'un număr de zece, de douăzeci, de treizeci de ori mai mare. Speţele de cereale se schimbă extrem de încet, astfel că orzul de astăzi este aproape identic cu cel de acum o sută de ani. Să luăm însă o plantă ornamentală care se lasă transformată, de ex. o gherghină sau o orhidee: dacă tratăm sămânţa şi planta care se naşte din ea după principiile artei horticole, obţinem ca rezultat al negaţiei negaţiei nu numai mai multă sămânţă, dar şi sămânţă calitativ mai bună, care produce flori mai frumoase, iar orice repetare a acestui proces, orice negaţie a negaţiei sporeşte această perfecţionare.

din Friedrich Engels, Domnul Eugen Duhring revoluţionează ştiinţa (Anti-Duhring), Ed. PCR 1946, Cap. XIII. Dialectica. Negaţia negaţiei, pag. 213-214


Pentru a aduce la zi, pentru a nu ne preface că ştim ceea ce bănuim, dar inexplicabilă şi lipsită de amintire definiţia: negaţia negaţiei; toţi trăim un proces perpetuu de negaţie a negaţiei. Bine au subliniat cei care au comentat la postarea precedentă.
Mai mult de atât, trebuie să vedem în cele trecute un exemplu de viitor, am scris exemplu: nu demn de urmat, nu de ocolit.
Existăm aici în virtual pentru că este dorinţa noastră, ar fi frumos să uităm noi bărbaţii de orgoliu, voi femeile de vanitate, ştiu că nu se poate, îmi dădeam şi eu cu părerea, "să ridice piatra cel care..."! Asta este singura formă de-a demonstra ceea ce nu suntem în real, de-a nega realul prin virtual şi dacă reuşim să fim aici mai buni, negăm apoi virtualul şi ne întoarcem în realitate altfel, cred eu mai diferiţi decât la început; mai maturi, mai realişti, mai adevăraţi.