Babele bocesc cel mai bine, sunt profesioniste în felul lor de-a smulge tăcerii cele mai adânci icnete și suflări, ca mai apoi să răcnească din toți rărunchii după cel dus. Felul acesta de manifestare a durerii a trecut, în schimb bocetul s-a transmis politicienilor, bancherilor, economiștilor, prelaților, toți bocesc că nu sunt bani, ne bocesc nouă durerea noastră, durerea ce se naște din lipsurile create de ei.
Am surprins lalele bocind, nu lipsa luminii, nu cea a apei, nici a căldurii sau a vântului le stârneau în felul acesta, lalele boceau pentru că cheleau, pentru că nu mai aveau putere nici să se închidă nici să se deschidă. O boare de vânt le încerca rigiditatea. Asta este, bocim când suntem rigizi, când nu înțelegem, când ne prefacem în ceea ce nu suntem, când ne dispare frumusețea, când îmbătrânim, când murim; toți murim.
