Femeia cu ochi de sfinx

În mit, sfinxul era căţărat pe o stâncă. Întrebarea venea de sus. Orice mişcare a trecătorului era previzibilă. În lipsa răspunsului, sau a erorii enunţate ca întoarcere a întrebării sfinxul devora rapid călătorul, astfel Theba devenea o cetate în stare de asediu.

"Tânara cu ochi de sfinx" priveşte tot se sus, probabil că cel care a zămislit această teracotă s-a gândit că o va pune undeva pe un loc înalt. Această figură de lut ars are peste 2500 de ani şi nefiind din marmură sau bronz îşi arată originea: oamenii cu o condiţie precară închinau zeilor figuri de lut, închinau ofrande cu valoare mică, credinţa şi motivul însemnau totul. Fiecare după puteri şi pentru asta zeii nu alegeau, totul era integrat, oricine putea fi preot chiar.

În noul muzeu de lângă Acropole, deschis anul acesta la începutul verii, aceste figuri au o valoare inestimabilă. Este interzisă fotografierea şi imaginea de mai sus este din pliantul de 5 euro.

Dar cum priveşte această kore cu surâsul ei misterios?! Cum priveşte această figură neîmblânzită?

Să lămuresc un lucru; estetica se învaţă, dar se şi uită.
Normele prin care suntem sau nu frumoşi ţin prea mult de educaţie, la fel gestica, sau mimica. În Grecia lucrurile stau puţin diferit pentru că intervine altă formă de educaţie şi nu îmi mai lipsea mult să văd altfel frumosul în categoria sa. Când mă gândesc că totul a pornit de la mare, de la marea cea mare. Mare care era frumoasă şi pe furtună când stânca privea speriată spre larg.

Mit

Un rege, nedevenit tată, i se prorocise că atunci când soţia sa va naşte; regina va aduce pe lume un băiat care îl va omorâ pe el tată şi rege. Mai mult decât atât, se va însura cu regina văduvă, adică; el, Oedip, fiul regelui Laios, va deveni rege prin căsătoria cu mama sa; Iocasta.
Fără a rămâne surprins de prorocire, la naşterea fiului, îl condamnă la moarte. Oameni de încredere îl vor duce într-o pădure şi-l vor ucide. Aceştia, surprinşi; altfel, de violenţa misiuni, îl vor abandona pe prunc, undeva departe de Teba, într-o pădure. Teba fiind cetatea unde au avut loc astfel de minunăţii.
Pruncul este găsit de nişte păstori şi ajunge la curtea altui rege, să fie crescut, educat şi probabil, să devină rege. Cum era vremea eroilor, timpuri în care un viitor bărbat trebuia să se afirme printr-un act de curaj. Oedip plecă spre Teba.
Pleacă, auzind de tragedia Tebei, din cauza unui monstru, numit Sfinx; care oprea toţi trecătorii ce veneau spre cetate şi interogându-i asupra unei ghicitori, îi omora; aceştia nefiind în stare să dea răspunsul corect.
Teba era sub asediu şi regele devenit bătrân plecă la rândul lui spre Oracolul din Delphi, pentru a găsi o cale de salvare a cetăţii.
Undeva la o răspântie se întâlniră. Regele călătorea doar cu vizitiul carului şi spera ca în anonimat să ajungă mai repede. Oedip doar cu merinde şi o suliţă, grăbea pasul.
Drumul îngust şi trufia vizitului îl enervară. Caii bruscaţi în faţa lui, mirosul de transpiraţie şi căldura îi furase minţile. Alţii povestesc că zeii sunt de vină.
Vizitiul ridicat, cu biciul ce ardea aerul deasupra capului lui Oedip fu străpuns de suliţa acestuia. Regele surprins de data aceasta, încercă o ripostă: Oedip fu necruţător!
Nimic nu-l mai opri până la Teba, doar "un" Sfinx cu o ghicitoare, pe care rezolvând-o prea repede îl făcu pe acesta să crape de ciudă. Să crape şi la propriu şi la figurat.
Veştile rele circulă mai repede decât cele bune, spunea cineva.
Vestea morţii regelui întunecă Teba şi regina văduvă, într-o disperare perpetuă, promise tronul regelui defunct, celui care va scăpa Teba de Sfinx. Măcar atâta!
Peste o zi, Oedip deveni regele Tebei şi după mulţi ani reuşi să aibă patru copii cu regina mamă.
După alţi ani Teba este cuprinsă de o epidemie de ciumă. Alţii povestesc că zeii sunt de vină, dorind o răzbunare asupra lui Oedip din cauza paricidului (omorârea propriului tată).
Printr-o călătorie la oracol sau prin rememorarea acesteia (a călătoriei), prin faptele ce avuseseră loc cu mult timp în urmă; Oedip îşi dă seama că el este vinovatul şi doreşte curmarea acestora (a tuturor necazurilor).
Însoţit doar de fiica sa; Antigona, orbit din propria sa dorinţă, Oedip pleacă în pribegie.
Multe reprezentări dinamice îl prezintă pe Oedip scoţându-şi ochii cu agrafele ce ţin toga...

După secole, într-o minunată premoniţie, Albert Camus scria:
"
august 1939

1.) Oedip îl suprimă pe sfinx şi, dacă risipeşte misterele, o face datorită cunoaşterii omului. Tot universul grecului este limpede.
2.) Dar pe acelaşi om destinul îl sfâşie, cu sălbăticie, destinul implacabil în logica sa oarbă.
Lumină fără umbră a tragicului şi a perisabilului.
"
Albert Camus, Carnete, Ed. Rao 2002, pag. 96

P.S.
Ghicitoarea sfinxului;
"Cine umblă în patru picioare dimineaţa, la prânz în două şi seara în trei picioare?"
Răspunsul este ; Omul, deoarece nu poate să meargă în două picioare la o vârstă fragedă şi la bătrâneţe poartă un baston.

Realismul mitologiei greceşti inundă istoria. Freud a văzut în acest mit un punct de plecare în psihanaliza sa. Faptele sunt clare şi judecate de către oameni sau zei. De aici "limpezimea universului grecesc".
Omul încetează să mai fie personal în lumina faptelor sale, de obicei tragismul lor îl fac "perisabil". Lumea îl uită repede, la fel cum de altfel îl vor uita şi dacă face fapte bune. Suntem mulţi şi informaţia abundă. Azi sunt eu şi mâine vei fi tu, dat mai sunt şi alţii.

photo
http://bama.ua.edu/~ksummers/cl222/oedipus.jpg

Schopenhauer şi Oedip

"Curajul de-a merge până la capătul problemelor îl defineşte pe filosof, îi scria Schopenhauer lui Goethe. El trebuie să fie ca Oedip al lui Sofocle care, încercând să-şi eludeze teribilul destin, îşi continuă neostenit căutarea, chiar şi atunci când ghiceşte că răspunsul nu-i va aduce decât oroare şi spaimă."
din Roland Jaccard, Tentaţia Nihilistă, Ed. Bastion, Timişoara, 2008, pag.60 sus
imaginea din muzeul din Delphi