Se afișează postările cu eticheta Moscova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moscova. Afișați toate postările

luni, 28 ianuarie 2013

Lunea unui cuvânt

Moscova, Piața Roșie, Sf. Vasile Blajenîi,- autor, fiul meu

Finanţe. La prânz. O declaraţie de predat.
La coadă mă întâlnesc absolut întâmplător cu Adela. Era în faţa mea, n-am observat-o, apoi a plecat, dar s-a întors să mai întrebe ceva; atunci am recunoscut-o. Trecuseră mulți, mulți ani de când n-am mai văzut-o. Părea bucuroasă că mă vede. Am vorbit de copii, de prieteni, de timpuri trecute. Ceea ce mă mira încontinuu, în timp ce-mi povestea, era alura, felul în care-mi explica și de fiecare dată, parcă rămânea ceva nespus.

La despărțire, căci ghișeul era aproape, mi-a mărturisit brusc că se pocăise. Am întrebat-o eu, pentru că nu înțelesesem bine și ea mi-a confirmat a doua oară. Am dat vina pe soț, dar nicidecum, era alegerea ei.

„Am descoperit Cuvântul!” reiteră ea și mă privi adânc.
„Ai citit Biblia?” mă întrebă apoi.
Am răspuns că da, mai ales V.T. am vrut să completez, dar nu mă lăsă.
„Te ajunge și pe tine, te ajunge Cuvântul” și plecă.

Spre seară trebuia să ajung la bancă, nu era ora șase după-amiaza, în schimb la întoarcere bulevardele se aglomeraseră. În mijlocul mașinilor am dat drumul la radio. Am începu să mă joc cu posturile până când am auzit cuvintele:
„... dacă cunoașteți un prieten ce vorbește araba...” și-am devenit foarte atent. Se repetă.
„Dacă aveți un prieten ce vorbește limba arabă, dăruiți-i o Biblie”!
Era un post local, ce intercala în transmisie, o oră seara, programul unei secte religioase.
„Scrieți-ne la adresa..., sau telefonați-ne la numărul... și veți primi o Biblie în limba arabă gratis.”

Afară cerul se-nchise de-a binelea, apărură și ceva fulgi, ajuns acasă am scanat desenul fiului meu făcut în tabăra de schi și l-am pus pe blog, trebuia cumva să echilibrez ceea ce scriu.
Atenție la oamenii din jurul catedralei.

miercuri, 29 septembrie 2010

Iubita mea Moscova



Moscova.
Fluviu.
Fluviul Moscova.
Prin capitala Rusiei trece fluviul Moscova.

Meandre nedescoperite geometric traversează fizic oraşul; fluviul în vechime s-a strecurat printre coline, printre dealuri. Oamenii au intuit peisajul şi de aceea contrucţii înalte sunt vecine cu fluviul. Tot acei oamenii au cercetat şi-au ridicat ziduri care au devenit sanctuare.
Moscova este intuţia slavului în a desăvârşi relieful; curba care înconjoară pământul. La slav, curba dreaptă înconjoară ceapa. (aluzie la bisericile ortodoxe ruseşti n.a.)

Ziua şi noaptea pe fluviu, într-o concurenţă acvatică, se desfăşoară adevărate regate ale ambarcaţiunilor cochete ce suportă arhimedic adevărate opulenţe culinare.
Am fost şi eu invitat ca reprezentant al uneia dintre marile concerne farmaceutice la o croazieră cu menu a-la-carte inclus, prin inima Moscovei; pe artera ei principală: pe fluviul Moscova.

Un chei restrâns în piatra, ce funda colina, arăta secret plecarea.
Un tip se ocupase de tot, şi tot arăta ca un început de film melodramatic; "o staţie" de unde totul începe să curgă la vale, de unde porneşte o altfel de viaţă; aşa, moale.
Ocurent, oameni nebănuiţi au început să umple acel loc. Loc plutitor în care greutatea crescândă a invitaţilor, crea acel confort al saltelei din piscină; un balans uşor.
N-am fost întrerupt nici măcar o clipă, nici măcar atunci când asaltat de animatoare am strigat "ajutor"; aşa încet, ca un strigăt adolescent privitor la cunoaşterea lumii. Care cunoaştere? cea purtată de acel drog dinamic datorat acelor mici iubitoare de năzbâtii, acelor nimfe denumite contemporan: endorfine! Eram de-a dreptul curios!

A venit felul întâi şi aşezaţi disciplinaţi la mese am urmărit peisajele urbane ale Moscovei. Se pare că fluviul într-o contorsiune erotică a desărvârşit oraşul şi atunci slavul, ortodox în cunoaşterea lui a acceptat duelul. O religie împotriva unei naturi desăvârşite, împotriva unei naturi rigide ce a apărat oraşul cel puţin o mie de ani. Acea natură ţeapănă; mamă a unui ger adevărat, care şi atunci când a lăsat potecă inamicului s-a desăvârşit prin foc.
Balans, balans, balans.

Ne-am îndepărtat tăcut de chei, doar în şoapta chelnerilor se mai auzea ceva.
Au dispărut şi farfurioarele cu micile curiozităţi ce le populau.
Felul doi!
Imediat la depărtarea de mal, soarele izbi cu putere ochii neobişnuiţi cu lumină. Ieşit din penumbra unui pod, vasul acoperit de sticlă se decamuflă lunetiştilor fotonici. Primele victime au fost cei mai în vârstă, scaunele lăsate libere marcau identitatea lor precară în această lume, în care schimbările se petrec atât de repede. O parte dintre ei, nici nu i-am mai văzut la debarcare, au dispărut pe parcurs.

Felul trei plus vodcă!
Imaginea unui pahar cu lichid, transparent şi inodor, nu poate trezi în mintea unui om vreo corepondenţă cu fantasticul. Totuşi atunci când lichidul nu se mişca deloc, oricare ar fi travaliul vasului sau a mâinii, am mărit ochii. Paharul era extrem de rece, şi vodca aproape îngheţată, ca mai apoi la o poruncă divină să devină cleiosă şi s-o ia la vale întocmai ca fluviul leneş care între meandrele săpate între acele coline părea că aşteptă o chemare bogumilică.
Pe tăvi transpirate ne-a fost adusă vodca direct din congelator împreună cu boluri pline de bucăţele de pepene roşu. Cu o scobitoare le vânai rapid, căci ele alunecau unele peste altele într-un roşu aprins. Au venit alte pahare cu vodcă, vodcă verzuie. Peste o clipă a început dezmăţul.

Muzica începuse de mai bine de o oră. Trupuri exultau pe scena din faţa meselor, în spatele lor o orchestră îşi dădea duhul deja şi-au început să pună mp3-uri.
Vodca mă aprinse.
Am reuşit să mă strecor printre chelneri şi invitaţi, ajuns sus pe punte, priveam sub mine, se vedeau dansatorii şi orchestra ce acum moţăia, mai încolo un fel de bancă împinsă în afara prorei, ca un punct de belvedere.
Pe mal se înălţau ziduri roşii, ca nişte piramide!
În spatele meu apăru o pereche, vorbeau repede în engleză şi ea spuse:
"Uite piramidele..." şi încercă să-şi găsească echilibrul. El îi luă sticla din mână şi o aruncă în fluviu; se scufundă imediat, era aproape plină.
"Dragă, ai băut prea mult, alea nu sunt piramidele, ci zidurile chinezeşti...", încercă să râdă, dar se prăbuşi peste ea şi ea se lungi pe puntea transparentă, arătau ca o stea de mare.
În ciuda întâmplării ea dori să se ridice, se sprijini de amicul ei şi-şi dezgoli picioarele şi când să revină la poziţia bipedă se dezechilibră din nou, atunci am prins-o în braţe. Îşi ridică fruntea şi mă privi o clipă. Mirosea frumos.
Am aşezat-o încet pe băncuţă şi ea nu opuse nici un fel de rezistenţă. Prietenul suferea jos. Din cauza băuturii, binenţeles.

Au apărut şi alte cupluri în stări comparabile cu primul.
Apăru şi un stewart şi ne alungă pe toţi jos. Gesticula că putem să alunecăm peste punte, în fluviu.
Mi-am regăsit cu greu locul. În lipsa mea dansatorii au mărit sala de dans şi-au împins mesele unele în altele. Mă mişcam şi eu mai greu.
M-am aşezat şi căutam paharul, farfuria... masa era goală.
Cineva trase masa şi se strecură în faţa mea. Era fata care mirosea frumos.
Se uită curios şi ea pe masă, strigă scurt ceva la un chelner. Acesta veni şi se aplecase spre ea. Vorbi în rusă, destul de inteligibilă pentru acesta, care la rândul său se aplecă spre mine, se ridică şi plecă.
Vorbi din nou în rusă, dar de data asta cu mine. Am spus tot în rusă că nu pricep limba rusă.
Zâmbi. Zâmbi frumos.
Căută cu privirea peste mese şi trase un bărbat de mânecă, îi sugeră ceva şi acesta dispăru.
Mă întrebă în engleză, de unde sunt şi eu i-am spus că suntem vecini, sau am fost.
Ghici repede şi până să-mi spună apăru o poşetă pe masa ei. Căută febril în ea şi eu îmi pregăteam bricheta. Scoase o batistă şi o oglindă şi cu mişcări precise repară conturul buzelor; dacă era ceva de reparat! Apoi la fel de repede ascunse totul în poşetă.
Apăru chelnerul cu tava aburindă, puse repede pe masă patru pahare.
"No melon?" am întrebat.
"Fără, de acum încolo pepenele nu mai este bun, te va îmbăta mai repede!"
Apucă un pahar îngheţat şi fără niciun pic de tremur îl aruncă pe gât.
"De al doilea, o să am mai multă grijă!"
Am încercat şi eu la fel, dar abia m-am abţinut să nu vomit.
Mă privi iar, preţ de o clipă; clipi.
Cred că era mai bătrână ca mine, nu-şi arăta vârsta, dar intuiam experienţa.
"Prima dată la Moscova, rumâne?"
"Da, sper nu ultima!" şi simţeam că mă prăbuşesc în mine. Ce prost puteam fi, chiar acum să mă îmbăt. Şi m-am îmbătat.

photo by

http://www.celendo.ro/images/Rusia/Panoramic_Kremlin_Celendo.jpg

luni, 29 martie 2010

Rusia cuprinsă

Acum nu mai există cultură unitară, unghiulară sau singulară; omul fâşâit de informaţie devine o ecluză; adună, adună şi când dă drumul totul se revarsă anapoda şi devine amescat, vâscos şi greoi, de-o consistenţă eterogenă. Iată ce vă propun eu astăzi, o deltă inversă, în care toate fluxurile de informaţie să devină la un moment dat unitare, unghiulare şi singulare. Unitar pentru că totul se răsfrânge asupra unui personaj, a unui om; unghiular se referă la faptă, la acţiunea omului şi felul cum ea este prezentată şi singulară este ideea, la un moment dat unică, biblică, mai apoi frustrant de normală: crima.
Peste toate acestea crimele...




“Mai tîrziu, când îşi aducea aminte de toate, aceasta clipă îi rămăsese deosebit de limpede şi de viu întipărită în minte; niciodată nu şi-a putut explica mai tîrziu de unde luase atâta viclenie, cu atât mai mult cu cât, din pricina emoţiei, mintea i se întuneca din când în când şi aproape nu-şi mai simţea trupul... O clipă mai tîrziu auzi trăgîndu-se zăvorul.

Capitolul VII


Raskolnikov descheie pardesiul, desfăcu toporul din laţ, dar nu-l scoase de tot, îl ţinea cu mâna dreaptă sub haină. Mîinile îi erau grozav de slabe; simţea cu fiecare clipă cum se înţepenesc şi se răcesc mai mult. Se temea că va scăpa toporul... deodată capul începu să i se învîrtească.
— Ce-ai înfăşurat aici? exclamă, înciudată, batrîna, făcând o mişcare spre el.
Nu mai era nici o clipă de pierdut. Scoase toporul, îl ridică cu amîndouă mîinile, abia dîndu-şi seama ce face, şi, aproape fără nici o sforţare, aproape mecanic, îl lasă să cadă cu muchia pe creştetul bătrînei. Era la capătul puterilor. Dar de îndată ce lovi cu toporul, îi reveni şi puterea.
Bătrîna, după obiceiul ei, era cu capul gol. Părul bălan, uşor încărunţit şi rar, uns din belşug cu ulei, era strîns împletit într-o coadă subţire, ca o coadă de şoricel, prinsă la ceafă cu o bucăţică de pieptene de baga. Lovitura nimerise drept în moalele capului, ceea ce se datora staturii sale mici. Femeia scoase un ţipăt slab, foarte slab, şi deodată se lasă în jos; totuşi mai avu timp să ducă mîinile la cap. Într-una din ele mai ţinea încă „amanetul”. Atunci Raskolnikov o lovi cu toata puterea, o dată, de două ori, tot cu muchia toporului, şi tot în creştetul capului. Sîngele porni să curgă ca dintr-un pahar răsturnat şi trupul se prăbuşi pe spate. Raskolnikov făcu un pas înapoi, o lasă să cadă şi se aplecă numaidecât asupra ei; femeia murise. Ochii îi erau bulbucaţi, ca şi cum ar fi vrut să-i sară din cap, obrazul şi fruntea — încreţite şi schimonosite spasmodic.
Raskolnikov puse toporul jos, alături de moartă, şi vîrî numaidecât mâna în buzunarul ei …”

Dostoievski – Crimă şi pedeapsă

Toate aceaste vin acum poate prea diluate, acum violenţa umană a ridicat ştacheta sau poate acum o conştientizăm prea mult, acum o cunoaştem altfel şi atunci în ceea ce Dostoievski a vrut să mai scrie, a scris Sorokin şi ceea ce a scris este ca şi cum răbufnirea de atunci a ocolit sistemul solar şi a ajuns abia acum:

"...cu repovestirea injurioasă a nemuritoarei opere Crimă şi Pedeapsă:

O lovitură pizdoasă de topor pizdos a intrat exact în creştetul băbuţei, răsbelită de trei ori, şi asta şi din cauza înălţimii ei de târfă futută şi răsfutută, să-mi bag pula. Ea a ţipat ca o pizdă şi deodată s-a lăsat ca un căcat pe podeaua blegită, deşi a reuşit, ca vaca cu cur mucegăit, să-şi ridice mâinile care nici măcar nu ştiau să facă o labă ca lumea, spre capul ei pulesc, pieptănat ca la o curvă...”

Vladimir Sorokin, Ziua Opricinicului, pag.65, Ed. Curtea Veche 2006

Dacă credeţi că am depăşit măsura vă înşelaţi, căci azi dimineaţă un dublu atentat a zguduit metroul moscovit şi-au murit mulţi, prea mulţi oameni...

http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2010/03/29/AR2010032903532.html





miercuri, 24 martie 2010

Moscova - Vladivostok

Train info

Depart from: Moscow
Arrive to: Vladivostok
Train number: 002М
Train category: Standard train
Departure time and date: 21:25 / Mar 27, 2010
Arrival time and date: 23:23 / Apr 2, 2010
Travel time: 144:58
Car Class Seat type Services Price (USD) Select seats
2nd class Single Upper bunk
899.65 1 left
2nd class Single Upper bunk

799.8 8 left
3rd class Single Upper side bunk

307.11 2 left

duminică, 7 martie 2010

Moscova. În drum spre Gara Kursk




"Toţi spun: Kremlinul, Kremlinul. Pe toţi i-am auzit vorbind despre el, dar eu nu l-am văzut niciodată. De-atâtea ori (de-o mie de ori), beat sau mahmur, am străbătut Moscova de la nord la sud, de la vest la est, de la un capăt la altul şi la nimereală – şi niciodată n-am văzut Kremlinul."

Moscova-Petuşki de Benedikt Erofeev, Ed.Cartier, Chişinău 2004, Pag. 6 sus.