marți, 5 august 2014

Old times

http://www.goodmeme.net/meme/6916
≪Când eram băiat, mama mă trimitea în josul străzii, la magazinul din colț cu un dolar. Veneam înapoi cu cinci cartofi, două pâini, trei sticle de lapte, un bucățoi de brânză, o cutie de ceai și șase ouă.
Astăzi nu mai poți face asta...
Sunt prea multe camere de luat vederi ce-ți fut urma.≫ 
Gran Pa

Charles Bukowski - Șuncă și pâine

[...]
13

Eram în clasa a IV-a cînd am aflat despre asta. Am aflat probabil printre ultimii, pentru că încă nu vorbeam cu nimeni. Un băiat a venit la mine în timp ce stăteam prin preajmă într-una din pauze.

- Nu știi cum se petrece? m-a întrebat.
- Ce?
- Fututul.
- Ce-i aia?
- Maică-ta are o gaură... - cu degetul mare și arătătorul de la mîna dreaptă a format un cerc - iar taică-tău are o măciucă... - a ridicat degetul arătător stîng și a început să-l treacă înainte și înapoi prin gaură. Apoi măciuca lui taică-tău scuipă zeamă și uneori maică-ta are un copil, iar alteori nu.

- Dumnezeu face copiii, am zis.
- Pe naiba, a spus puștiul și s-a îndepărtat.
Era greu de crezut pentru mine. Cînd s-a terminat pauza, am stat în clasă și m-am gîndit la asta. Mama avea o gaură și tata o măciucă, una care scuipă zeamă. Cum se poate să aibă astfel de lucruri și să umble printre noi ca și cum totul ar fi normal, să discute diverse chestii, apoi să o facă și să nu spună nimănui? Mi s-a făcut greață de-a binelea cînd m-am gîndit că mi-am început existența ca zeamă a tatei.

În noaptea aceea, după ce s-au stins luminile, am rămas treaz în pat și am ascultat. Cu destul de multă siguranță, am început să aud zgomote. Patul lor a început să scîrțîie. Auzeam arcurile. M-am ridicat din așternut, m-am strecurat pe vîrfuri pînă la ușa lor și am ascultat. Patul continua să scîrțîie. Apoi s-a oprit. Am auzit-o pe mama cum se duce la baie. Am auzit apa trasă la toaletă, apoi a ieșit.
Ce chestie îngrozitoare! Nu-i de mirare că o făceau în secret! Și dacă te gîndești bine, toată lumea o făcea! Profesorii, directorul, toți! Era cam stupid. Apoi m-am gîndit să o fac cu Lila Jane și nu mi s-a părut ceva atît de prostesc.

A doua zi, la școală, m-am gîndit tot timpul la asta. Mă uitam la fetițe și îmi imaginam că o fac cu ele. Aș fi făcut-o cu toate și aș fi avut copii, aș fi umplut lumea de tipi ca mine, mari jucători de baseball, marcatori de curse complete. În ziua aceea, chiar înainte să se termine ora, profesoara, doamna Westphal, a spus:
- Henry, rămîi puțin după oră?

A sunat clopoțelul și ceilalți copii au plecat. Am rămas în banca mea și am așteptat. Doamna Westphal corecta lucrări. Poate că vrea s-o facă cu mine, m-am gîndit. Mi-am imaginat că-i trag rochia în sus și să mă uit la gaura ei.
- Ok, doamnă Westphal, sînt gata.
Și-a ridicat privirea din hîrtii.
- Bine, Henry, întîi șterge toate tablele. Apoi scoate bureții afară și scutură-i.

Am făcut ce mi se spusese, apoi m-am așezat la loc în banca mea. Doamna Westphal stătea doar și corecta lucrări. Avea pe ea o rochie albastră strîmtă, purta cercei mari de aur, avea un nas mic și ochelari fără rame. Am așteptat mult timp. Apoi am întrebat:
- Doamnă Westphal, de ce m-ați oprit după ore?
Și-a ridicat privirea și m-a fixat. Ochii ei erau verzi și adînci.
- Te-am reținut după ore pentru că uneori ești rău.
- Zău? am zîmbit.
Doamna Westphal s-a uitat la mine. Și-a scos ochelarii și a continuat să mă fixeze. Picioarele îi erau ascunse în spatele catedrei. Nu puteam să mă uit sub rochia ei.

- Ai fost foarte neatent azi, Henry.
- Zău?
- „Da” este cuvîntul. Te adresezi unei doamne!
- O, știu...
- N-o face pe deșteptul cu mine!
- Cum spuneți.
Doamna Westphal s-a ridicat și a ieșit din spatele catedrei. A mers printre rînduri și s-a așezat pe pupitrul băncii de alături. Avea picioarele frumoase, lungi, în dresuri de mătase. Mi-a zîmbit, a întins o mînă și mi-a atins una dintre încheieturi.
- Părinții tăi nu-ți oferă prea multă afecțiune, nu-i așa?
- N-am nevoie de chestii din astea, i-am răspuns.
- Henry, toți avem nevoie de dragoste.
- Eu n-am nevoie de nimic.
- Sărăcuțul de tine.

S-a ridicat, s-a apropiat de banca mea și mi-a luat ușor capul în mîini. S-a aplecat asupra mea și l-a lipit de sînii ei. M-am întins și-am apucat-o de picioare.
- Henry, trebuie să încetezi să te lupți cu toată lumea! Vrem să te ajutăm.
Am strîns mai tare picioarele doamnei Westphal.
- Bine, am spus, hai să ne futem!
Doamna Westphal m-a împins și s-a tras îndărăt.
- Ce-ai spus?
- Am spus: „hai să ne futem”!
S-a uitat la mine mult timp. Apoi a zis:
- Henry, nu am să spun niciodată nimănui ce ai zis, nici directorului, nici părinților tăi, nimănui. Dar vreau ca niciodată, niciodată să nu-mi mai spui așa ceva, înțelegi?
- Înțeleg.
- Bine. Poți să pleci acasă acum.
M-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă. Cînd am deschis-o, doamna Westphal a zis:
- Bună ziua, Henry.
- Bună ziua, doamnă Westphal.

Am luat-o în josul străzii, gîndindu-mă la ce se întîmplase. Simțeam că vrea să ne futem, dar se temea pentru că eram prea tînăr pentru ea, iar părinții mei sau directorul ar fi putut afla. Fusese excitant să fiu singur cu ea în încăpere. Chestia asta cu fututul era simpatică. Le dădea oamenilor ocazia să se gîndească și la alte lucruri.
Pe drumul spre casă aveam de traversat un bulevard mare. Am pus piciorul pe trecerea de pietoni. Deodată o mașină a venit drept spre mine. Nu a încetinit. Șerpuia nebunește. Am încercat să fug din calea ei, dar părea să mă urmărească. Am văzut faruri, roți, o bară de protecție. Mașina m-a lovit și apoi totul s-a întunecat...
14
Mai tîrziu, la spital, îmi tamponau genunchii cu bucăți de vată care fuseseră înmuiate în ceva. Ustura. Și coatele mă usturau.
Doctorul era aplecat asupra mea împreună cu o asistentă. Stăteam pe pat și soarele pătrundea prin fereastră. Era foarte plăcut. Doctorul mi-a zîmbit. Asistenta s-a îndreptat de spate și mi-a zîmbit. Era drăguț acolo.
[...]


Charles Bukowski, Șuncă și pîine, Polirom, 2011, pag.64-69.

2 comentarii:

  1. Mi-ar plăcea să citesc capitolul 13 scris de o femeie. Perspectiva ei. Oare acesta e momentul când le vine ideea căsătoriei? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dificil de anticipat.
    Dintre toate scriitoarele, la cele sincere mă refer, Simone de Beauvoir se apropie de ceea ce dorești tu.
    :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc