duminică, 13 iulie 2014

Perfecțiunea naturii

Privilegiul perfecțiunii aparține lui Dumnezeu.
Grecii antici au privit zeii ca fiind niște oameni dotați cu puteri supranaturale, dar tot niște oameni. Creștinismul a trasat o nouă ordine, a new deal; Dumnezeu este perfect.

Ulterior, după secole de întuneric, cei care au sesizat că îngerii o dau pe ocolite, nepăziți fiind, au reiterat ateismul, nu că acesta n-ar fi existat în perioada antică a umanității.
Pentru că primii naturaliști încă stabileau primele reguli ale naturii, au decis clar: Natura este perfectă! O moștenire clasică a mentalității prin care tot ceea ce este cunoscut parțial devine perfect prin necunoașterea totală a restului.

Astăzi am privit o pânză de păianjen, geometric nimic nu pare a fi întruchiparea perfecțiunii. Însă am stabilit un punct de vedere al echilibrului, sigur știe păianjenul ceva... o altă necunoscută proprie.

Ce este perfect?

Nietzsche privind Matterhorn-ul a scris că felul în care vârful muntos alpin se înalță îl face să trăiască senzația că locul întruchipează idealul unei conștiințe umane.

Supra, ultra, para; cuvinte ce ocolesc umanul, dar nu dau perfecțiune.

Se poate ca multe persoane ce dovedesc o mulțime de calități și abilități să ne dea peste cap tot idealismul privind perfecțiunea umană, cea intrisecă. În fapt perfecțiune nu există, universul însuși este în căutarea sa, a perfecțiunii.

2 comentarii:

  1. Şi totuşi postarea aceasta este ... perfectă pentru un început de săptămână!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă doresc atunci o săptămână perfectă :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc