joi, 13 februarie 2014

Life like a slope

for voroncas


Kopaonik, slope no.7 - Karaman greben
Un articol ce descria felul unei singurătăți infantile, mi-a trezit interesul. Întocmai, și fiul meu în martie va împlini 11 ani. Și singurătatea îl sperie încă de pe acum.
„Cum? N-ai telefon mobil?!” îl tachinează colegii.
„Cum poți să desenezi femei cu țâțele goale?” îl întreabă disprețuitor fetele (colegele de clasă).

Dacă noi părinții nu socializăm (ce urăsc cuvântul ăsta), cu părinții colegilor, fiul nostru nu va avea prieteni. Și noi socializăm din ce în ce mai greu. Ultima dată (din coincidență, o fostă colegă de-a mea are fata în aceeași clasă cu fiul meu) i-a sunat telefonul și-a vorbit (la acesta) uitându-se din când în când la mine. Apoi au apărut copiii pe poarta liceului. Liceul are și clase V-VIII.

Pe telescaunele cu șase locuri din Kopaonik, te poți întâlni cu oricine; așa am băut o gură de țuică de gutui sârbească sau l-am felicitat pe un rus pentru Olimpiadă, un gest de politețe din partea mea, dar rusul a fost vizibil afectat.

Pe pârtie ești singur, viteza îți doboară singurătatea, atenția distributivă îți bucură creierul, aerul rece și curat îți ajută inima, un soi de libertate maximă te străbate. În acest caz, printre puținele, omul se mulțumește cu puțin, omul se cunoaște mai mult. Și nu exagerez când mai apoi, privind în jurul tău, fețele oamenilor se recunosc asemeni celor animale, vezi o capră sau un porc, un leu sau chiar un vultur... ține doar de un tipic în care trebuie să intri, alegându-ți specia din cadrul speciei din care faci parte. Sigur că fauna domestică predomină și cea sălbatică este pe cale dispariție, este doar vorba de căutare și mai târziu căutarea va avea rostul ei.

Știu că sunt sălbatic, dar este prea târziu pentru schimbare, puilor mei trebuie doar să le ascut dinții și ăsta este efortul cel mai greu.

10 comentarii:

  1. E unul dintre cuvintele pe care şi eu le urăsc, şi visceral, sunt greu de domesticit şi's din fibre sucite, încă mai încerc să zâmbesc stupid şi să nu spun nimic celor pe care îi simt că nu mă aud atunci când nimeresc într-o întâmplare de'asta, pe orbite străine şi socializândă, nu-mi las niciodată singurătatea nefolosită când îmi e nevoitor.

    Fiului tău, lupului tânăr, îi doresc de tot ce nu vrea să ştie şi să nu audă, să fie foarte departe.
    La mulţi ani în primăvară, când îi va fi ziua!

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Prefer să fiu lup în lumea carnivorelor, decât bou în cea a ierbivorelor.

    RăspundețiȘtergere
  3. o zeita paminteana13 februarie 2014 la 18:15

    Pai, draga ulyse, nu poti alege si carnivorele nu sunt indispensabile. Explicatia comportamentului algoritmic o gasesti la intemeietorul ei, adica chomsky. Avem un dat, structura cerebrala si potrivit lui, dar nu si mie, omul obisnuit poate....cel mai tare cu algoritmul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă zeiță, să-l lăsăm pe Chomsky, să lăsăm și algoritmul (cu toate că atât de mult îmi place copacul Yggdrasil) și să mergem mai departe, într-o călătorie, pe care o vei citi mâine, căci Olimpiada nu mă lasă.

    Este o călătorie a șoferului de autocar.

    RăspundețiȘtergere
  5. o zeita paminteana14 februarie 2014 la 08:37

    Deci, cind ne vedem?

    RăspundețiȘtergere
  6. o zeita paminteana14 februarie 2014 la 10:56

    Pe ce canal? Tv, zic.sau la radio, transmiti schi olimpic?

    RăspundețiȘtergere
  7. o zeita paminteana14 februarie 2014 la 13:23

    Pai nu stiu sa schiez. Poti sa ma inviti la film. La filmul acela istoric metaforic cu ralph despre care vorbeste eternal sunshine....in martie, cind ajunge la noi...

    RăspundețiȘtergere
  8. Dă-mi coordonatele unde cade avionul tău și vin cu autocarul meu.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc