miercuri, 6 noiembrie 2013

Țara mea primitivă

Tribul, totalitatea vie 

O împletire impecabilă a ofrandei reciproce de hrană cu schimburile de neveste și cu plătirea datoriilor de sânge atestă buna funcționare a vieții tribale. Așa se înfățișează structura-tip din care par să derive în societățile cu fratrii interdictele ce rezervă în viața omului partea sacrului și-i limitează întinderea activității lui libere, profane.

Fratriile reprezintă echilibrul și solidaritatea a două principii la care separarea creează ordinea, iar unirea, fecunditatea; numele purtate de ele sunt niște embleme care marchează opoziția virtuțiilor lor respective: Cer și Pământ, Pământ și Apă, Apă și Foc, Pasăre neagră și Pasăre albă.

Nimic nu mai clintește atunci când în mentalitatea indigenului categoria de cuplu, al cărei ascendent se dovedește total. El nu concepe unitatea, tot ceea ce este nu există pentru el decât spre a face parte dintr-un cuplu. M. Leenhardt a arătat-o foarte bine în privința canacului din Noua Caledonie. Unchiul și nepotul, mama și fiul, soțul și soția formează o pereche ce constituie adevărata unitate în reprezentarea ei, termenul prim al numărării, cel dincoace de care încep fracțiile. Individul izolat, scos din dualitatea elementară, este o ființă pierdută, un rătăcit. El nu constituie o unitate, ci rămășița desperecheată dintr-o totalitate vie. Canacul nu cunoaște articolul nehotărât: el nu spune o casă, ci (ceal)altă casă, căci nici o ființă, nici un obiect nu posedă o existență independentă. Orice un e resimțit drept complement al altuia în sânul unei dualități, precum orice fratrie este complementul alteia în sânul societății.

Unirea sexelor în căsătorie oferă imaginea imediată și împlinită, grăitoare și completă a noțiunii de cuplu. Pe modelul ei este conceput ansamblul vieții sociale. Fiecare fratrie îi aduce celeilalte ceea ce-i lipsește în orice împrejurare. Cu toate acestea, principiul încarnat de fiecare și, odată cu ea [fratria, nota mea], de membrii ei, trebuie nu numai să fie unit cu principiul opus, ci și întărit, consolidat în esența lui. Pe de o parte, trebuie căutată entitatea complementară celei proprii, spre a duce la bun sfârșit orice creație; pe de alta, trebuie luată distanța față de ea pentru a nu compromite propriul principiu; pe de o parte, trebuie să respecți ceea ce posedă aceeași virtute ca a ta; pe de alta, trebuie să te impregnezi cu ea, să te hrănești din ea, ca să întărești în tine această virtute.

Un arunta având totem Apa trebuie să facă uz moderat de acest lichid, oarecum respectuos și deferent, dar atunci când plouă, el trebuie să iasă din coliba sa, în loc să se adăpostească în ea și să se expună îndelung  acțiunii binefăcătoare a principiului revigorant a cărui șiroire îl fortifică.≫

Roger Caillois, Omul și sacrul, Nemira, 2006, pag.100-101.

Un comentariu:

  1. Orice "un" al "altuia" e întoarcerea părţii în întreg.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc