sâmbătă, 7 septembrie 2013

Acea dimineață plină

râul Timiș

3 comentarii:

  1. Ceaţa e apa care năluceşte.
    Ochiul negrăbit e ochiul aşteptător, căruia i se ating tot felul de priviri; cel al ceţii e cu privirea ÎN, un gol care îşi aşteaptă cuprinsul pe care apoi îl dizolvă. Sau în care se pierde.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar să presupunem că se evaporă. Ori tocmai această trecere ține de căldură, de principiile termodinamice. Oarecum poezia dispare când pricepi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Drămuim priceperea al cărei clivaj ar dezvălui straturile, dacă'i aşa, pândim trecerea, cu ochii ciuliţi.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc