miercuri, 24 octombrie 2012

Dimineața încărcată de rouă asemeni unei...

≪Monstrul plîngea ca un țînc.
Nu de remușcarea că ucisese trei duzini de oameni,
ci pentru că se simțea atît de departe de planeta natală.
Era o jale pe care Corson o putea înțelege:
avea nevoie de întreaga lui energie
pentru a n-o împărtăși.≫
Gérard Klein, Seniorii războiului, primele rînduri.


Dimineața mi-a cuprins corpul într-o răcoare nemaiîntâlnită în ultimele luni, o ceață izbi solul și vântul iscat îmi porni tremurul. Atunci am văzut măslinul, pe o crăcuță, cu lungi fire și aproape invizibile oaspeții se pregăteau de plecare. Era timpul.

Desantul era pregătit. În primele raze de soare, lumina va străbate briliantele, razele vor deschide cercul, monștrii din spate nu vor ajunge. Totul se va evapora.

2 comentarii:

mesajele anonime nu se citesc