O privire spre far

≪Se cațără de la o ramură la cealaltă, ici colo, lăsându-și mâna când pe o floare, când pe alta.


Nu prețui în roză rubiniul aprins,


citi ea și, citind, simțea că urcă pe culmi, sus pe creastă. Cât de odihnitor! Toate reziduurile zilei rămăseseră la fund, lipite de acest magnet; spiritul ei fusese bine măturat și era perfect pur. Și iată aici, întregindu-se brusc și deplin în mâinile ei, frumoasă și înțeleaptă, clară și totală, însăși esența vieții, extrasă și conținută în rotunjimea unui sonet.≫

Virginia Woolf, Spre Far

Un trunchi de piatră, bine așezat, ce poartă o pălărie pe conturul hexagonal al capului, privește prin cele șase ferestre cu un singur ochi. Ochi ce se mută repede de la o fereastră la alta, astfel că nu se vede, în schimb știi că te privește. Te privește un Far fără lumină.

______________________

Virginia Woolf, Spre Far, ed. Adevărul Holding, pag.119.