joi, 16 iunie 2011

Luna noastră


N-am să scriu prea mult despre lună şi nici despre ascunderea ei, noi oamenii suntem mai importanţi, mai puternici şi mai cunoscători. Nu pot să văd cum o sufocă lumina, căci sunt gelos pe cunoaşterea ei. Mă doare gâtul de atâta privit, ceafa mai ales şi pentru ce? Să văd cum o iubeşte soarele, cum trepidează pământul la ivirea ei. Am să scriu numai despre oameni, ei sunt infinit mai darnici şi mai iubitori decât soarele; să dai atâta lumină lunii şi tu -soare să nu te vezi, cât anonimat, câtă ascundere, de parcă noi -oamenii n-am şti unde eşti? Unde eşti?




Luna se joacă cu mintea mea, ia forme diferite ca să-mi stârnească mai tare confuzia, de parcă nu ştiu că nu la mine se uită, ci la soare. Mai bine cobor (de pe garaj) la oamenii mei, să caut acolo lumină, să-i cer lui Diogene felinarul şi să aştept ziua ca să văd mai bine.




Toate lucrurile ar fi mai simple dacă le-am cunoaşte -spunea cineva. Am ştiut şi ora de intrare în eclipsă; în penumbră, durata, timpul în care soarele a făcut ce-a vrut cu luna; când perdeaua neagră lipsită de stele s-a dat la o parte am ştiu că se va întâmpla asta, am mai ştiut şi ora când vor termina, tot am ştiut, oamenii m-au învăţat. Pe toate traiectoriile eliptice ale sistemului solar s-au învârtit ideile mele, tot au văzut, de aceea voi scrie numai despre oameni. Totuşi când m-am dat jos de pe garaj şi m-am dus la culcare, n-am putut să adorm gândindu-mă la ce-a făcut soarele cu luna o oră şi patruzeci de minute fără ca eu să ştiu sau să văd?!


Iar despre oameni ştiu atât de puţin.

13 comentarii:

  1. Păi ai dreptate că Luna primeşte toată lumina sau cunoaşterea de la Soare. Dar şi Soarele se manifestă prin Lună, altfel lumina lui nu ar avea în ce să se oglindească... Iar dacă Soarele o luminează, Luna îl răceşte...

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Salut, Scorchfield!
    Curiozitatea omului l-a impins spre cunostere.
    E putin?
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi, oamenii, suntem nişte mici fire de nisip, scaldaţi în lumina Soarelui ziua şi a Lunii noaptea, copii ai celor două astre, partea infimă şi necesară în acelaşi timp a trinităţii celeste... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu mintea ta se joacă, zici? Da' cu a mea...ce să mai spun.:) Îmi ifluenţează somnul şi dorinţele etc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Lotus, eşti contaminat.:) Se vede că ai trecut pe blogul meu că zici,,fiinţe de nisip''( puteai formula,,de lut'', ,,de praf''etc.):)

    RăspundețiȘtergere
  6. eva: Cred că imaginea de la tine a acţionat ca o sugestie subliminală pentru mine.

    Ziceţi că se joacă cu minţile voastre? S-a mai jucat aşa cu mintea unui tip, Baiazid parcă îl chema... :))

    Aşa că luna are şi ea două valenţe.

    RăspundețiȘtergere
  7. andreiraduM

    am urmărit ieşirea lunii din eclipsă, va veni şi filmul, sunt câteva momente în care am fost vrăjit şi arsura luminii ce se ivea din crăpătura bolţii cereşti mi-a dat sentimentul unei nimicii totale.

    Răspund deci: este încă puţin!

    RăspundețiȘtergere
  8. Lotus

    noi oamenii ne credem prea deştepţi în urma rezolvării ecuaţiilor eliptice şi a altor tone de matematică pură şi totuşi ne pierdem atât de uşor; ca firele de nisip în mare precum ai scris

    RăspundețiȘtergere
  9. Eva

    jocul nu încetează nici măcar în eclipsă, atunci se-ntâmplă lucruri în afara omului, luna ne pândeşte!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Scorchfield: ne credem, da. Muşuroaie de furnici, sau cum era celălalt termen? :)

    Noi calculăm mişcările lunii? Dar Luna se mişcă independent de voinţa noastră. A anticipa nu înseamnă a controla. Iar Luna rămâne, noi pierim...

    RăspundețiȘtergere
  11. Super trimiterea la Scrisoarea III, Lotus...

    ,,Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
    Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
    La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
    Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
    Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
    Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
    Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
    Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
    Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
    Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
    Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
    Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
    Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
    Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
    Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
    Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
    - Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
    Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
    Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
    Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.

    Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;''

    Versul meu favorit este:,,Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă''.:)

    RăspundețiȘtergere
  12. eva

    Mulţumesc pentru comentariu, am citit de ieri, scriu doar acum; vin de-afară intru înăutru (referitor la : "Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă")

    :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc