Dacă am şti de unde a apărut zâna, am dezvălui o parte a creaţiei.
Ceea ce farmecă cel mai mult sunt întrebările şi aflând răspunsurile în grabă, nu am reuşi decât să ne afundăm într-un labirint. Toate dezvăluirile ar fi confuze, rătăcirea nu ar însemna pierderea drumului, ci uitarea lui.
Eu am văzut Zâna, dar în acelaşi timp am văzut şi pe Lizuca.
Întorcându-mă spre poveste, l-am văzut şi pe Patrocle, câinele Lizucăi. El este acolo în tablou şi dezvăluind locul ar fi păcat, pentru că pierdeţi finalul.
Tabloul îmi arătă flori arborescente, un sol scufundat şi o lumină roşiatică a unui început de soare. Prin asta, cred eu, Zâna poartă şi un nume, un nume dat de Sadoveanu: Lizuca. Aici văd copila îngrijind şi alintând o floare, care parcă aplecându-se, simte prezenţa ei. Nu mai este nimeni acolo, doar Patrocle, şorecarul jucăuş, undeva în stânga jos, deasupra buturugii maronii.
Stropi galbeni de polen evadează. M-am pătat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc